Ioana Radu: „Romanţa e sufletul românesc pe note muzicale”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ioana-radu-romanta-e-sufletul-romanesc-pe-note-muzicale/

MEMORIA CULTURALĂ I se spunea “Regina Romanţelor”, pentru că nimeni nu crezuse cu atâta tărie şi sinceritate în poezia şi viaţa romanţei. Glasul Ioanei Radu avea în el ceva din viorile lumii.

Un articol de Monica Andrei|22 februarie 2016

Povestea vieţii celei care a adus pe scenă romanţa şi alte cântece populare din folclorul românesc autentic a început într-o zi de 17 februarie, la Craiova, şi a luat sfârşit în 19 septembrie 1990, la Bucureşti.

Până să devină cunoscută cu numele de afiş se numea Eugenia Braia, iar toţi ai casei îi spuneau Jana. Şi-a trăit copilăria în Craiova, în casa de piatră cu prăvălie din strada Sineasca. Tatăl său, funcţionar în armată, avea şi o crâşmă unde cântau marii lăutari ai vremii. Lumea venea pentru că ţuica era pe bani şi murăturile gratis.

“Tu, taci!… Cânţi prost!… Scârţâi ca roata fântânii!”, îi spuneau fraţii mai mari, iar Jana, neavând altceva de făcut, fluiera melodiile auzite de prin vecini, de prin târg sau de la călătorii ce poposeau la crâşmă şi își aştepta rândul la cântat. “Cântecul pornea din mine şi din mintea mea de copil răsfăţat, ziceam că acolo e izvorul”, povestea ea. Toată copilăria şi adolescenţa ei nu s-a visat cântăreaţă, ci învăţătoare, apoi toată viaţa s-a dedicat cântatului şi brodatului.

Se căsătoreşte cu profesorul de muzică Romeo Rădescu şi descoperă “jucăria” vremii care uimea lumea, un aparat mic cât o farfurioară la care se auzeau cântece şi se numea galenă, un fel de strămoş al radioului. Aude şi învaţă tot repertoriul cântăreţilor Jean Moscopol, Cristian Vasile, Ion Fernic, dar cel mai mult îi plăcea Maria Tănase.

Iubea liniştea, apele, pădurea şi romanţa. Cu un geamantan şi o galenă se plimbă cu soţul său prin Tg. Jiu, Drăgăşani, Calafat, Galaţi. Vede locuri, cunoaşte oameni noi. Invitaţi prin casele altora, cântă romanţe, pentru un pahar de vin şi o cină bună. Atât de săraci erau.

Prima rochie nouă, prima fotografie, emisiuni la radio, primele discuri

Norocul îi surâde la cumpăna dintre ani, când, în straiul ei de sărbătoare, cântă romanţe în casa lui Conu Florea şi primeşte mulţi bani. Pleacă la Bucureşti, cu gândul de a o întâlni pe Maria Tănase şi poposeşte la Restaurantul “Coşna” unde cânta Petre Alexandru. Acolo repetă cu orchestra, alături de Fănică Luca, Miţa Fieraru, Zavaidoc, Maria Lătăreţu, cu siguranţa omului ce-avea meseria în sânge. Câştigă primii bani.

“Cu inima în batistă şi vocea plecată în pustiu de emoţie” a concurat alături de alte 800 de candidate, în faţa unei comisii mari, ia printre membri erau şi Rogalski şi Filionescu.  “Am cântat şi liniştea a încremenit în studio, iar membrii orchestrei au rămas ca-n poză”. La final, pe listă, erau Ioana Radu şi Eugenia Nedelea (Rodica Bujor), selecţionate pentru înregistrări. Tot atunci, Ion Filionescu, pianistul lui George Enescu, îi propune pentru afiş şi nume de radio pseudonimul Ioana Radu. Era frumoasă şi fotogenică. Primul angajament îi aduce prima rochie nouă, prima fotografie. Broda şi cânta, apoi îşi vindea broderiile unui artizanat. Divorţează de Romeo.

Petre Alexandru i-a deschis drumul spre radio şi i-a prezentat-o într-o seară la “Cărăbuş” pe Maria Tănase, care îi devine model în carieră. A înţeles de la ea că tot meşteşugul sublim constă în farmecul şi puterea rostirii.

În 1936, artista avea trei emisiuni la Radio Bucureşti unde cânta muzică populară şi romanţe. I se oferă primul contract, la restaurantul “Azuga”, de la Ploieşti. Contractul prevedea onorariu,  maşină de serviciu, 5 mititei pentru căţeluşa sa, iar cântăreaţa trebuia să umple grădina cu lume. După concursul radio şi succesul de la Ploieşti, urmează înregistrarea la casele de discuri. “Inimă, de ce nu vrei să-mbătrâneşti?” „Te rog să uiţi că te-am iubit”, “Cine mi te-a scos în cale”, „La umbra nucului bătrân” sunt câteva romanţe celebre din al său repertoriu.

La restaurantul “Motanul negru” a venit să o asculte Yehudi Menuhin. La magazinul “Muzica”, din Bucureşti, l-a întalnit pe Gilbert Bécaud care venise sa cumpere discuri cu muzica ei. La restaurantul “Cina”, l-a cunoscut pe violonistul David Oistrah.

