SUPRAVEGHETORUL și alte povestiri / Nu există ţară pentru artişti
https://www.ziarulmetropolis.ro/supraveghetorul-si-alte-povestiri-nu-exista-tara-pentru-artisti/

Șerban Tomşa, unul dintre scriitorii foarte dragi nouă, şi-a lansat de curând cel mai recent volum – „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, din care vă vom prezenta (prin amabilitatea autorului), pe parcursul acestei luni, câteva fragmente din savuroasele povestiri care-l întregesc.

Un articol de Petre Ivan|3 mai 2017

Era poreclit Dom Pedro și ar fi putut să facă o facultate adevărată, așa cum le spunea el instituțiilor de învățământ de pe vremuri. Dar n-a vrut.

̶  La stilul meu, precis aș rămâne mereu cu câteva restanțe pe toamnă. Mai mult m-aș târî. Ce, aia ar fi viață?

Omul avea o prestanță evidentă, datorită staturii impresionante și a părului negru, des ca peria. Purta şi o mustaţă bogată, cu vârfuri ascuţite, în stil mexican, responsabilă de exotica poreclă, căpătată încă din adolescenţă. Era foarte demn și nu se umilea niciodată. Se purta cu nepăsare și devenea lacom doar atunci când pe masă se punea ceva care îi plăcea. Una peste alta, un bărbat care respira libertate prin toți porii ființei sale.

A trecut prin multe meserii, dar la serviciu făcea exact ce îi poftea inima. Se simțea obosit, lua o pauză. Voia să plece, pleca. Avea poftă de o bere, o bea. Îi era somn, se culca. Era enervat, se îmbăta. Degajat, fără explicații, fără regrete. Dacă șeful îl amenința cu concedierea, a doua zi nu se mai ducea el la slujbă. Și nu mai călca pe acolo toată viața.

Dom Pedro avea niște expresii favorite care făceau din el o prezență agreabilă, așa că toți îi căutau tovărășia.

─ Măi, să fie!

─ Salut, tot, săru’ mâna, la revedere, sărbători fericite, ăla e, ce mai!

─ Ai, mă, zău?

Era iubit și respectat fără să fi făcut cel mai mic efort în direcția asta.

Era de pomină întâmplarea când Pedro, soldat fiind, a agățat o prostituată și s-a dus cu ea la o margine de pădure. Era beat și nesigur pe el. 

─ Ai de gând să faci ceva sau plec? Că n-am toată ziua la dispoziție, s-a supărat femeia.

Pedro s-a ridicat în picioare. Orizonturile se clătinau, prăbușindu-se peste el. Intestinele i se buluceau la gură. Atunci i-a venit ideea salvatoare și s-a așezat la loc.

─ Fă, tu știi că nu e bine să te fuţi cu oricine? a întrebat-o el pe tânără. Nu e moral să fii curvă și pe deasupra…

─ Po-poftim?  s-a bâlbâit ea, necrezându-și urechilor.

Dar Pedro a predicat înainte, făcându-i o morală strașnică.

Părinții săi, oameni foarte înstăriți, au murit și i-au lăsat moștenire o grădină cu vie și o casă mare, cu nenumărate camere. Dom Pedro s-a retras la țară și a devenit și mai liniștit. Ca să aibă bani de țigări, vindea azi o ușă, mâine o sobă, iar mai târziu obiecte de mobilier. Se învecina cu niște tineri blonzi ca nişte norvegieni, care mergeau, în nopțile de toamnă, la furat porumb.

─ Băi, a zis unul dintre voinici, putem noi să-l lăsăm pe Dom Pedro să moară de foame?

Au convenit că nu puteau. Așa că în următoarea noapte l-au convocat și pe el la o expediție de jaf. La miezul nopții s-au urcat în căruță. Acolo băieții aveau o sticlă mare, plină cu țuică.

─ Îmi dați și mie un gât? a întrebat, politicos, Dom Pedro.

Tovarășii săi s-au precipitat să-i satisfacă dorința. Când au ajuns la tarlaua pe care o aveau ca țintă, Pedro băuse trei sferturi din conținutul clondirului. Fârtații i-au pus un sac în mână și l-au îndemnat să nu piardă timpul. Dar după ce a coborât din teleguță, el a simțit cum o fericire fără margini îi inundă toată ființa. Fusese toată viața un om liber, dar acum simțea că zboară. I s-a năzărit că ar putea fi un comisar care îi vânează pe infractori. A întins mâna spre un camarad, ca și cum ar fi avut un pistol, și a răcnit :

─ Bummmm!

Hoții au sărit ca arși.

─ Băi, Pedro, dă-o dracu de treabă, pune mâna și umple sacul, că n-avem timp de goange!

─ Bauuuuuu!

─ Pedro, nu fi nesimțit! Te-am luat cu noi de milă și tu ne dai de gol?

─ Bummmm!

─ Auzi? Dacă te-ai îmbătat, stai măcar liniștit și nu mai face tărăboi !

─ Paaaaac!

─ Fiiuuuuuu!

─ Bummmm!

─ Bauuuuuuu!

Se dezlănţuise al treilea război mondial. Băieţii lăsaseră sacii şi se minunau de tărăboiul pe care-l făcea Dom Pedro.

─ STAȚI AȘA! s-a auzit, din boscheţi, o voce autoritară și prăduitorii au rămas încremeniți.

