Paavo Järvi: „Dacă un concert e antrenant, orice public va reacționa la fel”
https://www.ziarulmetropolis.ro/paavo-jarvi-daca-un-concert-e-antrenant-orice-public-va-reactiona-la-fel/

OAMENII MUZICII Între concertele sale din Festivalul Enescu, am vorbit cu acest muzician versat despre ce face un dirijor sau o orchestră să fie „de excepţie”, reacţiile publicului din diferite culturi, întâlnirea cu Bernstein, de ce Mahler sună uneori hollywoodian şi ce l-a atras la magnifica Simfonie nr. 1 a lui George Enescu.

Un articol de Cristina Enescu Aky|20 septembrie 2021

Paavo Järvi este unul dintre cei mai celebri dirijori contemporani, cu colaborări substanțiale cu orchestre din toată lumea și o discografie cuprinzătoare. În modul cum dirijează e ceva cerebral dar și multă impetuozitate, ceva senin și lejer dar totodată ferm, e o mare capacitate de conexiune cu orchestra și un anume rafinament al emoțiilor.

S-a născut într-o familie în care atât tatăl cât și fratele său sunt dirijori, iar el a crescut cu înregistrările orchestrei Berliner Philharmoniker – unde astăzi este dirijor invitat. La 17 ani, în 1980, a emigrat cu familia în America unde și-a continuat studiile muzicale, printre alții și cu Leonard Bernstein, impresionantul și controversatul star al muzicii secolului XX. Câștigător al unui premiu Emmy și (în 2019) al titlului de Dirijor al anului (din partea Opus Klassik), dirijorul american de origine estoniană este (împreună cu tatăl său) organizator al Pärnu Music Festival din Estonia. (Pärnu era, în epoca sovietică, locul de la malul mării unde se retrăgeau vara vedete ale lumii artistice precum legendarul violonist David Oistrakh sau compozitorul Șostacovici).

(Foto: Julia Bayer)

Järvi colaborează constant cu orchestre de renume din Europa, America și Japonia,  dar conduce și NHK Symphony Orchestra din Tokyo și Tonhalle Orchestra din Zurich. Alături de aceasta din urmă a susținut două concerte la Festivalul Internaional George Enescu din acest an, unul cu Simfonia a 3-a de Mahler, iar celălalt cu Enescu (spectaculoasa Simfonie nr. 1), Beethoven (Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră) și Schumann (Simfonia nr. 3 Renana) alături de reputatul pianist Rudolf Buchbinder (celebru mai ales pentru interpretările sale beethoveniene).

Ce fel de dirijor ați spune că sunteți?

Chiar nu știu ce să răspund… Pentru mine dirijatul e un fel de profesie fără granițe. Sunt mereu suspicios legat de „specialiști” în acest domeniu, nu-mi plac titlurile de genul „specialist în muzică barocă/ muzică nouă/ Dvorjak” etc. Cred că muzica e muzică, și cumva cheia este comunicarea. Eu abordez multe tipuri de muzică din epoci diferite, inclusiv muzică nouă. Ceea ce încerc să fiu e practic un dirijor bun.

Apropo, ce anume face un dirijor să fie bun?

Dacă ar ști cineva asta, ar exista mult mai mulți dirijori buni. Sunt foarte puțini cei extraordinari, de fapt. E și un mister aici, ce anume face un dirijor să fie cu adevărat bun. Nici muzicienii nu știu. Orchestrele cred că știu, dar de fapt nu știu, însă ele simt, „acest dirijor face lucrurile să funcționeze, cumva ne e mai ușor să cântăm cu el, înțelegem”; sau poate muzicienii se simt inspirați de unul anume, sunt atrași de energia sau de înțelepciunea lui, sau au o conexiune umană cu el. Multe din aceste lucruri vin din diferite părți ale vieții tale, ca dirijor. Dirijatul e de fapt o treabă de experiență.

Pe de altă parte, e vorba și de capacitatea de a te conecta și a scoate ce e mai bun din oameni, din muzicieni, precum și de a ști când să nu spui nimic. Sunt atât de multe straturi aici încât e foarte greu să pui degetul exact pe ce anume face un dirijor să fie foarte bun.

