Pius Sérvien, fondator al esteticii matematice
https://www.ziarulmetropolis.ro/pius-servien-fondator-al-esteticii-matematice/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Din zecile de români formaţi în şcolile franceze se desprinde figura unică a lui Şerban Coculescu (Pius Sérvien), fiul lui Nicolae Coculescu, profesor de astronomie, fondatorul Observatorului astronomic de la Bucureşti.

Un articol de Georgeta Filitti|8 aprilie 2017

A învăţat la liceul St. Louis din Paris şi aptitudinile sale excepţionale s-au îmbinat admirabil cu pedagogia din Hexagon. Lucrând câte 10 ore pe zi, îşi trece două bacalaureate în chip strălucit iar sfera lui de interes acoperă matematica, chimia, filosofia, astronomia; corespondenţa purtată cu tatăl său aflat la Bucureşti e oglinda perfectă a răstimpului şcolarităţii. „Muzica a devenit pentru mine un viciu”, Enescu „m-a făcut să intru în vibraţie într-un mod aproape patologic”, „de  câte ori îmi cade în mână o formulă matematică uit de toate şi mă cufund cu voluptate în calculele mele”, scria el părintelui iar un profesor, uimit de spiritul său creator declara încântat: „este meseria noastră de a fi depăşiţi”. Şi într-adevăr, învăţăcelul şi-a întrecut maeştri. Compune lieduri cărora le dă nume cu rezonanţă astronomică; în 1923 scoate volumul de versuri Clepsidra, îşi ia doctoratul în literatura franceză cu teza Proza metrică a lui Rousseau, face lucrări practice de astronomie la Institutul Curie (din 30 de studenţi, 6 erau români) şi dobândeşte tot acolo un „certificat în radioactivitate”. În 1926 îşi ţine prima lecţie la Collège de France iar gazdele constată: „P.S. trece fără efort de la elenism la literatură comparată, de la medievistică la matematici superioare”. Peste un an, teza lui Ritmurile ca introducere fizică în estetică. Noi metode de analiză şi aplicarea lor în muzică la ritmurile limbii franceze şi la metrica doriană face senzaţia. R.M. du Gard declară că P.S. e printre primii zece francezi cu o mare strălucire poetică, după ce citeşte Eseul asupra ritmurilor tonice ale limbii franceze. Şi cele 30 de poeme în limba franceză îl vor vor fi clasat aşa de sus în preţuirea contemporanilor.

A publicat peste 100 de articole în „Revue de Paris”, „Revue philosophique”, „Encyclopédie française”, „Nouvelles littéraires” iar volumul său de versuri Orient (1944) a cunoscut în doi ani patru ediţii cu un tiraj de 18 000 exemplare.

A fondat o colecţie de Studii estetice şi alta referitoare la Limbajul ştiinţific. Înţelepciune şi poezie, Hazard şi probabilităţi, Artistul sunt volume care i-au adus omagierea din partea unor spirite luminate ale Franţei. Academicianul Paul Valéry declara că P.S. a contribuit la dezvoltarea relaţiilor internaţionale româno-franceze iar preşedinţii Franţei René Coty şi Charles de Gaulle l-au preţuit în chip deosebit.

Realizat plenar în societatea franceză (al cărei cetăţean a devenit în 1949) P.S. a păstrat toată viaţa nostalgia ţării natale. Şi aceasta s-a exprimat nu doar în paragrafele româneşti din corespondenţa cu tatăl său (unde nu lipsesc oltenismele atât de savuroase cu folosirea perfectului simplu!) ci şi în încercările repetate de a obţine o catedră în România. Din păcate, singura recunoaştere a fost alegerea ca membru al Academiei Române de ştiinţă (în 1936), instituţie desfiinată însă numai după trei ani, ca şi publicarea câtorva poezii în reviste româneşti.

Cavaler al Legiunii de Onoare, fondator al esteticii matematice, Pius Sérvien rămâne o glorie a Franţei. Românii au datoria recuperării moştenirii sale spirituale. Şi dacă întreaga sa operă e accesibilă francofonilor de la noi, corespondenţa purtată cu tatăl său, în mare parte inedită, e un model ce ar trebui să devină manual de comportament pentru generaţiile în formare de astăzi. Ea cuprinde atât mărturii ale metodelor de educare a elevilor şi studenţilor ce s-au dovedit atât de eficiente cât şi felul cum a răspuns tânărul român, seriozitatea, ambiţia şi setea deosebită de cunoaştere la provocările dascălilor francezi.



21
/08
/20

E dimineața zilei de 23 august 1926. O zi de luni. Rudolph Valentino, primul sex-simbol de la Hollywood, se trezește pe patul său de la New York Polyclinic Hospital. Nu știe că e ultima dimineață din viața lui… Are 31 de ani.

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

12
/08
/20

15 fragmente din remarcabila biografie a filosofului german, semnată de scriitoarea anglo-norvegiană Sue Prideaux și apărută recent și în limba română, la Editura Polirom, în colecția Plural M: „SUNT DINAMITĂ! Viața lui Nietzsche” (traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu).

31
/07
/20

În seara de 4 august 1984, Richard Burton s-a dus la culcare pentru ultima dată. Nu s-a mai trezit niciodată. Cauza morții: hemoragie cerebrală. Peste câteva zile a fost înmormântat în cimitirul din Celigny (Geneva), îmbrăcat în costum roșu galez și împreună cu un volum de poezie de Dylan Thomas.

19
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 11 iulie 1937, la doar 38 de ani, murea la Hollywood cel care a marcat fundamental muzica clasică și cea de jazz din secolul XX, George Gershwin. Muzica lui este și astăzi la fel de proaspătă și incitantă ca acum un secol, iar opera „Porgy and Bess” dar și multe cântece ale sale sunt nelipsite din repertoriul actual.

10
/07
/20

A fost odată o artistă care avea să danseze încă din copilăria petrecută la San Francisco. Peste ani, avea să fie considerată creatoarea care a inventat dansul modern. Isadora Duncan, dansatoare și coregrafă, spirit curios și neconvențional, a căutat întotdeauna un adevăr personal prin arta ei, un adevăr mai presus de corp.

03
/07
/20

E 3 iulie 1883. Într-o casă dintr-un oraș european plin de poezie, de nostalgie, dar și de curiozitate față de un viitor, se naște un băiat. Peste ani, numele lui va figura în nenumărate biblioteci și va fi cunoscut în lumea întreagă.

02
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 17 iunie 1882 se năștea în Rusia cel care avea să devină marele compozitor modernist și neoclasic al secolului XX, Igor Stravinski (1882-1971). În 89 de ani de viață a fost martorul a două Războaie Mondiale dar și al unor revoluții sociale, culturale și muzicale fără precedent, el însuși devenind unul dintre uriașii muzicii secolului trecut.

01
/07
/20

O incursiune în lumea lui Ingmar Bergman, creionată de scriitoarea norvegiană Linn Ullmann, fiica regizorului, în romanul „Neliniște”, publicat în 2015 și apărut recent și în limba română, la Editura Polirom.