Carla-Maria Teaha, actriţă: „Ne trebuie un dram de strategie şi în brandingul personal“
https://www.ziarulmetropolis.ro/carla-maria-teaha-actrita-ne-trebuie-un-dram-de-strategie-si-in-brandingul-personal/

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Carla-Maria Teaha crede în miracolul scenei, dar şi în necesitatea marketingului cultural. De aceea îmbină meseria de actriţă cu cea de om de PR, fiind director executiv al Festivalului de Teatru Independent UnderCloud.

Un articol de Judy Florescu|31 iulie 2013

Carla-Maria Teaha a terminat Facultatea de Jurnalism și a început o carieră în relații publice, după care și-a dat seama că adevărata sa vocație este actoria. Anul acesta, a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică  din București (UNATC), fără să renunțe însă la marketingul cultural: Carla este director executiv al Festivalului de Teatru Independent UnderCloud.

Pe scenă, o puteți vedea în spectacolele „7 Blesteme… cerute, făcute, legate” şi „Maitreyi” (foto sus)  –  ambele în regia lui Chris Simion -, „Un cuplu ciudat” şi „Priveşte înapoi cu mânie” (producţii ale UNATC).

Judy Florescu: Cum ţi-ai dat seama că vrei să faci actorie?

Carla Teaha: Am început timid, prin câteva scenete jucate în liceu. Împreună cu colegii mei făceam tot – de la concept la desfășurător, plus mai și prezentam. Îmi plac amintirile mele de atunci. Ştiu că mă simțeam foarte bine în momentele când eram pe scenă, totul se liniștea și nu-mi rămânea decât să spun povestea noastră publicului. Eram trupa de șoc a liceului.

Doamna directoare și profesoară de latină, Viorica Ciucean, lucra în permanență cu noi și ne dădea această libertate de exprimare esențială pentru acea etapă a dezvoltării noastre. Prima relație adevărată cu actoria s-a născut mai târziu, când am urmat cursurile școlii de actorie de film condusă de Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol. Am fost chiar în prima lor generație de elevi, în 2010.

De ce nu ai continuat cu organizarea de evenimente?

Am continuat. La 19 ani am intrat la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității București, și chiar din anul întâi de studiu m-am angajat la Red Bull Romania. În primii doi am fost „brand ambasador”, adică făceam sampling și eram prezentă la toate evenimentele Red Bull. Era un „dream job” pentru vârsta aceea, mai ales că nu eram o simplă promoteriță.

Am călătorit mult, am cunoscut  sute de oameni interesanți, am legat prietenii pe viață, mă întrețineam singură… Apoi am promovat în cadrul departamentului de marketing & comunicare, unde am mai stat doi ani. După „era” Red Bull, m-am mutat în agenția de publicitate Wunderman, unde am făcut PR și evenimente din plin. Apoi am plecat ca freelancer și am lucrat pentru branduri de lux din industria modei, ca Moschino, Canali, Mengotti, dar nu numai. Am făcut asta cu mare drag, o fac în continuare și mă văd făcând asta și pe viitor, dar într-o altă manieră.

Prin urmare, te vezi făcând și PR, și actorie, în viitor?

Da. Știu că sunt exagerat de idealistă când îți răspund asta. Dar visul meu, care deja a început să ia contur, este să am un birou de comunicare care să fie specializat și pe proiecte culturale, proiecte care să rămână pentru totodeauna în sufletul celui care ia parte la ele.

Îmi doresc să ajutăm artiștii să-și promoveze activitatea profesională și publică, să obțină finanțări pentru actul lor artistic etc.; un birou care să se ocupe de la organizare la producție, la comunicare, la marketare. Echipa am format-o deja și îi numără pe unii dintre cei mai buni oameni de marketing și comunicare din industrie. Lansarea oficială o vom face în curând.

E foarte greu pentru artiștii tineri să iasă pe piață…

Sigur că este, dar cred că și afară e la fel, dacă nu chiar mai greu. Nu știu exact cum e la ei, însă noi participăm la un fenomen acum. Am impresia că nicio zi nu e la fel ca cealaltă. Suntem în progres mai ales mulțumită canalelor noi de comunicare, dar ne trebuie puțină organizare. De exemplu, dacă o trupă independentă are un spectacol și își dorește, evident, să îl joace cât mai des, trebuie să o facă cu cap. Dacă tu ți-l programezi azi la Godot și mâine la Muzeul Țăranului, pierzi publicul, promovarea devine haotică și riști să ai sala nici pe jumătate plină.

