Un erudit pătimaș: Eugen Lozovan
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-erudit-patimas-eugen-lozovan/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Erudiţia e definită în enciclopedii drept „cunoaştere aprofundată într-un domeniu oarecare”. Ea se aplică cu asupra de măsură unui emigrant român în Occident în anii ʹ50 şi totodată ridică o întrebare: erudiţia te face mai înţelegător, mai tolerant, mai înţelept ori te înverşunează, te crispează, te înrăieşte – tot peste măsură?

Un articol de Georgeta Filitti|6 februarie 2018

Eugen Lozovan (1929-1997), lingvist, poet, traducător și jurnalist, folosește în 1950 oportunitatea unei călătorii la Viena și rămâne acolo. Are un parcurs de instruire exemplar: studii de lingvistică și italiană la Sorbona și Strasbourg, când acumulează un bagaj impresionant despre dialectele meridionale, cu referire specială la cel sard, comparate cu limba română; apoi de arheologie, etruscologie, epigrafie latină, slavistică, dialectologie, onomastică.

A recunoscut public ce mult datora profesorilor români aflați în Europa apuseană, N. I. Herescu, Basil Munteanu, Sever Pop și Dumitru Găzdaru („adevărată succesiune apostolică a universității românești”). A intrat rapid în rândul lor ca profesor la Universitatea din Copenhaga. Conferințele ținute în instituții prestigioase (din La Plata, Bahia Blanca, Rosario, Buenos Aires, Harvard, Cambridge, Massachusets) îi sporesc notorietatea. La fel studiile publicate în reviste de specialitate.

Tema obsesivă rămâne limba română. Iată câteva titluri: Atlas lingvistic al limbii române „moldovenești” (1954), Expatriere și bilingvism (1955), Lexicologie românească (1959), Limbă și ambianță. Probleme stilistice ale limbii române în afara frontierelor, O ficțiune a lingvisticii sovietice: limba moldovenească, Toponimie română în hărțile și portulanele italiene, Dacia alexandrină, Numele etnic al dacilor. Unele din aceste studii s-au publicat în 1998, la București, sub titlul Dacia sacra.

Să adăugăm studiile consacrate lui Ovidiu (Ovidiu și bilingvismul, Realități pontice și necesități literare la Ovidiu ș.a.) ca și cele privind raporturile slavo române (Marginalia romano slavica, Contacte slavo române în secolele X-XII. Apoi Vikingii și valahii în Evul Mediu; Relații culturale româno-scandinave în secolul XIX; Doina și saga. Paralele epice româno-scandinave; Un doctor danez în Moldova: Hans Andersen Skovgaard, 1600-1656. Roma, Dacia și Scandinavia la Eminescu, adunate apoi toate sub titlul generic Scando-romanica).

Prețioase rămân și analizele legate de opera lui B.P. Hajdeu (Ereditatea lui B.P. Hajdeu, Hajdeu, gânditorul politic. B.P. Hajdeu și zeii nordici) și D. Cantemir (D. Cantemir, panegirist al lui Petru cel Mare, Un faliment diplomatic, alianța lui D. Cantemir cu Petru cel Mare, 1711, D. Cantemir înaintea iluminismului, D. Cantemir francmason?). În fine, cercetări de genealogie: Strămoșii Romanovi ai regelui Mihai, Regina Elisabeta a României, strănepoata lui Dimitrie Cantemir, Boieri și voievozi moldoveni în aristocrația europeană etc.

Preocupărilor atât de rafinate le adaugă E.L. și articole de polemică înfierbântată, găzduite de foaia Stindardul (München). I. L. Caragiale este „pata unsuroasă de halva, duhnetul de mastică și tejghea, sudalma suburbană, orizontul nedepășit al grataragiilor și pațachinelor, vulgaritatea papugiilor și semidocților… felul în care a înțeles Caragiale să facă satiră este nu numai o ofensă adusă simț ci însăși tradiției românești”. Vintilă Horia, „complexul rusnacoid”. Mircea Eliade, „salariul dezertării”, „enciclopeliadism”, „lichelism și desinformare”. Emil Cioran, „Pe culmile descreierării”, Eugen Ionescu, „agitator peremist”. Și exemplele pot continua.

Cu aceiași exaltare și-a mărturisit crezul legionar, regretând doar faptul că, prea tânăr fiind, n-a putu participa efectiv la „acest seism spiritual prin care a trecut neamul românesc în secolul XX”.