Paavo Järvi  dirijând Orchestra Tonhalle din Zurich, la Sala Palatului

Ce ingrediente compun o orchestră bună, din perspectiva publicului?

Cred că e vorba de aceleași lucruri pe care le apreciem și la oameni în general, cele pe care le căutăm și la muzicienii dintr-o orchestră. Spre exemplu apreciem oamenii puternici, competenți, care au curajul să spună „uite, îmi mențin poziția”. Dar uneori ei trebuie să aibă și capacitatea de a spune „acum nu sunt eu cel mai important, acum trebuie să secondez alt muzician”; trebuie să știe când să facă loc altcuiva, când să fie un partener echilibrat, când să preia conducerea, când să asculte… Asta e foarte important, oamenii de multe ori vorbesc dar nu ascultă. Un muzician bun este mereu conștient de ceea ce se întâmplă în jurul lui în orchestră.

Muzicienii foarte buni sunt, în esență, muzicieni de cameră. Practic, toată muzica este muzică de cameră. Chiar și o simfonie de Mahler, cu 100 de muzicieni pe scenă, spre exemplu – acolo se aplică aceleași principii ale muzicii de cameră. Și în fiecare seară, concertul este diferit, în fiecare zi circumstanțele sunt altele, acustica e alta, așa că muzicienii trebuie să asculte, și dacă simt că ceva nu merge atunci trebuie să facă ajustările necesare rapid.

Aveți o experiență bogată peste tot în lume. Cum diferă muzicienii și publicul din Europa, America și Japonia în modul în care experimentează muzica?

Adesea personalitatea unei orchestre este strâns legată de comunitatea în care ea există. O orchestră din Tokio, spre exemplu, are un anume spirit de independență și de forță, dar în același timp este și foarte „japoneză” în sensul că are multă stăpânire de sine, îți dă un sentiment puternic de ansamblu, muzicienii sunt politicoși, deloc agresivi (cum se întâmplă în alte părți de lume). Orchestrele germane au de multe ori un anume simț estetic și o etică a muncii particulare, totul trebuie să fie de cea mai bună calitate, chiar dacă uneori asta „costă” la nivelul imaginației. New York Philharmonic e foarte newyorkeză, cu acea energie în forță și acel entuziasm specifice acestui oraș. Orchestrele franceze pot avea foarte multă imaginație dar uneoori mai puțină disciplină. Evident, generalizez foarte mult acum, pentru că am întâlnit spre exemplu și orchestre pariziene foarte disciplinate. E periculos să generalizezi, dar există unele elemente foarte similare între orchestre și lumea în care ele activează.

Cât despre publicul european, în Europa sunt foarte multe tipuri de oameni, un public spaniol e foarte diferit de unul german, iar unul englezesc e cu totul altă poveste. Ce au însă în comun este că, dacă un concert e foarte antrenant, toți vor reacționa la fel. La Paris poate vor exploda cu „Bravo!” dar apoi, imediat cum ieși din scenă, toată lumea va fi tăcută, sau în Germania pot aplauda până revii pe scenă de 15 ori, nu aplauze tumultuoase dar foarte lungi. Însă emoția pe care o manifestă oamenii e mereu aceeași.

Ați studiat și cu Leonard Bernstein, una dintre figurile pivotale (deși controversate) ale muzicii secolului XX. Ce v-a inspirat din abordarea sa față de muzică?

Bernstein era o persoană unică, enorm de talentată. A fost mult mai mult decât un dirijor, a fost și compozitor, educator, activist politic. Era pur și simplu un om care simțea nevoia să dăruiască și să iubească, și astfel a devenit unul dintre puținii compozitori americani cu adevărat durabili in istoria muzicii. Cine îl mai cântă azi pe Copland? Foarte puțini. Dar Bernstein este mereu în meniu, pentru că muzica lui creează conexiuni într-un mod extrem de talentat și deloc formal.

L-am întâlnit în timpul unui curs de vară pe când eram student, și unicul regret pe care îl am este că pe atunci habar nu aveam de nimic, așa că nu am putut profita la maxim de această întâlnire. Dar a fost o mare inspirație să cunosc pe cineva atât de talentat, de strălucitor, o personalitate atât de mare, într-o lume în care avem preponderent staruri fabricate. Nu mai există staruri adevărate în muzica clasică. Ok, există diferite niveluri de marketing… dar cred că Bernstein a fost cu adevărat un star autentic. Tot ce atingea era inspirat, compozițiile, memoriile, conferințele de la Harvard, interpretările sale muzicale.

