În vizită la Hanul cu Tei
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-vizita-la-hanul-cu-tei/

Pentru un oraş ca Bucureştiul, nu e deloc simplu să-şi ţină aproape oamenii care-l iubesc. Deşi există o mie de motive de dezamăgire şi de îndepărtare, se găsesc şi spaţii unice, unde oraşul face cuceriri noi sau strânge legături mai vechi. Unul dintre ele este Hanul cu Tei.

Un articol de Dana Ionescu|21 februarie 2021

Era vitezei ne face și mai pretențioși, dar și mai predispuși la nostalgie: nostalgia după obiecte dispărute, din vremuri în care timpul trecea altfel, existența avea alte ritmuri, iar obiectele jucau alte roluri în viața oamenilor. O întoarcere la Hanul cu Tei, în așteptarea primăverii, nu poate fi decât o experiență care aprinde imaginația. Ziarul Metropolis vă propune o mică incursiune într-un loc istoric, de unde Bucureștiul se vede altfel.

Înapoi în istorie

Aflat în inima Bucureștiului, între strada Lipscani și strada Blănari, spațiul acesta este unul dintre puținele în care orașul are o șansă de a se salva în ochii vizitatorului. Deși teii au dispărut într-un trecut pe care îl idilizăm, e simplu să ni-i închipuim din clipa în care intrăm în curtea spaniolă configurată pe vremuri într-un oraș dominat de mentalitatea balcanică.

Construită cândva în jurul anului 1833, când occidentalizarea nu ajunsese prea departe, curtea spaniolă mai are puțin și împlinește 200 de ani, dar semnele trecerii timpului nu sunt multe. Edificiul ce o înconjoară o confirmă. Ștefan Popovici și Anastase Gheorghe Polizu l-au conceput pentru ca drumeții să poată face o oprire căreia să nu-i lipsească tihna. Mai multe incendii din secolul al XIX-lea parcă au ocolit locul, care a rămas pe poziții, gata să-și primească oaspeții.

În urmă cu aproape o sută de ani, când Hanul cu Tei își trăia impasibil prezentul, adăpostind negustori, dar și diplomați ajunși cu treburi în această capitală contradictorie din sud-estul Europei, Paul Morand era contrariat de specificul orașului, căruia i-a și dedicat un volum. În cartea sa intitulată „București”, diplomatul francez rămas în istoria literaturii de călătorie descria zona Lipscani, surprinzându-i specificul și făcând următorul comentariu: „Să ne întoarcem la prăvăliile de pe Lipscani, cu firme ce atârnă periculos în gol. Străzile grecești, armenești sau evreiești din toată lumea, au în comun o lipsă de respect totală pentru trotuar. Dugheana e doar centrul minuscul al unor vaste operațiuni comerciale care înaintează până la carosabil pentru a-l transforma pe pieton în cumpărător și nu se opresc, cu regret, decât în fața automobilelor. N-o să-l vedeți niciodată pe negustor la tejghea, ci în pragul ușii, gata să țâșnească și să-și înșface prada de braț. (….) Nici o palmă de pământ nu se pierde; la fel ca pe străzile din Canton, când nu mai e loc pe orizontală, publicitatea devine verticală. Marfa se cațără până pe raftul cel mai de sus al vitrinelor. Reglementări de urbanism impun uneori ca firmele să fie apropiate de ziduri: încercare vană, a doua zi vor fi la loc; mai remarc stratagema ingenioasă a unui negustor care a atârnat deasupra ușii, de o furcă, o sârmă pe care înșirase un teanc de zece băști de culori țipătoare, gata să cadă în capul trecătorilor. Cartierele evreiești au invadat locurile unde tronau cândva Înălțimile Lor Voievozii. Fundături hidoase puțind a piei dubite au înlocuit grădinile parfumate cu mentă ș busuioc în care doamna Chiajna i-a arătat poate trimisului regelui Franței mușcatele ei și florile de salvie stacojii”.

Semnele timpului

Întunecata eră comunistă a mutilat centrul orașului, inclusiv zona veche. Și totuși, Hanul cu Tei a supraviețuit grație încăpățânării unor oameni devotați artei, care au știut să găsească subterfugii și strategii de supraviețuire. Supraviețuirea a însemnat însă, inevitabil, și o degradarea continuă. Aflat în declin zeci de ani, centrul vechi și-a pierdut mult din specific. Fantomatic, cartierul a continuat să trăiască în vremuri ostile, pentru ca în ultimul deceniu să-și primească în sfârșit dreptul la reabilitare. O reabilitate care înaintează încet și ezitant, dar care a reușit și câteva operațiuni de salvare.

Astăzi, la Hanul cu Tei găsiți probabil cea mai mare galerie de artă și antichități din țară și prin saloanele ei vă puteți plimba în voie și, dacă intrați în jocul obiectelor din alte vremuri, e foarte probabil să vă imaginați într-o altă viață: într-un incert secol XX, când stilul de viață era cu totul altul. Obiectele de artă și antichitățile pe care le puteți admira și cumpăra, de la tablouri și icoane la bijuterii, obiecte de uz casnic sau țesături, reconstituie o atmosferă incertă, dar fermecătoare. Nu doar pentru paseiști și pentru cei pasionați de istorie, ci pentru orice curios, o incursiune în locul acesta scos din timp poate stârni dorința de a afla mai mult. Despre un serviciu de ceai din interbelic, despre un șirag de mărgele, despre o tabacheră sau o veioză.