Există o măsură în toate cele. Când o ignori, riști ca lumea, grăbită, să nu te mai ia în seamă de fel.

Foto: Exilul.blogspot.ro



07
/09
/16

Setea de cultură a bucureştenilor s-a manifestat plenar în a doua jumătate a sec. al 19-lea. Un grup de iniţiativă, creat în vremea lui Cuza Vodă, a început să organizeze, seara la ora 9.00, conferinţe în casele lui Costache Ghica de lângă Cişmigiu (în piaţa Valter Mărăcineanu de azi).

05
/09
/16

„Nu voi fi un rock star, voi fi o legendă.” - Freddie Mercury. Artistul născut în Zanzibar, considerat unul dintre cei mai mari cântăreţi de muzică rock din istorie, ar fi împlinit astăzi 70 de ani. O vârstă la care Freddie Mercury, liderul formației britanice Queen, nu şi-ar fi dorit să ajungă: „Nu mă aştept să ajung la bătrâneţe. Mi-e totuna ce va fi. Ar fi plicticos să trăiesc până la şaptezeci de ani”.

02
/09
/16

Concepţia strămoşilor noştri despre igiena corporală era puţin deosebită de a noastră. Ea nu intra în practica cotidiană, ci se transforma într-un eveniment plăcut, săptămânal ori şi la răstimpuri mai mari.

29
/08
/16

Un proverb românesc apărut în sec. al XIX-lea susţinea că „scule avem, dar n-avem nemţi”. Cu alte cuvinte, erau omagiaţi pentru îndemânarea lor mecanicii de tot felul veniţi din ţările germane să lucreze la batozele, treierătoarele şi pompele de tot felul din gospodăriile noastre.

22
/08
/16

Viaţa publică, destul de firavă în sec. al XVII-lea, se desfăşura mai ales în cafenele. Cea dintâi atestată documentar a fost a lui Kara Hamie, în 1667, pe un loc învecinat cu biserica Doamnei de azi. În vremea lui Constantin Brâncoveanu, pe Calea Şerban Vodă (podul Beilicului) se înşirau destule cafenele, toate la dispoziţia mai cu seamă a turcilor.

16
/08
/16

Înainte de a fi un obiect uzual, automobilul a fost unul de lux. Primul exemplar a fost adus la Bucureşti în 1880 de Barbu Bellu, din familia care a donat terenul pentru cimitirul de mai târziu cu acelaşi nume. Era un Peugeot de 4 CP; „trăsură cu 4 locuri”, i-au spus amuzaţi şi neîncrezători ai noştri.

16
/08
/16

Într-o zi de 16 august (1977) înceta din viaţă Elvis Presley, sex-simbol, legendă vie a muzicii, Regele Rock and Roll-ului şi unul dintre cei mai iubiți artiști ai tuturor timpurilor. Moartea lui Elvis a iscat mii de supoziții și investigații, care mai de care mai fanteziste. Potrivit raportului medico-legal, artistul a fost găsit zăcând în propria vomă, în baia reședinţei sale din Graceland.

09
/08
/16

Astăzi, 9 august, de la ora 15.15, sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana va fi adus în țară, urmând să fie depus, apoi, la Castelul Peleș. Evenimentul se va desfășura în prezența Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta și a Familiei Regale, a reprezentanților instituțiilor statului și a membrilor Casei Regale. De marți, ora 17,00, până miercuri, ora 18,30, sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș.

01
/08
/16

Aşezat pe malurile Dâmboviţei, cu un sol nisipos şi pânza freatică la suprafaţă, oraşul n-a putut beneficia, sute de ani de construcţii înalte; când au fost totuşi ridicate, s-au crăpat, s-au prăbuşit şi ruinat în urma cutremurelor, a invaziilor străine ori a nepăsării locuitorilor.

27
/07
/16

"Să joci ani de-a rândul personaje fără o problematică importantă, să te fâţâi pe scenă de colo – colo strâmbându-te ca să obţii nişte aplauze cu care să poţi împăuna seara la cârciumă, mi se pare un lucru foarte trist."– Alexandru Tocilescu (27 iulie 1946 - 29 noiembrie 2011). Unul dintre cei mai apreciaţi regizori români de teatru ar fi împlinit, astăzi, 70 de ani.