Căsătoria şi turneele

Eugenia Braia, fata care fluiera cândva, devenise celebra Ioana Radu care a cutreierat potecile ţării până la cele mai îndepărtate sate dintre munţi şi văi. Cobora dintr-un tren şi urca în altul, apoi a colindat România cu o Dacie. Schimba scena, decorul, oamenii, îşi îmbogăţea repertoriul. Cel mai lung turneu prin ţară l-a făcut cu Grigore Vasiliu Birlic şi Dinu Bădescu. Ioana cânta romanţe, actorul electriza sala la o simplă trecere, iar tenorul cânta o arie dintr-o operă.

De-a lungul carierei, pe lângă Maria Tănase a avut-o model şi pe Yma Sumak, o cântăreaţă africană cu un ambitus nemaiântâlnit, ce imita păsările cerului şi dihaniile junglei. A susţinut două concerte la Bucureşti.

A fost invitată de Nicolae Iorga la şcoala lui de vară de la Vălenii de Munte. După ce a cântat, la plecare, profesorul i-a strâns mâna şi i-a spus: “parcă vocea dumitale e tot de pe-aici, de prin Vălenii de munte, că e curată, precum apa de izvor”.

Maria Filotti, George Calboreanu şi George Vraca şi-au sărbătorit ziua de naştere numai la restaurantul unde cânta artista. Colegii de scenă, de pahar şi cu intenţii haioase i-au cerut să cânte numai la masa lor. „Nu singurătatea e legea vieţii! În orice cântec, unul îl caută pe celălalt – spunea adesea cântăreaţa. „Se caută ca hulubii. Astfel, dorul aprinde focul inimii şi neliniştea, o umbră care ţi-e alături oriunde te-ai duce”. Când se recăsătoreşte cu Spirescu-Olteniţa, actorul George Calboreanu îi cunună. Virtuozi ai arcuşului vremii i-au făcut nunta ca-n poveşti.

Cu George Enescu prin spitale, în vreme de război

Războiul a intrat în toate casele şi a întunecat sufletele. În bezna lui, se mai cânta pentru unii, se mai dansa pentru alţii, prin Bucureşti. Lăutarul Grigoraş Dinicu a prezentat-o lui George Enescu: “Glasul dumitale face minuni, pe care le doresc şi viorii mele. Soldaţii te-aşteaptă cu nerăbdare… Le-ai pătruns inimile…. Asta înseamnă talent! Tot acest cântec, care a dat curaj în război celor răniţi, i-a dat şi ei, atunci când pe patul de spital nu mai vedea înainte decât bezna unor nopţi fără sfârşit”…. Apoi au cântat împreună prin spitale pentru răniţi.

„Cântecul tămăduieşte bolile sufleteşti cu răul venit din noi, dar pe cele din afară cu miez de cucută intrate viclean în carnea noastră nu le poate birui cântecul cules din inimi pentru inimi”. Cu acest gând, Ioana Radu cântă pe scena cinematografului “Moşilor”, aflat cândva în apropierea Teatrului “Metropolis” de azi, într-o trupă cu lăutari celebri. A cântat romanţe şi tangouri, în pauzele dintre schimbarea rolelor, pe scena fără decor, fără lumini şi cortină, pentru a ajuta actorii.

Viaţa unei romanţe şi romanţa unei vieţi

Romanţa e dor, plâns şi vis. Lumea devine vis, iar visul devine lumea sub decorul însorit al dragostei. În puţine cuvinte, include o lecţie de viaţă, o stare de spirit, sufletul, şi mai ales,  inima. Versurile stârnesc nostalgia, lacrima. La local sau acasă, în colţul ei de singurătate, Ioana tălmăcea romanţe vechi. Artista care obişnuia să bea cafele tari, să fumeze Kent şi să înjure cu haz, şi-a anunţat prietenii într-o zi că nu mai cântă. Apoi s-a retras din viaţa publică şi a murit într-o singurătate nemiloasă. Astăzi, Ioana Radu trăieşte prin viaţa romanţei. Pentru că aşa cum spunea adesea: „Romanţa e sufletul românesc pe note muzicale”.

Artiştii, despre Ioana Radu

Ion Popescu-Gopo (regizor de film): „Am filmat cu Ioana Radu două romanţe: Nu pot să uit cum cânta: “Aş vrea anii tinereţii şi mintea mea de acum”. Avea ceva din aluatul marilor actori, talentul şi răbdarea pentru a-i înţelege pe regizori şi a-i ajuta”.

Mişu Iancu (compozitor): „La început, eram pe două continente muzicale: eu pe cel al muzicii lejere, ea pe cel al muzicii de suflet. Jana a mers mai departe, ea a umblat pe brazdă”.

Petre Gusti (solist de romanţe) ”Ah, turneele noastre! Jucam table de-o viaţă. Ioana a dat mereu şase-şase! La orice mlădiţă de cântec sună ca pădurea. La doină curg izvoarele, la romanţă lăcrimează sufletul. Are în glas şi cerul şi pământul”.

