Alexandru Tocilescu. MEMORIA CULTURALĂ
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-tocilescu-memoria-culturala/

„Să joci ani de-a rândul personaje fără o problematică importantă, să te fâţâi pe scenă de colo – colo strâmbându-te ca să obţii nişte aplauze cu care să poţi împăuna seara la cârciumă, mi se pare un lucru foarte trist.”– Alexandru Tocilescu (27 iulie 1946 – 29 noiembrie 2011). Unul dintre cei mai apreciaţi regizori români de teatru ar fi împlinit, astăzi, 70 de ani.

Un articol de Petre Ivan|27 iulie 2016

Autor a zeci de spectacole, unele dintre ele marcând istoria recentă a teatrului românesc, autor al unui celebru diptic teatral, „Tartuffe” şi „Cabala bigoţilor”, în 1982, al primului spectacol al unui autor japonez în România, „Amurgul unui cocor”, în 1976, al unui faimos „Hamlet”  avându-l în rolul principal pe Ion Caramitru, Alexandru Tocilescu a şocat adesea prin versiunile scenice pe care le-a propus.

„O scrisoare pierdută” pentru care a primit un premiu UNITER, un „Oblomov”, un „Eduard al III-lea” pentru care a fost şi criticat, şi apreciat, apoi „Nevestele vesele din Windsor”, o reluare a unei montări din 1978, O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu – premiat pentru regie, în 2006, în cadrul Festivalului Comediei Româneşti sunt doar câteva repere dintr-o carieră impresionantă.

În anul 2002, Alexandru Tocilescu a primit Premiul UNITER pentru întreaga activit

Una din treburile noastre, ale regizorilor, este sa incercam sa aducem mereu figuri noi, pesoane interesante, actori tineri, sa-i lansam. Asta nu e o meserie singuratica, trebuie sa ajuti omenii sa se afirme, sa arate ce pot, sa misti intr-un fel piata de teatru. – Alexandru Tocilescu

Alexandru Tocilescu a  primul regizor român care a primit o stea pe Aleea Celebrităților din București. Se întâmpla în iulie 2011.

Foto: Alexandru Tocilescu – facebook

27
/04
/23

OPINIE Reflecția despre teatru presupune și redescoperire. Invitându-vă permanent la întoarceri necesare, Ziarul Metropolis a scos din arhive uitate un dialog cu criticul Martin Esslin, intrat în istorie datorită cărții sale „Teatrul absurdului”, apărută în 1961, care explica și recunoștea un fenomen.

24
/04
/23

„Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru.”

28
/03
/23

Printre numeroasele povești întunecate rămase în istoria tulburată a anilor 1950 s-a rătăcit și povestea demnă de film a unei actrițe care fascinase în mult admiratul interbelic, sub numele de scenă Tina Barbu.

27
/03
/23

„Cred că arta dramatică este o artă eminamente feminină. Să-ți fardezi chipul, să-ți disimulezi adevăratele sentimente, să încerci să te faci plăcută și să atragi atenția, toate acestea sunt defecte puse în seama femeilor și care sunt tratate cu mare indulgență...”

26
/03
/23

„Adevărata stare, de fapt, este că eu trăiesc mereu în copilărie, cutreier apartamentele vag luminate, mă plimb pe străzile tăcute ale Uppsalei, stau în fața casei de vară și ascult mesteacănul cel uriaș. Mă deplasez instant. De fapt, locuiesc mereu în visul meu și doar fac vizite în realitate.”