Cişmigiu – o oază de verdeaţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/cismigiu-o-oaza-de-verdeata/

BUCUREȘTIUL DE TOTDEAUNA Cu mai bine de 200 de ani în urmă, Dâmboviţa era o apă capricioasă, năvalnică şi care, la vreme de ploaie repede inunda cele 17 hectare ocupate acum de parcul Cişmigiu.

Un articol de Georgeta Filitti|21 iunie 2016

Dar tot din apa ei tulbure, mocirloasă, împiedicată de zecile de mori înşirate pe cursul ei beau şi bucureştenii. Bunul gospodar Alexandru Ipsilanti vodă a poruncit, pe la 1780, să se capteze izvoare cu apă limpede pentru orăşenii însetaţi. Unul din ele, păstrat ca prin minune, potoleşte şi azi setea celor care se feresc să bea apă de la robinet. Este izvorul numit, de zeci de ani, Eminiescu.

Cişmeaua trebuia îngrijită şi aşa a apărut cişmigiul, slujbaşul cu nume turcesc, îndatorat s-o supravegheze. El şi ajutoarele sale încercau zadarnic să cureţe şi balta din preajmă, cotropită de păpuriş, cu o insulă în mijloc, cuib potrivit pentru hoţii care bântuiau oraşul. Multă vreme lucrările de asanare au rămas ineficiente. Chiar generalul Pavel Kiselef, căruia oraşul îi datorează aşa de mult – între altele recensământul populaţiei, sistematizarea unor uliţe şi denumirea lor, o reţea de canalizare, un serviciu de ecarisaj ş.a. – n-a putut stăvili furia apelor. Pricina era denivelarea între râu şi baltă; abia regularizarea cursului apei a făcut cu putinţă amenajarea grădinii, între 1844 şi 1852. Lucrările au fost conduse de arhitectul peisagist austriac C.W. Meyer. Foarte repede Cişmigiul a ajuns un loc mult iubit de bucureşteni, pentru aleile înflorite, băncile confortabile, restaurantele Monte Carlo (opera arh. Ion Mincu), dărâmat între timp; construcţia actuală păstrează doar vechiul nume şi Bururuga, unde se bea în primul rând bere.

Expoziţii horticole, legumicole (unele hilare, ca cea din timpul ocupaţiei nemţeşti – 1917 – când locul florilor a fost luat de varza roşie, „pentru salvarea de înfometare a patriei germane”) ca şi petreceri populare patronate de Primărie au personalizat grădina într-o formă memorabilă. Apoi a fost înfrumuseţată cu statui ale unor scriitori clasici români (Rondul roman). Altele, risipite pe peluze, au fost desfigurate, nu se mai ştie pe cine reprezintă, nici cine le-a dăltuit.

Ca şi alte părţi ale oraşului, Cişmigiul a fost la modă pentru o împrejurare sau alta. La un moment dat, pe la 1900, patinoarul aduna iarna toată elita bucureşteană, în frunte cu principesa moştenitoare Maria. Vara erau admiraţi nuferii sacri indieni – aclimatizaţi în singurul loc din Europa – care cereau o grijă atentă. Azi nu se mai ştie nimic de graţioasele plante. Între războaie ajunsese locul predilect de întâlnire al servitoarelor unguroaice cu sergenţii şi ordonanţele ofiţerilor.

În ultimele decenii, grădina a fost invadată de chioşcuri cioplite din bardă. Iarba e cosită la întâmplare, neîngrijită, zonele umbrite sunt adevărate pârloage. Pe urmă felurite formaţii par mereu gata să spargă tăcerea odihnitoare a bătrânei grădini. Undeva, spre ieşirea spre strada Ştirbei Vodă o cafenea ponosită, care duhneşte a acreală de la distanţă, se numeşte, parcă în bătaie de joc, La bibliotecă. Clienţii, adunaţi încă de dimineaţă, nu par să aibă vreo legătură cu înţelesul firmei.

Agresată ca atâtea spaţii verzi, grădina urmează, neîndoios, soarta oraşului. Se adaptează, se transformă şi depinde doar de noi s-o mai ţinem în viaţă.