Ne trebuie un dram de strategie și în brandingul personal, însă aici nu sunt în măsură să vorbesc pentru că, atunci când vine vorba despre mine, nu-mi face deloc plăcere să fac asta, e ca și cum aș fi studiat mecanica fină și nu comunicarea. Dacă ar fi să consiliez un alt tânăr actor, i-aș spune că nu e nicio rușine să privim puțin la star system-ul din țările dezvoltate și să-l aplicăm corect, atunci când avem ceva de spus… și aici nu mă refer la ce pastă de dinți folosește cineva.

„În teatrul independent, mai mult decât oriunde, dacă nu ești organizat, riști să te pierzi în amănunte inutile. În urma întâlnirilor pe care le-am avut cu trupele care au jucat în Festivalul UnderCloud, am observat că, de obicei, regizorul e și cel care manageriază spectacolul și distribuția. În țările mai dezvoltate, există un manager de trupă care preia atribuțiile extra ale regizorului român și îl lasă să îți vadă de treaba lui artistică. Sper ca, în curând, să apară și la noi această nevoie.”

Carla-Maria Teaha,
actriță

Carla Maria Teaha foto Catalina Flaminzeanu

Care a fost primul lucru pe care l-ai învățat în facultate?

Actoria este un mod de a gândi. O teorie-crez pe care profesorul meu de an, domnul rector al UNATC, Adrian Titieni, ne-a sugerat încă de la primele întâlniri să o „purtăm” cu noi până când o vom înțelege, iar apoi să o aplicăm în fiecare zi a meseriei noastre. Lucru pe care, de atunci, îl port cu mine și încerc să-l aplic de cele mai multe ori, dacă nu chiar continuu. Asta am încercat să fac și în anul trei, când am lucrat la cele două spectacole de licență: „Un cuplu ciudat”, de Neil Simon și „Privește înapoi cu mânie”, de John Osborne.

Care este cel mai important sfat primit de la Adrian Titieni, alături de care joci în „Privește înapoi cu mânie”?

Înainte de un spectacol i-am spus că am mari emoții și că nu știu cum să mai pierd din ele pentru că am impresia că mă cam încurcă pe scenă. Am emoții mari mai ales când știu că sunt cunoscuți în sală. Apropo de asta,  am citit în cartea doamnei Ludmila Patlanjoglu, intitulată „La vie en rose”, și închinată uneia dintre actrițele mele preferate, Clody Bertola, că și dânsa avea foarte mari emoții și că nu voia niciodată să știe dacă sunt critici sau cunoscuti în sală, iar premierele erau compromise din start. Așa și eu, prefer să știu cine e în sală după ce termin spectacolul.

Revenind, domnul Titieni mi-a amintit de jocul cu număratul dalelor din anul întâi, când ne-au pus sa numărăm, una câte una, dalele parchetului din sala de curs, în timp ce profesorii stăteau și ne studiau. A fost crunt până ne-am relaxat și ne-am dat seama că singura șansă de a nu înnopta în școală este chiar să numărăm dalele; fiecare în ritmul și stilul lui, fără a mai ține cont de privitori. Treaba ta e să îți urmărești scopul, să numeri dalele cât mai corect și sincer, și treaba lor e să se uite.

Am primit foarte multe sfaturi, de la toti profesorii cu care am lucrat în cei trei ani de facultate. Ţin mult la cei care nu au lăsat să treacă lucruri esențiale pe lângă mine, chiar dacă ne-am și chinuit reciproc uneori. Mi-am dat seama că tot ce am învățat la școală reprezintă busola în ce fac acum.  După un casting, mă gândesc: „oare ce ar zice profu’, e bine ce propun eu acum?”

De ce simți că ai nevoie de aceste confirmări?

Am nevoie fiindcă sunt încă la început de drum și atunci busola mea sunt oamenii care m-au învățat să fac primii pași spre asta.

Ce text ai prezentat la admirea la UNATC?

Am avut un monolog din „Stele în lumina dimineții” de Aleksandr Galin. Lora se numește personajul și era o prostituată haioasă, exilată la marginea Moscovei alături de alți paria ale societății, cu ocazia Jocurilor Olimpice din 1982. Un suflet chinuit, Lora trăia într-un univers paralel inventat de ea, dar care nu avea din păcate nicio legătură cu realitatea. Povestirea mi-am ales-o din „La lilieci” de Marin Sorescu și au mai fost cele 10 poezii, diferite ca gen. Preferatele mele au fost „Romanța meschină” de Ion Minulescu și „Eu nu regret” de Magda Isanos.

