Un an de #FCVonline la Fundația Calea Victoriei
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-an-de-fcvonline-la-fundatia-calea-victoriei/

Luna martie 2021 marchează un an de când toate cursurile şi atelierele marca Fundaţia Calea Victoriei au trecut exclusiv în mediul online.

Un articol de Liliana Matei|9 martie 2021

Ceea ce a început inițial ca un efort de adaptare și de regândire a întregii programe de cursuri a deschis noi oportunități în decursul acestor 12 luni.

Așa că după un an de #FCVonline, Fundația Calea Victoriei are motive de sărbătoare: cursurile de astronomie, desen, istorie, psihologie, dezvoltare personală, filosofie, istoria artei și multe altele au ajuns la cursanți din toate colțurile lumii. Și s-au transformat în timp de calitate, petrecut uneori chiar cu întreaga familie, dincolo de distanțele care ne-au separat în anul ce a trecut.

Peste 3 000 de oameni din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Oradea, Craiova, Brașov, Ploiești, Sibiu, Constanța, Londra, Paris, Madrid, Berlin, Praga, Budapesta, Roma, Milano, Barcelona, San Francisco, Stockholm au ales să socializeze și să-și petreacă timpul liber învățând despre picturi celebre, istoria României, filosofi greci, cultură japoneză sau antropologie.

Le mulțumim tuturor că au ales să ne sprijine în această perioadă dificilă pentru toți organizatorii de evenimente culturale și că au păstrat cultura și educația continuă pe lista lucrurilor la care nu poți renunța niciodată.

După 1 an de #FCVonline le oferă tuturor cursanților o PROMOȚIE de sărbătoare: 15% reducere la toate cursurile din luna aprilie. Mai multe detalii AICI.

Urmărește #FCVonline pe rețelele de socializare pentru mai multe surprize și testimoniale de la lectorii fundației.

Fundația Calea Victoriei este singurul loc din București în care te poți dezvolta cu ajutorul artei și culturii printr-o diversitate mare de cursuri și evenimente culturale si interactive. De peste 13 ani inspirăm prin arte și cultură și susținem tinerii talentați. Am reușit să ducem o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale și, în timp, am devenit o academie în cadrul căreia peste 100 de cercetători, artiști și traineri s-au format ca lectori.

Ne mândrim cu peste 60 000 de cursanți care au participat la proiectele noastre și cu peste 3000 de tineri care au beneficiat de burse (participare gratuită la cursurile preferate). Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în toți acești ani: Cercul Militar Național, Grand Hotel Continental, Universitatea Națională de Muzică din București, Banca Națională a României, Teatrul Odeon și Muzeul Cotroceni.

13
/08
/24

La aproape 90 de ani, cea mai iubită actriță italiancă din toate timpurile, diva care a fermecat generații întregi de creatori și de iubitori de artă, cucerind ecranul încă de la primele încercări adolescentine, Sophia Loren conciliază fericit contrariile...

30
/07
/24

Povestea vieţii lui Tony Kushner, ea însăşi un spectacol tulbure, a dat naştere multor scandaluri, iar opiniile politice ale scriitorului, la fel ca orientările sale sexuale au făcut să curgă multă cerneală, fiind exclus din anumite cercuri şi marginalizat.

25
/07
/24

Accesul la ce era dincolo de masca timidă, uneori chiar veselă, purtată de fata blondă numită Sarah Kane, care credea în alt fel de teatru, este imposibil. Dar cuvintele care o definesc cel mai bine rămân acestea: „să faci din disperare ceva frumos”.

17
/07
/24

Două spectacole ale Teatrului Metropolis sunt prezente în cea de 34-a ediție a FNT, care se va desfășura la București, între 18 și 27 octombrie, „Părinți”, regia Cristian Ban, în selecția oficială, și „Cine l-a ucis pe tata?”, regia Andrei Măjeri, invitat ca spectacol care a obținut premiul pentru Cea mai bună regie în cadrul Galei UNITER.

05
/07
/24

„Perfecțiunea nu poate fi atinsă. E ca un joc de golf. Dar atât timp cât fereastra ta e luminată, poți doar să visezi la următorul pas, sau să faci ziua de astăzi mai bună, sau să faci ziua de astăzi să fie mai interesantă decât cea de ieri.”

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.

11
/10
/23

„Eu cred încă în catharsis”, a spus Thomas Ostermeier în cadrul unei întâlniri care a avut loc la București, cu prilejul prezentării spectacolului „O istorie a violenței”, în cadrul X-FEST, organizat de Teatrul Excelsior.

08
/10
/23

„Atunci când scriu, am acest sentiment foarte puternic și foarte clar, că ceea ce scriu este scris deja. Că există undeva acolo... Și că eu trebuie doar să-l pun pe hârtie, înainte să dispară”.