Ateneul Român. O clădire emblematică a orașului
https://www.ziarulmetropolis.ro/ateneul-roman-o-cladire-emblematica-a-orasului/

Setea de cultură a bucureştenilor s-a manifestat plenar în a doua jumătate a sec. al 19-lea. Un grup de iniţiativă, creat în vremea lui Cuza Vodă, a început să organizeze, seara la ora 9.00, conferinţe în casele lui Costache Ghica de lângă Cişmigiu (în piaţa Valter Mărăcineanu de azi).

Un articol de Georgeta Filitti|7 septembrie 2016

Interesul publicului a fost extraordinar şi curând au avut loc acolo expoziţii şi cursuri; s-a înfiinţat o bibliotecă, o pinacotecă, se premiau lucrări de artă. Au apărut donatori generoşi; între ei, Scarlat Rosetti. Dar casa devenise neîncăpătoare.

Pe un loc al Episcopiei Râmnic, unde funcţiona din 1874 un manej al şcolii de călărie, mai mulţi entuziaşti au decis să ridice un templu al culturii române, demn de o capitală europeană, cum tindea Bucureştiul a deveni la sfârşitul sec. al 19-lea.

Constantin Esarcu, Nicolae Kretzulescu, Petre Aurelian, V.A. Urechia întemeiază societatea Ateneul Român, iniţiind în 1866 o loterie pentru strângerea fondurilor necesare noii construcţii. Apelul mobilizator a fost: „Daţi un leu pentru Ateneu!”. Ridicat în 1888, după planurile arhitectului francez A. Galleron, Ateneul a devenit un reper pentru toate manifestările de răsunet desfăşurate în capitală. Inaugurat cu o conferinţă a lui Al. Odobescu, Ateneul Român şi clădirile antice cu dom circular, acesta a ajuns cunoscut, în ţară şi străinătate, pentru concertele ţinute aici. S-a ajuns ca numărul lor să depăşească o sută pe an. Animate de Ed. Wachmann, apoi de George Enescu, cu oaspeţi prestigioşi din lumea întreagă, concertele de la Ateneu i-au făcut pe unii observatori să scrie, în ajunul Primului Război Mondial, că Bucureştiul e „cel mai muzical oraş din lume”.

La fel de prestigioase au fost conferinţele, „prelecţiunile”, ţinute aici. Odată, I.L. Caragiale, temător că publicul îl va fluiera, s-a înarmat cu o trompetă, justificându-se: „Mai bine să-i fluier eu pe spectatori decât ei pe mine”. Sala polivalentă, potrivită pentru manifestări grandioase, înconjurată de bibliotecă (cu 100.000 de volume în 1944), pinacotecă şi muzeu, s-a impus sub toate regimurile politice. Are 2.500 de locuri (650 staluri, 400 de loji), o intrare monumentală ce aminteşte de Erechteionul de la Atena (cu 8 coloane de 12 metri înălţime, desfăşurate pe 48 de metri) Aici s-a reunit Parlamentul României întregite în anii 1919-1920.

La prestanţa culturală a instituţiei au contribuit deopotrivă Buletinul, Anuarul şi Revista ei. Apoi expoziţii de artă plastică, româneşti şi străine, de ceramică, arhitectură, ţesături, machete, icoane, de promovare a sportului ori agriculturii, saloane oficiale, concursuri foto etc – toate acestea au făcut ca, ani de zile, viaţa culturală a oraşului să pivoteze în jurul Ateneului Român.

Fresca de 75 de metri, cu 25 de panouri reprezentând scene din istoria poporului român, desfăşurată pe peretele circular, opera pictorului Costin Petrescu şi orga, instalată la iniţiativa şi cu contribuţia bănească masivă a lui George Enescu şi a Asociaţiei Muzicale, au personalizat odată în plus una din cele mai atrăgătoare săli de concert din Europa.

Ateneul Român continuă să fie reprezentativ şi pentru memoria oraşului căci a fost o vreme când bucureştenii se mândreau a fi donatori. Zestrea instituţiei, azi împuţinată, s-a format din legatele lui Constantin Esarcu, Tr. Djuvara, An. Simu, Petre Antonescu, Ev. Zappa, El. Oteteleşanu, dr. C. Angelescu etc.

Să mai amintim un fapt caracteristic oraşului: mutarea statuilor. De-a-lungul vremii, grădina din faţa Ateneului a fost împodobită cu busturile lui Mihail Kogălniceanu, Constantin Esarcu, C.A. Rosetti, V.A. Urechia, Enăchţă Văcărescu, I.Em. Florescu, Traian Demetrescu. (Cel al Dorei D’Istria, pentru care se făcuse chetă, n-a apucat să fie montat). Dar edilii s-au plictisit şi le-au scos, risipindu-se cine ştie unde. Asta după ce Pake Protopopescu, acel primar de excepţie, ridicase, la inaugurare, o simplă coloană de piatră pe gazonul din faţă. N-a rezistat mult: după ce i s-a zis „chibritul lui Pake”, a fost scoasă şi a circulat prin vreo trei grădini ale oraşului până a dispărut.

Să privim cu luare aminte statuia lui Mihai Eminescu, până nu pleacă şi ea la plimbare, din fantezia vreunui primar bucureştean…

Ridicat în 1888, după planurile arhitectului francez A. Galleron, Ateneul a devenit un reper pentru toate manifestările de răsunet desfăşurate în capitală.

Foto: Wikipedia



26
/07
/21

La aproape doi ani după ce România intrase, şi ea, în absurdul celui de-al Doilea Război Mondial, în seara de sâmbătă, 26 septembrie 1942, Mihail Sebastian povestea în jurnalul care avea să iasă la lumină, tot din cauza istoriei absurde, mulţi ani mai târziu...

15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.