FOTO: Plaiuri romanesti

20
/10
/16

Calea Victoriei, Podul Mogoşoaiei până la războiul pentru  independenţă din 1877-1878, era socotită coloana vertebrală a oraşului, strada cea mai aristocratică, unde aveau loc evenimente mondene, se preumbla lumea bună – într-un cuvânt, unde se făcea şi se desfăcea tot ce conta în societatea bucureşteană.

08
/10
/16

Oraş cosmopolit, cu o activitate comercială susţinută, Bucureştiul a fost sute de ani loc de întâlnire pentru negustori de toate naţiile. Între aceştia cei mai reprezentativi rămân grecii, evreii şi armenii. Cei din urmă s-au aşezat într-un cartier compact, liniştit, curat, cu case temeinic clădite, în jurul bisericii care le aminteşte neamul.

07
/10
/16

Pe o întindere de 100.000 de metri pătraţi, având în centru spaţiul actual al halelor din spatele magazinului BUCUR, Târgul Moşilor a reprezentat, până la Primul Război Mondial, o formă de perpetuare a tradiţiei din vremea daco-romanilor.

07
/09
/16

Setea de cultură a bucureştenilor s-a manifestat plenar în a doua jumătate a sec. al 19-lea. Un grup de iniţiativă, creat în vremea lui Cuza Vodă, a început să organizeze, seara la ora 9.00, conferinţe în casele lui Costache Ghica de lângă Cişmigiu (în piaţa Valter Mărăcineanu de azi).

29
/08
/16

Un proverb românesc apărut în sec. al XIX-lea susţinea că „scule avem, dar n-avem nemţi”. Cu alte cuvinte, erau omagiaţi pentru îndemânarea lor mecanicii de tot felul veniţi din ţările germane să lucreze la batozele, treierătoarele şi pompele de tot felul din gospodăriile noastre.

22
/08
/16

Viaţa publică, destul de firavă în sec. al XVII-lea, se desfăşura mai ales în cafenele. Cea dintâi atestată documentar a fost a lui Kara Hamie, în 1667, pe un loc învecinat cu biserica Doamnei de azi. În vremea lui Constantin Brâncoveanu, pe Calea Şerban Vodă (podul Beilicului) se înşirau destule cafenele, toate la dispoziţia mai cu seamă a turcilor.

16
/08
/16

Înainte de a fi un obiect uzual, automobilul a fost unul de lux. Primul exemplar a fost adus la Bucureşti în 1880 de Barbu Bellu, din familia care a donat terenul pentru cimitirul de mai târziu cu acelaşi nume. Era un Peugeot de 4 CP; „trăsură cu 4 locuri”, i-au spus amuzaţi şi neîncrezători ai noştri.

16
/07
/16

Călătorii străini care, încă din sec. XVI, lasă mărturii despre Bucureşti, sunt impresionaţi de bisericile sale. Construite de domnitori, de boieri, negustori sau oameni de rând acestea au împodobit oraşul fără să reziste prea mult în timp. Solul nisipos, pânza freatică aproape de suprafaţă, desele cutremure le-au şubrezit şi ruinat. De fiecare dată însă bucureştenii le-au refăcut, mărturisind o stăruinţă ce face parte din dinamica vieţii urbane.

15
/07
/16

Fiecare timp istoric îşi are instituţiile sale. În România regală au funcţionat Jockey Club, Country Club, Rotary Club, Lion's – societăţi de anvergură internaţională care racordau firesc, statornic, ţara noastră la sistemul de valori proprii Europei.

26
/06
/16

Bucureştiul, oraş de câmpie, dezvoltat haotic, fără socoteală, arareori şi-a marcat pentru veşnicie cimitirele. Morţii au fost îngropaţi în jurul bisericilor ori pe la margine, în mahalale; mulţi din ei au fost uitaţi şi meniţi să urmeze vorba biblică: „din pământ te-ai întrupat, în pământ ai să te întorci”.

Pagina 2 din 3123