Sunteți prezent în această ediție a Festivalului Enescu cu Simfonia a 3-a de Mahler, o lucrare cu care ați mai înregistrat succese anterior. De ce e acesta unul dintre compozitorii dv. preferați?

Pentru că Mahler este probabil talentul cel mai cuprinzător al muzicii clasice, el a însumat tot ce s-a întâmplat înainte de el. E drept, și după el au fost compozitori mari (Bartok, Stravinski și alții), dar tot ce a fost între Palestrina și Bach – nimeni nu a putut crea o sinteză a istoriei muzicii în acel fel, făcând publicul să vadă imaginile și să asculte poveștile sale prin muzică. Muzica lui e complet despre el, despre viziunea și sentimentele sale. Și dacă ni se pare uneori că auzim niște lucruri ce par kitsch la el, este pentru că studenții lui Mahler (care apoi au studiat cu Zemlinsky) au mers mai apoi la Hollywood și au folosit orchestrația și toate trucurile muzicale ale compozitorului pentru a scrie multe din muzicile celebre ale producțiilor hollywoodiene. Dar au făcut asta folosind ideile lui. De aceea ni se pare uneori că auzim fragmente de muzică de film la Mahler, însă el a scris acele lucruri cu mult înainte de Hollywood.

Și totuși mulți spun că au alergie la muzica lui Mahler, deși de regulă sunt persoane care nu au ascultat ca lumea nici măcar o lucrare de-a sa. Ce le-ați spune acestor persoane?

Tocmai asta e ideea – înainte să îți fie frică de ceva, dă o șansă și încearcă acel lucru. Lucrările de început ale lui Mahler sunt poate mai puțin complicate pentru începători, însă oricum e important să fii dispus să îi asculți muzica fără prejudecăți. Pur și simplu așază-te și ascultă. Muzica o să îți vorbească, o să te transporte. Dacă pui o mulțime de bariere încă dinainte de a îl asculta, reduci din start posibilitatea de a o savura.

Desigur, ajută și dacă ai șansa să mergi la un concert captivant cu muzica lui. Nu știu ce sfat să dau celor care se tem de Mahler și spun că nu le place fără să știe ce anume nu le place. Mahler nu e dificil, e fascinant.

De ce credeți că reușește încă muzica clasică să atragă și astăzi, când atâtea tipuri de entertainment și de muzică concurează pentru atenția noastră?

Asta e puterea muzicii clasice. Să fie limpede: multă muzică clasică chiar s-a demodat și a fost treptat filtrată de-a lungul secolelor. Un exemplu bun e Salieri, care a fost atât de celebru în timpul vieții sale, dar ulterior mai deloc. Compozitorii pe care îi cântăm și astăzi au trecut testul timpului, lucrări precum simfoniile lui Brahms sau Ceaikovski, lucrările lui Mahler, Bruckner, Schumann, Haydn, Mozart – toate au trecut printr-o sită de-a lungul timpului și au supraviețuit, ceea ce înseamnă că într-adevăr au calitate.

În plus, au fost multe grupuri pop care, la vremea lor, au făcut milioane și au avut un succes enorm, dar despre care nu se mai vorbește azi. În artă, ceva care supraviețuiește are valoare, și de multe ori devine parte din moștenirea unei culturi. Francezii niciodată nu și-ar imagina cultura lor fără Moliere, Debussy sau Ravel, spre exemplu, sau fără vinurile de calitate. Acești artiști fantastici au devenit parte din fibra culturală și istorică a națiunii. Dacă întrebi pe cineva „ce te caracterizează ca norvegian?”, nu ți se va spune „păi faptul că avem un sistem de transport public bun, un sistem de asistență socială sau un sistem bancar eficiente”. Nu astea te fac să fii norvegian, ci lucruri perene precum Munch, Grieg, fiordurile…

Apropo de faptul că festivalul pe care îl organizați în Estonia include și concerte pentru copii, cum credeți că poate fi atras publicul tânăr spre muzica clasică?

