Iubirea ca resursă a transformării şi a împlinirii – O întâlnire cu Andrei Pleşu și Gabriel Liiceanu
https://www.ziarulmetropolis.ro/iubirea-ca-resursa-a-transformarii-si-a-implinirii-o-intalnire-cu-andrei-plesu-si-gabriel-liiceanu/

Sub pretextul unui eveniment revelator despre iubire Revista CARIERE îi invită pe cei interesaţi la o nouă călătorie personală în sfera DIALOGURILOR NECESARE, inspirată de Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu. Evenimetul va avea loc pe 10 martie.

Un articol de Petre Ivan|14 februarie 2017

Cei doi invitați vor analiza conceptul iubirii din mai multe perspective, plecând de la ideea că este singura forţă creatoare şi mobilizatoare care ne dă puterea şi motivaţia de a merge mai departe, de a ne simţi împliniţi şi fericiţi pe toate planurile.

 În iubire, tu eşti cel care livrezi, tu eşti cel care te pui în mişcare, care te îndrepţi spre celălalt, ieşind din tine însuţi. (Andrei Pleşu, Dialoguri de duminică)

Câteva dintre subiectele întâlnirii:

Este iubirea analizabilă? De la hiperbola iubirii la realitatea ei.

Acum, când suntem atât de preocupaţi de carieră, mai avem nevoie de iubire?

Prin ce miracol reuşeşte iubirea să ne facă mai buni, mai frumoşi, mai generoşi?

Este iubirea cea mai puternică forţă din Univers, aşa cum credea Albert Einstein?

Poate fi învăţată iubirea pentru ceilalţi? Există un exerciţiu al iubirii sau este o forţă involuntară, oarbă?

Fiecare om face faţă la ce i se întâmplă pentru că este protejat de un zid de fiinţe iubite. Fără acestea nu am fi buni de nimic. Ne-am pierde, ne-am rătăci în viaţă. (Gabriel Liiceanu, Declaraţie de dragoste)

Conferința de anul acesta este dedicată tuturor celor care își caută echilibrul şi inspiraţia, atât în viaţa personală, cât şi în viaţa profesională.

Mai multe detalii despre vorbitori, agendă și înscriere puteți găsi pe site-ul evenimentului: www.dialoguri-necesare.ro .

Foto: O întâlnire cu Andrei Pleşu și Gabriel Liiceanu

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

20
/10
/23

Într-o permanentă alunecare între prezent și trecut, romanul Vorbește-mi despre tata, devenit bestseller imediat după publicarea în Coreea, este nu numai o melancolică scrisoare de dragoste adresată de către o fiică părintelui ei, ci și o dramă psihologică în care, pe fundalul multistratificat al istoriei coreene recente, amintirile pot vindeca răni adânci și restabili relații de familie fragilizate.

18
/10
/23

De la volumul biografic „Martin Scorsese: O călătorie“ de Mary Pat Kelly la cartea de interviuri „Călătorie într-o fotografie” de Dia Radu, cărțile pe care vi le propunem de această dată vă invită să descoperiți fascinante istorii personale.

17
/10
/23

Un târg de carte de teatru – adevărat maraton al lansărilor și prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuții, întrebări, răspunsuri – constituie o componentă importantă a Festivalului Național de Teatru ajuns la a XXXIII-a ediție.