Trei polițiști, cu armele în mâini, îi înconjuraseră. Dom Pedro râdea de se prăpădea.

─ Băi, băiete, a zis un zbir, în timp ce îi punea lui Pedro cătușele, în felul tău ești un…d-ăia… cum le zice…zi-i să-i zic…aha!… un comedian d-ăla! Un artist! De-o juma’ de oră stăm şi te ascultăm.

─ Ce artist, mânca-ți-aș? s-a revoltat un fur, suflând greu. E un prost care moare de foame. Iar noi, să știi, cântăm și la acordeon  şi suntem oameni de onoare!

Nu mai știu ce s-a mai întâmplat cu personajul meu, dar e clar că lumea asta nu e făcută pentru artişti.

(„Nu există ţară pentru artişti” / „Supraveghetorul și alte povestiri”, de Șerban Tomșa, Editura Tracus Arte, 2017.)

* * *

Şerban Tomşa este autorul romanelor „Biblioteca lui Noe”, „Maimuţe în haremul nopţii”, „Gheţarul” (premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti) şi „Călugărul Negru”. Scriitorul, care trăieşte în provincie, ca profesor, de luni până vineri, şi ca scriitor, în weekend şi în vacanţe, deține de mai mulți ani și un blog extrem de interesant, serbantomsa.blogspot.ro, pe care scrie în timpul liber despre pasiunile şi obsesiile sale.

Foto: SUPRAVEGHETORUL și alte povestiri

16
/02
/18

Inspirat de o însemnare a criticului literar Paul Cernat, Răzvan Petrescu, unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani români, și-a amintit de “colosala” echipă redacțională care popula editura Cartea Românească în anii 80 și, prin ricoșeu, de rolul... purificator al dublei cenzuri din acele vremuri. Un articol savuros pe care nu-l puteam lăsa să se topească în negura subsolurilor rețelelor de socializare.

24
/01
/18

Un vecin a trăit 92 de ani şi sărbătorea Ziua Naţională, invitându-şi megieşii la o ţuică fiartă. Nu era băutor. Fusese, la viaţa lui, un jandarm şi un miliţian de legendă, un fel de Wyatt Earp local. Provenea din zona Argeşului şi citea fără ochelari la peste 90 de ani.

23
/01
/18

Sunt campion mondial la şanse ratate. Să vă povestesc una. O şansă, ratată. De altfel, pentru asta ne-au fost destinate, să le povestim. Ca orice tip dur, mă cunoașteți, mă întorceam acasă de la …piață. În fond e și asta tot un fel de „sală”.

09
/01
/18

Până ieri aveam o părere destul de bună în legătură cu gradul de civilizație pe care îl posed. Un post TV de largă respiraţie, cel mai urmărit și în 2017, mi-a făcut-o țăndări.

19
/12
/17

M-am simțit întotdeauna un străin în România. Nu sunt patriot de ocazie, nu mă bat cu nicio cărămidă în piept, am văzut și munți mai înalți decât Carpații, și mări mai frumoase decât Neagra, și oameni mai luminoși și mai buni.

19
/12
/17

Multe ne plăceau la final de an, dar ca mersul cu uratul nu era nimic. Pluguşorul era temelia uratului, mai ales când erai mai mititel. Cei mici urau, adulţii urau, toată lumea ura ceva/pe cineva în acele vremuri, iar tradiţia a rămas. După ce mai creşteai, puteai să încerci  ”buhaiul” şi ”capra”. Nu duc mai departe comparația cu adulții. Nu e momentul. Nici locul.

17
/12
/17

Sincer, când v-a plăcut ultima dată de România? Sau mai degrabă ”România e o țară grozavă, păcat că e locuită”? Când v-ați simțit foarte „împreună“ cu alți români? (Nu la sentimentul colectiv de ”vai de noi” mă refer).

29
/08
/17

Calul era unicul motiv de mândrie al lui Florea. Căruţa nu, pentru că în zilele geroase de iarnă din ea mai rămâneau doar osiile și roțile, restul intra pe foc.

25
/08
/17

Un necaz nu vine niciodată singur. La mine au obiceiul să se așeze la coadă, asta e pretenția mea, să fie ordonate și să-și aștepte rândul, ar fi păcat să vină necazul peste mine și eu din cauza îmbulzelii să nu-l observ.

24
/08
/17

Driblând pe cât îmi permite talentul balonul de săpun al misoginismului, la ceas de dimineaţă răcoroasă am ajuns la concluzia că între bărbați și femei este o diferență uriașă, primii fiind adevărați campioni în materie de bun gust, cel puțin la nivel de teorie, atunci când vor să-și aleagă partenera pentru o viață, o noapte, o oră, două minute…

23
/08
/17

Coadă la supermarket, o domnă îşi închipuie că dacă se urcă în spinarea mea va plăti mai repede. În mână are o pungă de ficăţei de pasăre, din ei se scurge un lichid dubios și rece direct pe piciorul meu, mă feresc, o privesc, se face că nu mă vede.

26
/05
/17

“Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni.”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

24
/05
/17

“Când se trezi, soarele era aruncat departe, pe cer. Se foi puțin în pat și încercă să aţipească din nou. Aerul rece, din camera înaltă, nezugrăvită de mulți ani, îl pătrundea până la piele și îl înfiora. Ar mai fi dormit, dar îl treziseră țipetele păunilor flămânzi și cântecele triumfale ale cocoșilor. (...)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.