Cât de important e pentru tine să te regăsești în roluri?

E important să te regăsești într-un fel sau altul în fiecare rol. Nu cred că aș putea să joc vreodată un personaj în care să nu mă regăsesc cu absolut nimic, pe care nu îl pot aduce la mine măcar printr-un gest. Un alt lucru, pe care l-am învățat în școală și în care cred, e că fiecare personaj se află în noi.

Te-ai pregătit cu cineva pentru admitere?

Da, m-am pregătit cu Ștefana Samfira. Înainte să intru la UNATC, am făcut școala de actorie a lui Dragoș Bucur. Am fost chiar în prima generație a școlii lui, iar el m-a încurajat să merg să dau admitere la UNATC. Chiar m-am întâlnit cu Dragoș de curând și l-am invitat la spectacolele de licență; niciunuia nu ne-a venit să credem că a trecut timpul atât de repede…

Vorbind despre ce urmează de acum încolo, mi-a dat un sfat – să nu renunț la a face și PR, pentru că e o meserie pe care am construit-o în ani buni de muncă. M-a asigurat că, atât timp cât ai un casting la care te duci pregătit și apoi un proiect de PR pe care îl pregătești la fel de profesionist, nu se pierd și nu se încurcă una pe cealaltă.

Părinții te susțin în visul tău legat de actorie?

Părinții mei au fost destul de surprinși de alegerea mea, care a venit după ce îmi construisem o carieră de cinci ani în comunicare. Le-am spus că îmi simt sufletul închis într-o colivie și că trebuie neapărat să zbor, iar dacă nu fac asta o să mă sufoc. Îmi amintesc perfect momentul – eram într-o excursie în Franța. Deși nu se așteptau la vestea asta, mi-au zis: „Bine, noi te susținem dacă tu așa simți, dar să știi că nu îți va fi ușor.”

Câteodată mi-e și frică să mă bucur. Zic „Doamne, îți mulțumesc și ajută-mă ca în următorul proiect să fiu mai bună.” Știu că mai am foarte multe de învățat. Mi-aș dori să joc cu actorii pe care îi admir și de la care să învăț.

„Ce se întâmplă pe scenă e un miracol care te face să nu te mai gândești la nimic altceva. Îți dorești să-l produci, indiferent de circumstanțe, de condiții. Nevoile și atașarea de lucruri se evaporă. Cel puțin așa am simțit eu, că toate nevoile mele s-au esențializat spre a face actorie și e minunat. Acum mi se pare mult mai important să îmi cumpăr niște cărți de actorie decât o rochie. Pot trăi cu mult mai puține lucruri decât trăiam înainte.”

Carla-Maria Teaha
actriță

Cu cine ai vrea să joci?

De exemplu cu doamna Mariana Mihuț, cu Meryl Streep, Penelope Cruz, Cate Blanchett. Lista e mult mai lungă.

Tu chiar semeni cu Penelope Cruz.

Da, dar ea are un Oscar.

Cât de importante sunt premiile în cariera unui actor?

Nu mi se par așa de importante. Premiile devin cu adevărat valoroase dacă îți aduc încredere în tine și dacă te fac să muncești și mai mult pentru perfecționarea ta.

Noi lucrăm cu sufletul. Ai nevoie de inspirație, iar mie îmi vine prin muncă… doar așa te dezvolți, reușești să progresezi și să descoperi lucruri. Dacă ești determinat și îți urmezi scopul cinstit, îți ies lucrurile. Cel puțin eu după asta mă ghidez. Dacă stau în casă în timpul săptămânii și nu fac nimic constructiv, mă simt inutilă și mă întristez. Am impresia că îmi trece timpul degeaba. Cred că și din acest motiv nu am renunțat la PR.

Foto: Cătălina Flămînzeanu

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

12
/02
/24

Actorul Matei Arvunescu percepe vulnerabilitatea ca pe o lecție de actorie, îl citează pe marele Gabo, încercând să explice cum viața ar putea avea un sens și crede că „revoluție“ e un cuvânt cu mare greutate. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

10
/01
/24

Dacă vreți să aflați care a fost parola primului e-mail al actriței Andreea Hristu, o veți afla aici. Veți mai afla și care a fost spectacolul care a marcat-o cel mai mult, dar și care este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Toate acestea, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.