Marcela Rusu (actriţă): „Pentru mine, Ioana Radu, marea cântăreaţă a folclorului nostru nepoluat, al romanţei sincere a rămas o exponentă al fenomenului charismei. Glasul, rostirea, vibraţia ei artistică, pentru mine vor rămâne momente de mari trăiri, rare amintiri”.

Ion Luican (solist): „Unul dintre prietenii noştri a numit-o <<regina romanţei>>. Vocea caldă, timbrul plăcut, frazarea perfectă, talentul, fac toate farmecul audierii. Are un umor al ei. Am cântat împreună în spectacole, ne-am preţuit ca prieteni şi colegi”.

H. Mălineanu (compozitor): “Ioana Radu? Un unicat! Este, incontestabil, una din bucuriile muzicii, pentru că muzica este ceva mai mai mare bucurie a ei. Am acompaniat-o la pian zeci de seri. Are respect pentru public. Ştie cât o iubesc, cât o admir şi o preţuiesc”.

(Sursa: Henrry Negrin – “Romanţa unei vieţi: Ioana Radu”)



07
/09
/16

Setea de cultură a bucureştenilor s-a manifestat plenar în a doua jumătate a sec. al 19-lea. Un grup de iniţiativă, creat în vremea lui Cuza Vodă, a început să organizeze, seara la ora 9.00, conferinţe în casele lui Costache Ghica de lângă Cişmigiu (în piaţa Valter Mărăcineanu de azi).

05
/09
/16

„Nu voi fi un rock star, voi fi o legendă.” - Freddie Mercury. Artistul născut în Zanzibar, considerat unul dintre cei mai mari cântăreţi de muzică rock din istorie, ar fi împlinit astăzi 70 de ani. O vârstă la care Freddie Mercury, liderul formației britanice Queen, nu şi-ar fi dorit să ajungă: „Nu mă aştept să ajung la bătrâneţe. Mi-e totuna ce va fi. Ar fi plicticos să trăiesc până la şaptezeci de ani”.

02
/09
/16

Concepţia strămoşilor noştri despre igiena corporală era puţin deosebită de a noastră. Ea nu intra în practica cotidiană, ci se transforma într-un eveniment plăcut, săptămânal ori şi la răstimpuri mai mari.

29
/08
/16

Un proverb românesc apărut în sec. al XIX-lea susţinea că „scule avem, dar n-avem nemţi”. Cu alte cuvinte, erau omagiaţi pentru îndemânarea lor mecanicii de tot felul veniţi din ţările germane să lucreze la batozele, treierătoarele şi pompele de tot felul din gospodăriile noastre.

22
/08
/16

Viaţa publică, destul de firavă în sec. al XVII-lea, se desfăşura mai ales în cafenele. Cea dintâi atestată documentar a fost a lui Kara Hamie, în 1667, pe un loc învecinat cu biserica Doamnei de azi. În vremea lui Constantin Brâncoveanu, pe Calea Şerban Vodă (podul Beilicului) se înşirau destule cafenele, toate la dispoziţia mai cu seamă a turcilor.

16
/08
/16

Înainte de a fi un obiect uzual, automobilul a fost unul de lux. Primul exemplar a fost adus la Bucureşti în 1880 de Barbu Bellu, din familia care a donat terenul pentru cimitirul de mai târziu cu acelaşi nume. Era un Peugeot de 4 CP; „trăsură cu 4 locuri”, i-au spus amuzaţi şi neîncrezători ai noştri.

16
/08
/16

Într-o zi de 16 august (1977) înceta din viaţă Elvis Presley, sex-simbol, legendă vie a muzicii, Regele Rock and Roll-ului şi unul dintre cei mai iubiți artiști ai tuturor timpurilor. Moartea lui Elvis a iscat mii de supoziții și investigații, care mai de care mai fanteziste. Potrivit raportului medico-legal, artistul a fost găsit zăcând în propria vomă, în baia reședinţei sale din Graceland.

09
/08
/16

Astăzi, 9 august, de la ora 15.15, sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana va fi adus în țară, urmând să fie depus, apoi, la Castelul Peleș. Evenimentul se va desfășura în prezența Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta și a Familiei Regale, a reprezentanților instituțiilor statului și a membrilor Casei Regale. De marți, ora 17,00, până miercuri, ora 18,30, sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș.

01
/08
/16

Aşezat pe malurile Dâmboviţei, cu un sol nisipos şi pânza freatică la suprafaţă, oraşul n-a putut beneficia, sute de ani de construcţii înalte; când au fost totuşi ridicate, s-au crăpat, s-au prăbuşit şi ruinat în urma cutremurelor, a invaziilor străine ori a nepăsării locuitorilor.

27
/07
/16

"Să joci ani de-a rândul personaje fără o problematică importantă, să te fâţâi pe scenă de colo – colo strâmbându-te ca să obţii nişte aplauze cu care să poţi împăuna seara la cârciumă, mi se pare un lucru foarte trist."– Alexandru Tocilescu (27 iulie 1946 - 29 noiembrie 2011). Unul dintre cei mai apreciaţi regizori români de teatru ar fi împlinit, astăzi, 70 de ani.