Da,trebuie să încercăm să îi atragem, iar principalul lucru aici nu e neapărat să îi aducem la concerte de la 3 ani, ci mai degrabă să se asculte muzică clasică acasă, chiar și la radio. Dacă un copil crește cu ideea că asta nu e o muzică ciudată, îi va fi mai ușor să o înțeleagă când va avea 20 de ani. Copiii mei au venit la concerte de foarte mici, dormeau jumătate din timp dar cealaltă jumătate ascultau. E un început bun.

Ce v-a atras la Simfonia nr. 1 a lui Enescu, pe care de asemenea o prezentați în Festival?

Mi se pare o lucrare extraordinară, cu o mulțime de idei originale. Abordând-o acum pentru a doua oară, găsesc mult mai multe lucruri în ea, și am mai mult curaj să mă joc cu partitura, așa că am rearanjat multe dinamici și am clarificat unele lucruri. E o piesă cuceritoare și interesantă, în niciun moment nu simți să te plictisești. E o muzică extrem de antrenantă. Da, unele lucrări au nevoie de mai mult timp ca să ajungi să le cunoști, dar asta nu înseamnă nimic altceva decât pur și simplu că trebuie să le acorzi ceva mai mult timp.

Foto creedit: Festivalul Internaional George Enescu 2021

05
/07
/22

Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal va deschide miercuri, 6 iulie 2022, ora 19.30, la Ateneul Român, celebrul festival international “Vara Magică”. Programul va cuprinde Ludwig van Beethoven – Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 61, solist Josef Špaček şi Modest Musorgski/Maurice Ravel – Tablouri dintr-o expoziție.

05
/07
/22

Festivalul „Folk la altar” revine în perioada 27 - 30 iulie 2022 cu a doua ediţie, în acelaşi loc deosebit - Biserica Evanghelică din Râşnov, cu aceeaşi dorinţă a organizatorilor de a transcrie istoria genului (prin recitaluri, interviuri şi imagini de arhivă).

04
/07
/22

Prima ediție a Bucharest Opera Festival ce s-a desfășurat pe scena Operei Naționale București între 24 iunie și 2 iulie a adus în sală mii de spectatori. Evenimentul de referință în lumea operei și a baletului a reprezentat primul festival ce a invit în capitală toate instituţiile cu rang de operă naţională din România din subordinea Ministerului Culturii.

17
/06
/22

Vineri, 17 iunie, la ora 21:30, are loc în cadrul Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD concertul Alifantis & Zan, cu muzica din spectacolele de teatru. Concertul se desfășoară în curtea interioară de la UNArte.

16
/06
/22

Unicul și cel mai așteptat festival de muzică clasică în aer liber din Republica Moldova, ‘’DescOperă’’, revine în perioada 17-19 iunie, în Rezervația Cultural-Naturală ”Orheiului Vechi”, unde iubitorii de muzică de calitate se vor putea bucura de o atmosferă de nedescris și spectacole de zile mari cu participarea mai multor artiști de operă faimoși atât din țară, cât și de peste hotare, la cea de-a a V-a ediție a festivalului.

16
/06
/22

În anul 2022, întreaga lume muzicală a suferit o mare pierdere prin dispariția pianistului Radu Lupu, unul dintre cei mai mari muzicieni ai secolului al XX-lea. Marți, 21 iunie 2022, la ora 19.00, în sala Ateneului Român, Filarmonica „George Enescu” aduce un omagiu genialului artist printr-un concert care îi va avea ca protagoniști pe Dan Grigore, Cristian Mandeal, Marin Cazacu, Daniel Ciobanu și Robert Creimerman

14
/06
/22

Joi, 16 iunie și vineri, 17 iunie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de Christian Badea, prim-dirijor principal al instituției, prezintă publicului Preludiul actului 3 din opera Lohengrin de Richard Wagner, Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, op. 54 de Robert Schumann, cu pianista americană de origine chineză Claire Huangci în ipostază solistică, și Simfonia nr. 8, în fa major, op. 93 de Ludwig van Beethoven.

12
/06
/22

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu are loc între 24 iunie și 3 iulie și este cea mai mare sărbătoare a artelor spectacolului! Pentru zece zile, orașul și împrejurimile sale vor fi gazda a peste 3500 de participanți din 75 de țări, iar publicul este așteptat la aproape 800 de evenimente în 80 de spații de joc.