Celălalt Bendeac
https://www.ziarulmetropolis.ro/celalalt-bendeac/

Un interviu neconvenţional, să-i spunem atât de previzibil aşa, cu actorul, omul de televiziune, starul Mihai Bendeac. Despre cum s-a legat prietenia cu cantautorul Gabriel Cotabiţă, despre cum l-a ajutat în carieră calviţia şi despre relaţia cu “Mondenii”.

Un articol de Andrei Crăciun|21 mai 2014

Mihai Bendeac are la Prima TV (luni, 21.30) show-ul „Jurnalul unui burlac“, dar este de văzut şi pe scenele de teatru – de pildă în „Bani din cer”, la Teatrul de Comedie, în chiar rolul „Henry Perkins”, rolul principal.

Andrei Crăciun: Spui că nu mai simți că ești Mihai Bendeac, ci că ai ajuns să lucrezi pentru Mihai Bendeac. Și vin să te întreb: muncești ca Mihai Bendeac să aibă ce?

Mihai Bendeac: Nu ca Mihai Bendeac să aibă ceva, ci ca publicul lui Mihai Bendeac să fie mulțumit, dar în același timp simt că în mine sunt două persoane de multe ori.

În America sau unde te-ai duce, dacă te-ai lăsa de tot de meserie aici?

Nu cred în treaba asta, nu mi-am pregătit „exit”-ul, pentru că e o chestie pe care nu o concep. Și atât timp cât nu o concep, ea nu are cum să se întâmple.

Tu ești bun prieten cu Gabriel Cotabiță. Cum s-a legat prietenia asta? Puntea asta peste generații.

În mall. Filmam la Sergiu Nicolaescu. Și m-am întâlnit cu “Țeavă”, Cătălin Cățoiu, cameramanul.

Eu și transpir îngrozitor. Ce Cotabiță, tată? Eu!

Mare gagicar și el, de-aia i se și spune “Țeavă”, nu?

Da! Un uriaș. Îți tai seama cum e să stai la masă cu Chișu, cu Cotabiță și cu “Țeavă” și să se apuce ăia să vorbească despre femei? Despre ce vorbim aici? Experiență absolut pasionantă! Și mi-a zis “Țeavă”: tată, uite, merg cu Jojo la film, vii? Și a venit și Cotabiță, că sunt foarte buni prieteni. Și după ce am ieșit de la film, ei s-au dus la mașina lor și eu și Cotabiță am rămas lângă scara rulantă. Și am stat o oră-jumate lângă scara rulantă, efectiv.

La care mall? Aici, în Vitan (n.m. – interviul s-a desfășurat în cafeneaua Starbucks de la Mall-ul din Vitan, căci acolo a vrut vedeta TV)?

Nu, era la Plaza, în Drumul Taberei.

Și așa s-a legat cu Cotabiță? Mergeți în cluburi, ce faceți?

Nu prea sunt ei așa de clubberi. Cotabiță pentru că nu suportă fumul și “Țeavă” pentru că îi place să adoarmă devreme, probabil. Ieșim la film sau ieșim la masă sau mai mergem în concedii împreună. Am fost în Deltă, sper să reușim și anul ăsta.

Îți place să pescuiești?

Taică-miu era pasionat și încă mai e, mai mergeam cu el, dar n-am mai fost de mult, cred că mi-am pierdut dexteritatea sau cum dracu` se numește chestia aia.

Faptul că ți-ai pierdut podoaba capilară devreme a fost un avantaj sau un dezavantaj în cariera ta? Te face mai ușor de recunoscut?

Nu știu ce să spun, fiindcă la început a fost din cauza unui rol. Nu-mi căzuse în mod fraudulos, vizibil, știi?, dar am jucat Richard al III-lea, când am terminat facultatea, și m-am tuns “numărul doi” și când am băgat mașina mi-a rămas în cap un fel de cicatrice, și m-am îngrășat cinci kilograme pentru rolul ăla.

După care mi-am lăsat părul să crească și era deja clar că începuse să se rărească. Începusem “Mondenii”. Umblam cu un milion de peruci. Eu și transpir îngrozitor. Ce Cotabiță, tată? Eu!

Știu, te-am văzut la Teatrul de Comedie, în “Bani din cer”. Așa e: transpirai.

