Liverpool, acasă
https://www.ziarulmetropolis.ro/liverpool-acasa/

TURISM CULTURAL La Liverpool se poate ajunge în multe feluri. Eu am venit dinspre Londra, cu trenul. E singura cale pe care o cunosc. Despre ea vă scriu.

Un articol de Andrei Crăciun|13 aprilie 2016

Întâi, din înaltul căii ferate se vede o nesfârşită geometrie perfectă. Case din cărămidă roşie cu acoperişuri aliniate fără greșeală. Armonie.

Liverpool este un port. Îmi plac oraşele-port. Multe au cunoscut mărirea, iar acum rătăcesc. Nu mai puţin se întâmplă şi la Liverpool, altădată printre cele mai bogate oraşe din Europa, deci din lume.

În porturi, oamenii preferă poveștile fantastice, se găsesc mai multe femei uşoare, tinerii visează mai departe, iar bătrânii au mai multe amintiri.

Liverpool era cândva un punct central în negoţul cu sclavi. Astăzi, această realitate e o pată neagră, dar asumată, pe obrajii oraşului. Aici am văzut cel mai tulburător muzeu din câte mi s-au arătat: Muzeul Internaţional al Sclaviei.

M-am înclinat în faţa suferinţei tuturor acestor oameni deloc albi, pe umerii cărora, dintotdeauna, s-a înălţat bogăţia celor „civilizați”, pe umerii cărora se înalță încă.

Apoi, muzica. Liverpool este despre The Beatles. O vezi, o auzi la fiecare pas. Cine ajunge în Liverpool ajunge în această legendă.

Oraşul are catedrale ciudate, dar parcă mai puţin întunecate. Şi pub-uri sunt pretutindeni.

Liverpool nu e un loc străin de tragediile secolului XX. E legat de cuvântul Titanic, e o istorie lungă. Şi tot în Liverpool se găsește cel mai vechi oraş liverpoolchinezesc din Europa. Cel mai vechi!

Şi mai e fotbalul. Liverpool FC a fost şi poate că încă mai este cea mai imprevizibilă echipă dintre giganţi. Nicio formație nu a reușit atâtea miracole. Pe niciun stadion din lume nu se cântă ca pe Anfield. Liverpool FC a traversat tragedii și furtuni – și ele sunt amintite la tot pasul în oraș – dar, cumva, a învins mereu. Liverpool FC este, mai ales, despre fidelitate, deci despre dragoste. O consecință prea puțin respectată în timpul nostru greșit.

În Liverpool poți vizita muzee fără să plătești, așa e aici, în Liverpool poți să aștepți asfințitul, ca pe un răspuns, poți să te îmbeți cu bere, cu golani cumsecade care vorbesc în scouse, care e o engleză brutală, aproape pură,  sau poți, pur și simplu, să rămâi la răscruce, pe Lime Street – totul se poate face, și nimic nu este greșit. Aici sunt festivaluri de business și școli de medicină specializate în boli tropicale. Totul, cum vă spuneam.

Am vizitat sute de orașe în utimii zece ani, din Palestina în Transnistria și din Chile în China. Nicăieri nu am mai simțit așa ceva: că m-am întors într-un oraș pe care îl știam pe de rost dintr-o altă viață, dintr-o altă călătorie, mult mai îndelungată.

Foto: Liverpool – wikipedia, facebook



16
/02
/18

Inspirat de o însemnare a criticului literar Paul Cernat, Răzvan Petrescu, unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani români, și-a amintit de “colosala” echipă redacțională care popula editura Cartea Românească în anii 80 și, prin ricoșeu, de rolul... purificator al dublei cenzuri din acele vremuri. Un articol savuros pe care nu-l puteam lăsa să se topească în negura subsolurilor rețelelor de socializare.

24
/01
/18

Un vecin a trăit 92 de ani şi sărbătorea Ziua Naţională, invitându-şi megieşii la o ţuică fiartă. Nu era băutor. Fusese, la viaţa lui, un jandarm şi un miliţian de legendă, un fel de Wyatt Earp local. Provenea din zona Argeşului şi citea fără ochelari la peste 90 de ani.

23
/01
/18

Sunt campion mondial la şanse ratate. Să vă povestesc una. O şansă, ratată. De altfel, pentru asta ne-au fost destinate, să le povestim. Ca orice tip dur, mă cunoașteți, mă întorceam acasă de la …piață. În fond e și asta tot un fel de „sală”.

09
/01
/18

Până ieri aveam o părere destul de bună în legătură cu gradul de civilizație pe care îl posed. Un post TV de largă respiraţie, cel mai urmărit și în 2017, mi-a făcut-o țăndări.

19
/12
/17

M-am simțit întotdeauna un străin în România. Nu sunt patriot de ocazie, nu mă bat cu nicio cărămidă în piept, am văzut și munți mai înalți decât Carpații, și mări mai frumoase decât Neagra, și oameni mai luminoși și mai buni.

19
/12
/17

Multe ne plăceau la final de an, dar ca mersul cu uratul nu era nimic. Pluguşorul era temelia uratului, mai ales când erai mai mititel. Cei mici urau, adulţii urau, toată lumea ura ceva/pe cineva în acele vremuri, iar tradiţia a rămas. După ce mai creşteai, puteai să încerci  ”buhaiul” şi ”capra”. Nu duc mai departe comparația cu adulții. Nu e momentul. Nici locul.

17
/12
/17

Sincer, când v-a plăcut ultima dată de România? Sau mai degrabă ”România e o țară grozavă, păcat că e locuită”? Când v-ați simțit foarte „împreună“ cu alți români? (Nu la sentimentul colectiv de ”vai de noi” mă refer).

29
/08
/17

Calul era unicul motiv de mândrie al lui Florea. Căruţa nu, pentru că în zilele geroase de iarnă din ea mai rămâneau doar osiile și roțile, restul intra pe foc.

25
/08
/17

Un necaz nu vine niciodată singur. La mine au obiceiul să se așeze la coadă, asta e pretenția mea, să fie ordonate și să-și aștepte rândul, ar fi păcat să vină necazul peste mine și eu din cauza îmbulzelii să nu-l observ.

24
/08
/17

Driblând pe cât îmi permite talentul balonul de săpun al misoginismului, la ceas de dimineaţă răcoroasă am ajuns la concluzia că între bărbați și femei este o diferență uriașă, primii fiind adevărați campioni în materie de bun gust, cel puțin la nivel de teorie, atunci când vor să-și aleagă partenera pentru o viață, o noapte, o oră, două minute…

23
/08
/17

Coadă la supermarket, o domnă îşi închipuie că dacă se urcă în spinarea mea va plăti mai repede. În mână are o pungă de ficăţei de pasăre, din ei se scurge un lichid dubios și rece direct pe piciorul meu, mă feresc, o privesc, se face că nu mă vede.

26
/05
/17

“Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni.”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

24
/05
/17

“Când se trezi, soarele era aruncat departe, pe cer. Se foi puțin în pat și încercă să aţipească din nou. Aerul rece, din camera înaltă, nezugrăvită de mulți ani, îl pătrundea până la piele și îl înfiora. Ar mai fi dormit, dar îl treziseră țipetele păunilor flămânzi și cântecele triumfale ale cocoșilor. (...)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.