Nicolae Milescu. Un Marco Polo al secolului al XVII-lea
https://www.ziarulmetropolis.ro/nicolae-milescu-un-marco-polo-al-secolului-al-xvii-lea/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învăţaţi nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieşea în evidenţă câte un personaj poliglot, diplomat, cu ştiinţa relaţiilor sociale. Aşa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol şi poate la Padova, el dobândeşte o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însuşindu-şi în acelaşi timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.

Un articol de Georgeta Filitti|29 mai 2017

Își începe cariera politică sub vodă Gheorghe Ghica (1658-1659) în Moldova; e agent în capitala Imperiului otoman dar mazilirea domnitorului îl silește și pe spătar să peregrineze prin Europa. A călătorit în Germania, Suedia, Franța, Polonia, Rusia. În 1671, fiind la Constantinopol, e trimis de mitropolitul Ierusalimului pe lângă țarul rus Alexei Mihailovici. În 1675 acesta îl trimite în China, în fruntea unei solii de 150 de oameni. Era vorba de încheierea unui tratat comercial cu ”Imperiul de Mijloc” și de cartografierea Siberiei. Își începe călătoria la Tobolsk și consemnările sale au, pe alocuri, caracter de premieră. Așa e descrierea triburilor nomade de ostiaci, de pe malurile fluviului Obi. E vorba de o populație trăind doar din valorificarea peștilor (pentru hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte). La fel de atent descrie lacul Baikal. La granița cu China îl întâmpină o delegație de 600 de persoane. Trei luni de zile au purtat discuții asupra ceremonialului de prezentare a solului țarist în fața împăratului chinez. Și-a urmat drumul spre capitala Chinei, trecând pe lângă marele zid chinezesc, ridicat din bolovani mari de granit necioplit, peste care fuseseră ridicate ziduri de cărămidă. Spătarul a fost impresionat de mulțimea orașelor, a ogoarelor bine lucrate și a grădinilor bogate.

Descrierea orașului Pekin (Beijing) e pitorească și Milescu preia zicătoarea ”deși la Pekin nu rodește nimic, totuși se găsește orice”, ceea ce rezumă dinamica societății chineze din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, cu un comerț înfloritor, populație activă,  circulație de oameni, valori, bunuri de tot felul. Dacă băștinașii sunt impozitați riguros, străinii rămân complet scutiți. Străzile sunt în cea mai mare parte pietruite, dotate cu fântâni și șanțuri de scurgere. Băi de piatră și grădini îngrijite întâlnește la tot pasul. Palatul imperial i se pare lui Nicolae Milescu fără egal în țările europene vizitate de el și îl uimește întrebuințarea cărbunelui drept combustibil în sobe aflate sub podele.

Audiența ca atare la împărat nu pare să fi dat roade (gazda l-a întrebat, între altele, ”cât de înalt este țarul?”); în schimb Mi-Ko-Lai, cum l-au botezat chinezii, a purtat lungi discuții despre țara pe care o vizita, cu călătorii iezuiți și cu negustorii portughezi și olandezi aflați la fața locului.

Dacă demersul diplomatic a eșuat, însemnările din sfera etnografică rămân extrem de valoroase (ca descrierea populațiilor nomade ale Siberiei de care am amintit); la fel cele privind geografia locurilor (atât harta redactată pentru prima oară cât și corectarea altora mai vechi). Din păcate harta s-a pierdut dar în 1692 s-a tipărit o copie a acesteia datorată lui Philippe dʹAvril.

La fel de meticulos a fost și în descrierea Chinei (lăsând o lucrare cu acest titlu). Valoarea observațiilor sale rezidă și în faptul că în 1919 cartea sa a fost tradusă în limba engleză. Cele 58 de capitole sunt o îmbinare de observații personale și informații extrase din lucrări consultate în capitala chineză. Baddeley, traducătorul englez, nota entuziasmat că  lucrarea spătarului Nicolae Milescu, ”pentru timpul când a fost scrisă, e fără comparație în istoria literaturii ruse. Mai mult, dacă lăsăm la o parte China, e fără comparație chiar în istoria lumii”.



29
/05
/20

OAMENII MUZICII Pe 24 mai 1974 murea colosul jazzului, Duke Ellington, unul dintre cei mai activi și influenți muzicieni ai secolului XX. A scris peste 3.000 de cântece, multe dintre ele fiind hit-uri și astăzi, și timp de aproape 50 de ani a colindat lumea ca pianist și șef de orchestră de jazz. A fost de 12 ori câștigător de Premii Grammy (dintre care trei postum).

22
/05
/20

„În primii ani ai carierei mi se spunea că pentru a reuși ai nevoie de personalitate, talent și noroc în egală măsură. Dar eu nu sunt de acord. La mine, a fost 99% noroc. Nu e de niciun folos să ai talent, dacă nu ești la locul potrivit la momentul potrivit.” Iată ce credea Roger Moore undeva, spre finalul vieții.

04
/05
/20

OAMENII MUZICII Pe 4 mai 1955, în condiții sărăcăcioase contrastante cu extraordinara sa personalitate, se stingea unul din marii oameni ai secolului XX. Îl sărbătorim, ne mândrim cu el, dar cât îl cunoaștem (și ascultăm) de fapt pe George Enescu? Iată doar câteva din trăsăturile unei personalități și ale unei cariere excepționale – și o invitație de a-i descoperi muzica.

27
/04
/20

Gabo a murit acum șase ani, pe 17 aprilie 2014, în Mexic, la 87 de ani. Volumul „Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet“ (traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți) a fost publicat la Rao, în 2014. Nuvelele au fost publicate în original în 1972, dar au fost scrise în 1968, după „Un veac de singurătate“.

18
/04
/20

Paștele e motiv de sărbătoare pe toate meridianele, iar în unele locuri tradițiile pascale nu sunt dintre cele mai comune. Iată câteva astfel de obiceiuri din lumea largă, cu origini mai mult sau mai puțin religioase, ce fac deliciul publicului și sporesc bucuria sărbătorii.