OAMENII MUZICII Figură importantă a romantismului francez, Charles Gounod (1818-1893) a rămas celebru pentru splendidul său Ave Maria, dar şi pentru două bijuterii ale operei, Faust şi Romeo şi Julieta, ce sunt şi astăzi în topul celor mai iubite şi jucate compoziţii ale genului.
Un articol de Cristina Enescu Aky|15 aprilie 2021
Compozitorul născut aproape de Paris a fost unul dintre romanticii care au rămas în istorie nu cu multe lucrări, însă acelea de mare anvergură și popularitate. Născut într-o familie cu înclinații artistice (mama pianistă iar tatăl pictor), s-a îndrăgostit de muzică – și de fapt a decis să se dedice compoziției – la 13 ani, după ce a văzut un spectacol cu opera Otello a lui Rossini, iar apoi, în același an, l-a descoperit cu fascinație pe Mozart și al său Don Giovanni.
Ave Maria
Tânărul Charles era un bărbat cochet, un bun partener de conversație (ce calitate, ce vremuri…) și un abil scriitor de scrisori (sic…. din nou, ce vremuri…). Ca muzician a avut un cerc larg de prieteni și admiratori, printre aceștia numărându-se Camille Saint-Saens, Georges Bizet și Gabriel Fauré. Stilul său muzical se distingea printr-un cuceritor șarm melodic, o eleganță și totodată un efect dramatic impresionante – calități inspirate, printre alții, de cel pe care Gounod l-a admirat mult, Felix Mendelssohn.
Talentul său muzical nativ i-a fost șlefuit de mamă, care era pianistă. A studiat și a început să compună la Paris într-o vreme în care scena muzicală mustea de compozitori romantici importanți. La Conservatorul din Paris a studiat cu 3 profesori, care – fatalitate – au murit, toți, la scurt timp după ce Gounod le-a devenit elev.
La 21 de ani, din a doua încercare, a câștigat celebrul Prix de Rome, un premiul mult râvnit, cel mai prestigios al Franței, care aducea câștigătorului un stagiu de doi ani de pregătire în Italia. (Interesant: tatăl lui Gounod câștigase cu ani în urmă locul al doilea la același Prix de Rome, dar pentru pictură). La Roma a cunoscut muzicile scrise de Donizetti și Bellini, dar acestea nu l-au încântat.
Revenit la Paris, s-a angajat ca director muzical la o biserică (a fost catolic fervent toată viața) și în acea perioadă a cochetat cu ideea de a deveni preot. Tentația însă nu a durat mult, ba chiar și-a părăsit după o vreme slujba de la biserică și s-a dedicat compoziției.
La 33 de ani (1851) a compus opera Sapho. Această lucrare, bazată pe o legendă din mitologia greacă, se dorea a fi o inovație față de cele trei tipuri de operă prevalente la Paris în acea vreme, anume opera italiană, grand opera și opera comică. Mai târziu, Sapho a fost considerată prima compoziție dintr-un nou gen al operei, opera lirică. Lucrarea nu a fost însă, la acea vreme, un succes (deși criticul muzical și compozitorul Berlioz scria că este „extrem de frumoasă.. cel mai înalt nivel poetic al dramei”), însă ea a atras atenția lumii muzicale asupra tânărului compozitor.
Un an mai târziu s-a căsătorit cu fiica unui profesor de pian al său, de asemenea compozitor, P. Zimmerman. Acesta a notat o improvizație a ginerelui, care a fost publicată în 1853 și avea să devină cea mai cunoscută, iubită și longevivă piesă a sa: Ave Maria.
În 1855 s-a născut o altă creație cunoscută, Messe Solennelle, numită și Saint Cecilia Mass (această sfântă este patroana muzicii și a muzicienilor). Presa vremii a fost elogioasă: „este lucrarea unui artist cu o temeinică pregătire – și, mai mult decât atât, este poezia unui nou poet.” Iar compozitorul Camille Saint-Saens nota: „Apariția Misei Santa Cecilia a provocat un fel de șoc. Acea simplitate, grandoare, acea lumină senină ce se înfățișa înaintea lumii muzicale precum un răsărit, a tulburat imens lumea…”.
Prezentarea unor fragmente ale Misei la Londra, în 1851, i-a accentuat renumele de mare compozitor (atât de mare încât a fost numit Cavaler al Legiunii de Onoare în 1856; ulterior, peste trei decenii, a fost promovat la rangul de Mare Ofițer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă decorație de merit a Franței).
Marche Pontificale (1869) A devenit imnul național al Vaticanului în 1949. Marchează prezența Papei sau a unor reprezentanți ai săi. Când este ridicat steagul Vaticanului în cadrul unor ceremonii, de regulă se intonează doar primele 8 măsuri. La prima sa interpretare, însă, a fost intonat de un nuăr mare de muzicieni și de un cor de peste 1.000 de soldați.
