Alexandra Apetrei: „În meseria asta, e foarte important să crezi”
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandra-apetrei-in-meseria-asta-e-foarte-important-sa-crezi/

INIȚIATIVĂ Teatrul Metropolis, condus de George Ivaşcu, propune, la zece ani de la înfiinţare, un spectacol aniversar, în care vor juca zece actori de până în 30 de ani, selectaţi de maeştri ai scenei româneşti de astăzi în cadrul Galei Metropolis 10 ani, eveniment care a avut loc pe 14 decembrie 2016.

Un articol de Alina Vîlcan|13 februarie 2017

Printre cei zece actori tineri din distribuția spectacolului aniversar, scris și regizat de Lia Bugnar, o regăsim pe Alexandra Apetrei. Cine este actrița de 27 de ani, născută la Bacău, și ce își propune odată cu acest rol?

Ce așteptări ai de la acest spectacol?
Îmi doresc să se joace mult și cu sala plină.

Cum crezi că îți va influența această selecție cariera?
Încă nu îmi dau seama, dar mă bucur de tot ceea ce se întâmplă. Sunt într-un teatru pe care îl iubesc, alături de o echipă talentată și avem în spate niște actori minunați, care ne-au acordat încrederea lor și care ne susțin. Ceva bun trebuie să iasă din toată povestea asta.

Te gândeai că vei fi dintre cei aleși? De ce?
Sincer, da. Sună arogant, dar nu e. Adică, oare nu toți cei care s-au prezentat la audiție s-au gândit că ar putea să fie printre cei aleși? Nu știu exact cum să explic. În meseria asta, e foarte important să crezi. Mi se pare cea mai sănătoasă atitudine. Evident, am muncit și am riscat. Am avut momente în care m-am îndoit, dar până la urmă a fost bine.

Cum ți se pare faptul că ai fost aleasă de actrița Gabriela Popescu?
Minunat. Cum să mi se pară? Ce e ciudat e că nu m-am recunoscut deloc în descrierea pe care mi-a făcut-o la gală. A fost copleșitor felul atât de generos în care m-a prezentat publicului. Venind de la ea înseamnă mult pentru mine. Am adorat-o în „Copilul din spatele ochilor” și cred că e un geniu comic. Girul ei e extrem de flatant și motivant în același timp.

Cum decurg repetițiile?
Ca la repetiții. Muncim, ne distrăm, ne împrietenim încet, dar sigur. Încă nu ne-am certat, deci e bine.

Cum vezi această inițiativă a Teatrului Metropolis, odată început lucrul?
Sunt foarte puține teatre care oferă tinerilor șanse ca cea pe care am primit-o noi la Teatrul Metropolis. Ce contează cel mai mult e că acest teatru are un demers constant în sensul ăsta. Casting-uri publice anunțate pe multiple platforme, repertoriu ofertant pentru actori de toate vârstele, remunerație corectă și la timp, personal dedicat în toate departamentele. Dacă vi se pare că laud acest teatru, ei bine asta fac și o fac cu inima deschisă.

Cum ți s-a schimbat programul și ce îți place cel mai mult?
Mă trezesc mai devreme și mă culc mai devreme. Îmi place echipa. Pe unii îi știam de prin facultate, cu alții am mai lucrat, iar pe unii i-am cunoscut acum. E o echipă interesantă.

DESPRE ALEXANDRA APETREI

ID: Data și locul nașterii, studii, roluri mai importante de până acum.
14. 07. 1989, Bacău. Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași – coregrafie, UNATC – Arta actorului.

TEATRU. De ce ai ales teatrul? Cum e să fii o actriță tânără în România zilelor noastre? De ce e bine, de ce e rău?
Ai mei sunt ambii actori și cel mai probabil de la ei am moștenit pasiunea pentru teatru. Până să termin liceul am crezut că o să fac coregrafie, iar în vara de dinaintea admiterii m-am râzgândit pur și simplu. Nu știu de ce, dar mă bucur că m-am răzgândit. Atât de multă lume zice că e greu să fii actor tânăr în România, încât am ajuns să cred și eu asta. Nu zic că e simplu, dar parcă ne plângem prea mult.

SCHIMBARE. Ce îți dorești tu să schimbi în teatru, ce ți-ai dori să schimbe sistemul?
Eu îmi doresc concursuri publice de angajare la teatrele din București. În țară au fost destule, dar în capitală se pare că e la modă „noaptea ca hoții”. În rest, #rezist.

PUNCTE FORTE. Care consideri că sunt atuurile tale în viața de actor?
Nu știu. Adică, aș ști eu ceva, dar… Știu sigur însă că lipsa de experiență e un punct slab. Lucrez la asta.

COTIDIAN. Cum trăiești în viața de zi cu zi?
Mă împart între repetiții, spectacole, copil și iubitul meu, nu neapărat în ordinea asta. Când am timp, îmi place să gătesc, mai ales dulciuri.

RECOMANDĂRI CULTURALE. Scriitori care îți plac, cărțile pe care le citești acum, un regizor, un film, muzica pe care o asculți…
Îmi place foarte tare Mads Mikkelsen. M-a mișcat foarte tare „The Return”, al lui Andrey Zvyagintsev, și plâng ivariabil la filmele lui Mikhalkov. Luna trecută nu am lăsat din mână, până nu am terminat-o, „Toate familiile sunt psihotice”, a lui Douglas Coupland. Mi-ar plăcea să am mai mult timp pentru citit și mers la teatru.

Eu îmi doresc concursuri publice de angajare la teatrele din București. În țară au fost destule, dar în capitală se pare că e la modă „noaptea ca hoții”. În rest, #rezist.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

22
/11
/23

Iosif Paștina joacă în “Disco Regret”, piesă scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs. A terminat U.N.A.T.C-ul în 2020 la clasa profesorilor Marius Gîlea, Bogdana Darie, Ioana Barbu și spune că: "Am avut noroc că am terminat chiar la începerea pandemiei și am avut privilegiul de a apuca să joc de câteva ori licența până la lockdown. Alți colegi n-au fost așa norocoși”.

08
/11
/23

Premiera spectacolului „Crocodil“ are loc pe 8 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia (Strada Michael Weiss 22, Brașov). Următoarele reprezentanții au loc pe 12 și 15 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia. Elise Wilk, autoarea piesei, vorbește pentru Ziarul Metropolis despre ideile pe care le-a pus pe hârtie și care au devenit replici într-un spectacol pe o temă puternică: bullying-ul în școli.

27
/10
/23

A ştiut dintotdeauna că vrea să fie actor. Şi-a urmat visul - joacă teatru sau în filme artistice. De peste 12 ani, o ţară întreagă îl iubeşte şi pentru rolul din serialul „Las Fierbinți”. Despre independență, talent, curaj și asumare – luni, 30 octombrie, ora 23.00, la „Nocturne”, cu Marina Constantinescu și Adrian Văncică.

20
/10
/23

Luni, 23 octombrie, ora 23.00, Marina Constantinescu ne aşteaptă la TVR 1 cu prima ediţie „Nocturne” a noului sezon. Actorul Ştefan Bănică, Anna Ungureanu, dirijorul şi Emil Pantelimon, managerul Madrigalului, actorul Adrian Văncică, Oana Drăgulinescu – fondator al Muzeului Abandonului se numără printre invitaţii noului sezon „Nocturne”.

19
/10
/23

Scriitoare, cu texte puse în scenă pe diverse scene din România, Mihaela Michailov curatoriază pentru al doilea an, alături de Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari, o ediție a FNT. Am invitat-o la o discuție cu cărțile pe masă despre selecția din acest an.