EA – The Entrepreneurship Academy lansează podcastul despre antreprenoriat, „In the LEAD”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ea-the-entrepreneurship-academy-lanseaza-podcastul-despre-antreprenoriat-in-the-lead/

The Entrepreneurship Academy lansează „In the LEAD”, un podcast inspiraţional, cu oameni de business, de ascultat de către toţi cei care s-au întrebat, măcar o dată, dacă antreprenoriatul este sau nu pentru ei.

Un articol de Petre Ivan|7 februarie 2022

Gazda podcastului este Alexandru Ghiță, Președinte EA – The Entrepreneurship Academy, și poate fi găsit atât în format audio, cât și video, pe canalele specifice de streaming: YouTube, Spotify, Anchor.

Primele trei episoade îi au ca invitați pe Edy Chereji – Director de Comunicare și Marketing al Untold și Neversea, Cristian Dascălu – antreprenor, vlogger, programator și George Moroianu – fondator Flip.ro și absolvent al EA – The Entrepreneurship Academy.

  • „Pare că viața e prea scurtă și că ai prea multe oportunități ca să stai degeaba și să faci lucruri mărunte”, consideră George Moroianu, absolvent al EA și fondator Flip.ro, business evaluat la 14 milioane euro în 2021;
  • „Ajungi extrem de rapid să fii chiar tu principalul blocaj în business”, spune Cristian Dascălu, antreprenor, vlogger și programator;
  • „Pentru noi, cea mai mare provocare a fost aceea de a nu cădea pradă miilor de idei pe care le aveam”, declară Edy Chereji, Director de Comunicare și Marketing al Untold și Neversea.

În cadrul podcastului aflăm cine sunt oamenii din generația nouă de business și cum au ajuns ei de la idee la succes. Sunt povești care inspiră, istorii personale și multe „tips and tricks”. Invitații își amintesc care au fost primele lor încercări de antreprenoriat, dar și lecțiile învățate ori filozofiile de business care îi ghidează acum, după ani de muncă. Printre toate întrebările despre antreprenoriat, se regăsesc și întrebări personale, care ajută ascultătorul să-și facă o imagine de ansamblu despre invitat și parcursul lui în viață.

„Sunt multe idei preconcepute despre antreprenoriat și tot atât de mulți oameni, tineri mai ales, care vor să meargă în direcția asta, însă își pun singuri foarte multe bariere. Așa am gândit acest podcast – vrem să le venim în întâmpinare printr-un singur click, să le punem la dispoziție o oră de conversație în care să înțeleagă pe bune ce înseamnă un business, cum a fost construit încă de la început, care au fost provocările, dar și momentele de împlinire. Și cine să povestească despre asta dacă nu unii dintre cei mai cunoscuți antreprenori din țară, de la care avem atât de multe de învățat? Căutăm să avem invitați cât mai diferiți, din domenii diverse, care să inspire cât mai multe povești de succes în business. Visul nostru este ca, în câțiva ani, să înregistrăm un episod chiar cu unul dintre ascultătorii noștri, care acum nu știe încotro să o apuce” spune Alexandru Ghiță, Președinte EA – The Entrepreneurship Academy.

Podcastul „In the LEAD” are o frecvență bilunară și poate fi ascultat pe: Youtube, Spotify, Anchor.

Despre EA – The Entrepreneurship Academy

Este singura facultate antreprenorială din România, unde studenții învață practic încă din prima zi de școală cum să își construiască și să își dezvolte un business. Facultatea funcționează pe baza unui parteneriat cu Team Academy Amsterdam/ Stichting Schoolvision, după un model educațional existent de peste 20 de ani în Finlanda și implementat cu succes în peste 18 țări. Facultatea este acreditată internațional de Team Academy Netherlands, împreună cu Institutul Schoolvision, prin Ministerul Educației, Culturii și Științelor din Olanda. Diploma pe care studenții o obțin la finalul celor patru ani de studii, prin dobândirea celor 240 credite ECTS, este Bachelor Degree – Business Administration in Entrepreneurship şi poate fi echivalată în România la CNRED, conform Ministerului Educaţiei.

Curricula EA -The Entrepreneurship Academy are la bază filozofia Tiimiakatemia (Team Academy) dezvoltată în Finlanda de către Johannes Partanen acum mai bine de 20 de ani. Team Academy continuă să fie inovatoare ca metodologie și să facă parte dintr-o avangardă a universităților internaționale care oferă o astfel de diplomă și specializare. În momentul de față, există centre și universități având la bază metodologia Team Academy în Finlanda, Franța, Germania, Olanda, Marea Britanie, Spania, Ungaria, Argentina și Peru. Mai multe informații găsiți pe site: https://www.entrepreneurship-academy.ro/

 

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.