Da, e sinistru. Zic: bă, mai bine, tătuțu’, cinstit, fără. Răceam foarte des, că îmi rămânea părul ud. Și am zis: mai bine scap de treaba asta.

Mihai Bendeac

Mihai Bendeac, într-o scenă din spectacolul „Bani din cer“, de la Teatrul de Comedie

Până la urmă a fost bine.

Nu cred că s-a creat neapărat un brand, că înaintea mea a fost Mugur Mihăescu. E OK acum.

Tu ai o relație cu cei care au făcut carieră în televiziune înaintea ta, de exemplu cu Mugur Mihăescu?

Ne cunoașteam.

Ce părere are despre ce faci tu?
Nu știu.

El a făcut “exit”-ul.

Există două tipuri de mentalități – prima: “hai, să profit acum, că ăsta e momentul meu” și a doua – cei care zic “cum ăsta e momentul meu?, mâine ce fac?”. Pe mine mă interesează să fiu pe scenă și la optzeci de ani, pot să și mor acolo.

Bănuiesc că, financiar, nu o duci rău.

N-am dus-o niciodată de când m-am apucat de televiziune. În plus, aș fi putut să câștig foarte mulți bani în perioada asta, electorală, să mă afișez și să am în spate o anumită siglă. Nu fac treaba asta.

Ți s-a oferit? A încercat cineva să te “cumpere” așa, să îți facă ofertă asta?

Am primit odată o ofertă, pe când eram la “Mondenii”, pentru tot grupul, la Ștefăneștii de Jos, băi băiatule. Era o ofertă pentru noi patru, pe atunci eu nu eram la fel de cunoscut ca acum, atunci “făceam” 8.000 de euro.

Pe cap de om?

Nu, pentru toți. Și i-am refuzat.

Care e relația ta cu “Mondenii”?

Ne întâlnim când e să ne întâlnim, nu ieșim neapărat, dar firește, vorbim când e de vorbit. Nu poți să treci peste faptul că show-ul ăla a făcut istorie pentru că era altfel decât ce era până în momentul ăla și a avut curajul să fie altfel. A fost show-ul cu primul personaj gay, show-ul cu primul personaj travestit, aveam multe glume sexuale.

Aveam o independență pe care e tot mai greu să o întâlnești în ziua de azi. Mă durea în pix că râdeam de Băsescu sau de Năstase. A fost o perioadă foarte frumoasă. Poți să faci un calcul… cred că până în ziua de astăzi a rămas cel mai vizionat show pe internet.

Youtube-ul exploda de fiecare dată după ce era “Mondenii” pe televizor. Ceea ce înseamnă însă că “Mondenii” n-a avut niciodată în perioada aia niște ratinguri ieșite din comun.

Înseamnă că publicul tău era de net, nu de TV.

Păi, s-a întâmplat o dată că eram cu Mirela Zeța în mașină, sigur își aduce aminte, că ne-a marcat pe amândoi crunt și a venit un copil al străzii într-o pijama. Afară era frig, știi cum sunt ăștia, la “impresionare”. Și ăla s-a uitat așa: “Ăăă, Mondenii!”. Și eu: “De unde ne știi, mă? Ai televizor?”. “Nu”, zice, “de pe net!”. De unde dracu’ avea ăla net, mânca-ți-aș?

Foto cu Mihai Bendeac – Mihai Zgondoiu

13
/12
/16

Emanuel Pârvu, membru al juriului care a selectat zece actori tineri pentru spectacolul aniversar al Teatrului Metropolis, este convins că noua generație de actori poate fi încurajată prin șansă. La rândul său, își amintește în rândurile care urmează cum la început de drum a avut ocazia de a învăța de la oameni de teatru precum Victor Rebengiuc, Marcel Iureș și, mai ales, Liviu Ciulei.

29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

26
/11
/16

La 10 ani de când a fost investit în funcția de manager al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cea mai mare rampă de lansare a actorilor, Liviu Timuș amintește despre „fenomenul Piatra Neamț”, explică de ce trebuie să existe festivalul adresat în exclusivitate tinerilor, ajuns la a XXVIII-a ediție, „Pledez pentru tine(ri)”și cu ce probleme se confruntă la teatru.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.