Spre sfârșitul carierei a locuit o vreme în Anglia, continuând să scrie muzică seculară dar și unele piese religioase până cu câteva zile înaintea decesului. În ultimii ani a mai avut două succese semnificative, două oratorii, La Redemption și Mors et vita. Azi nu mai sunt atât de populare precum în secolul 19, însă atunci erau considerate adevărate capodopere, iar Gounod – un succesor al lui Handel și Mendelssohn.
Petite symphonie, o frumoasă simfonie, de doar vreo 20 de minute, din 1885.
Pe 18 octombrie 1893, Gounod suferea un atac cerebral și deceda în aceeași zi, la vârsta de 75 de ani. A fost înmormântat cu funeralii de stat, un ultim omagiu pentru unul din marii compozitori ai Romantismului francez.
Capodoperele lui Gounod
FAUST(1859) este și astăzi în topul celor mai montate opere din istoria genului. Se bazează pe opera omonimă a lui Goethe despre legenda doctorului Faust, care își vinde sufletul diavolului în schimbul cunoașterii și al puterii. Povestea este, desigur, complicată de dragostea pentru angelica Marguerite. Această operă l-a consacrat pe drept cuvânt ca un nume mare al compoziției romantice. Aici, Gounod și-a arătat măiestria muzicală prin numeroase momente muzicale emoționante, puternice, jucăușe, lirice sau cutremurătoare.
În paranteză fie spus, deși i-a adus faimă internațională, Faust i-a atras și antipatia Germaniei, unde publicul a fost înfuriat de ceea ce se considerau a fi „modificări inacceptabile” ale operei originale a lui Goethe. Chiar și astăzi, în Germania rareori această operă este numită așa cum a intitulat-o autorul, ci i se spune mai degrabă Margarethe, ca o subliniere a ideii că lucrarea francezului nu reprezintă în niciun fel Faust-ul lui Goethe ci e altceva. Ce-i drept, Margareta are un rol mai accentuat în opera lui Gounod decât la Goethe, este un personaj principal la fel ca Faust, iar scena finală prezintă ridicarea ei spre Paradis de către îngeri.
La decesul lui Gounod, opera fusese interpretată de peste 1.000 de ori la Paris, fiind una dintre cele mai de succes producții pariziene din toate timpurile la acel moment. În 1883, Faust a fost opera care a inaugurată Metropolitan Opera din New York. În sezonul 2012-2013, spre exemplu, această lucrare a fost prezentată de nu mai puțin de 753 de ori.
Unul dintre fragmentele cele mai cunoscute din această lucrare este baletul Noaptea valpurgiei.
Faust a fost urmată de alte 5 opere, dintre care cel mai răsunător succes rămâne Romeo și Julieta.
*
ROMEO ȘI JULIETA (1867) e cea mai populară dintre foarte multele lucrări (inclusiv zeci de opere) scrise pe textele lui Shakespeare. Dintre cele 12 opere scrise de Gounod, ea concurează ca popularitate doar cu Faust, majoritatea celorlalte fiind uitate astăzi. Gounod a incorporat aici numeroase influențe muzicale, însă varianta finală a operei a devenit un hit mai mare decât orice altă versiune muzicală a acestei arhetipale povești de dragoste. În Franța, lucrarea este mai apreciată decât oriunde altundeva în lume, deși ea rămâne în repertoriul mondial în topul celor mai iubite lucrări ale genului.
La vremea sa, unii au considerat „neadecvat” faptul că celebra arie a Julietei „Je veux vivre, dans ce rêve” era un vals, însă aria lui Romeo „Ah! levè-toi, soleil” a fost și rămâne una dintre cele mai strălucite arii pentru tenor scrise de Gounod.
Lucrarea a apărut după o perioadă de insuccese pentru Gounod. Se gândea de ceva vreme să scrie o operă pe această poveste, și se pare că unul dintre criticii care îi atacaseră pentru recentele sale eșecuri aproape l-a implorat să se apuce de această operă, „care părea făcută să fie scrisă de el”. A lucrat fervent la ea, izolându-se într-un oraș din Provence. Premiera a avut loc în 1867 la Paris, și în același an și la New York.
*
Pentru AVE MARIA, cutremurător de frumosul său imn dedicat Fecioarei Maria, compozitorul a „împrumutat” Preludiul nr. 1 al lui Bach (din Clavecinul bine temperat și i-a suprapus o altă melodie. Totuși, compozitorul nu a considerat niciodată această lucrare drept ceva important în creația sa, nici măcar nu a menționat-o când și-a scris autobiografia. Și, da, poate părea minusculă în comparație cu Faust sau Romeo și Julieta, însă compensează „micimea” ei printr-o frumusețe fără margini, ce i-a câștgat o popularitate fără margini încă de la prima prezentare publică, în 1853.
Marșul său funerar, Funeral March of a Marionette, a fost folosit drept temă muzicală a seriei TV „Alfred Hitchcock presents”,un serial de mystery ce a rulat între 1955-1965.
Alte lucrări cel puțin interesante:
În timpul vieții lui Gounod:
A luat naștere microbioogia, al cărei părinte, Louis Pasteur (1822-1895) a „inventat” procesul de pasteurizare.