Fotografii și hărți, covoare și tapiserii vechi, obiecte de decor, păpuși de porțelan și sticlărie – pe toate le găsiți într-un loc de trecere, cum este hanul, un loc în care te oprești să te odihnești, după care pleci mai departe. Pentru visătorii de toate vârstele, Hanul cu Tei rămâne o opțiune sigură pentru o dimineață liniștită, o după-amiază blândă sau o seară altfel, mai ales că terasa din curtea spaniolă îți permite să iei loc și să te gândești o clipă. Acolo, simți că Bucureștiul are o șansă – o șansă să se reabiliteze în ochii celor care îl iubesc, dar suferă că el nu se ridică la înălțimea așteptărilor.

11
/05
/16

Vreme de peste o sută de ani, locul unde se află restaurantul şi cofetăria Capşa a fost considerat printre „centrele nervoase” ale oraşului. La 1812, după ce Rusia ne-a răpit Basarabia iar pe tronul ţării era vodă Caragea, aici şi-a instalat un Mathias Brody o baracă uriaşă unde a montat mai multe diorame. Timp de 4 ani, bucureşteni curioşi, de la boierii cu caftan la „prostime”, s-au perindat prin faţa imaginilor încremenite, dar atât de expresive: alaiuri împărăteşti, oraşe minunate, vase surprinse de furtună pe mare.

08
/05
/16

Există întâmplări în viaţă care par a fi extrase din romane, iar cele din romane, de multe ori, par rupte din viaţă. Ioan Russu Şirianu povestește în memoriile sale cum, eliminat din școala de la Arad, îmbrăcat cu iţari şi surtuc, încălţat cu opinci, pleacă pe jos spre Bucureşti, nădăjduind că-şi va găsi de lucru la unchiul Slavici.  Pe drum, îl cunoaște pe George Coșbuc.

27
/04
/16

Domnia Regelui Carol I a coincis cu o perioadă din istoria Europei cunoscută drept La belle époque. Atunci s-a construit masiv, s-au preluat modele, mai ales franţuzeşti, au fost invitaţi să lucreze în ţara noastră arhitecţi francezi, germani, cehi. Iniţiativa principală a aparţinut suveranului care a dispus (susţinând masiv din caseta particulară) ridicarea, refacerea sau modernizarea unor edificii rămase şi azi emblematice pentru Bucureşti.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.

11
/04
/16

Soprana Maria Callas a studiat Conservatorul din Atena şi a debutat în spectacolul “Tosca” la Teatrul Regal din Atena. Femeia plină de capricii, iubită sau urâtă cu aceeaşi forţă, fusese capabilă să-şi schimbe înfăţişarea şi să devină un mit, în urma unei banale cure de slăbire.

09
/04
/16

Între „misterele Bucureştiului” care stăruie de mai bine de un secol și jumătate, moartea violentă a lui Barbu Catargiu ocupă un loc aparte. Asasinat politic? Crimă pasională? Faptă de nebun? Răspunsul n-a fost aflat, deşi din vreme în vreme istoricii se pleacă, din păcate fără succes, asupra acelui moment. Dosarul a dispărut destul de repede după întocmire, procurorul Deşliu a fost demis şi lumea a început să se lanseze în ipoteze.

04
/04
/16

Prezenţa patrupedelor pe uliţele, apoi pe străzile oraşului, e o realitate consemnată încă de la întemeierea lui, pe vremea legendarului cioban Bucur. Ţinuţi la început să păzească proprietăţile, dar înmulţiţi fără socoteală, câinii au ajuns şi obiect de distracţie în mahalale.

02
/04
/16

„Chestiunea orientală” a însemnat un concept istoric vehiculat cu ardoare din sec. XVIII până la războiul din 1877-1878. Era vorba de disputele dintre marile puteri pentru dominarea drumului spre Orientul Apropiat. Ele au generat războaiele austro-ruso-turce, desfăşurate mai toate şi pe pământ românesc.

01
/04
/16

Trei sferturi de veac şi-a închinat viaţa în slujba cântecului şi, mai ales, a romanţei, despre care spunea că este cea mai sinceră, cea mai pătimaşă expresie a unei epoci şi a societăţii. Cântecele lui de inimă albastră au făcut duminici de vis din toate zilele săptămânii. Gică Petrescu s-a născut pe 2 aprilie 1915 si s-a stins din viață pe 18 iunie 2006.

28
/03
/16

La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţă şi cîntăreaţă celebră în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, când Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întâlnească. Aşa începe povestea lor de iubire, descrisă în volumul “Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, apărut la Polirom.

23
/03
/16

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi organizează expoziţia Viaţa românească – 110 ani de la apariţie, ce valorifică patrimoniul MNLRI şi extraordinara colecţie a istoricului literar Nicolae Scurtu. Vor fi expuse în premieră documente de patrimoniu deosebit de valoroase pentru istoria noastră literară, de la scrisori şi fotografii la ediţii princeps, ediţii cu autograf sau cărţi de vizită.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

21
/03
/16

„Cu Bach, viaţa ar fi suportabilă chiar şi într-un canal” - Emil Cioran. Considerat, alături de Mozart şi Beethoven, cel mai mare compozitor al lumii, Johann Sebastian Bach s-a născut într-o zi de 21 martie (1685).

20
/03
/16

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?