Maia Morgenstern: „Eu n-am avut destul timp să mă joc“
https://www.ziarulmetropolis.ro/interviu-maia-morgensten-eu-nu-am-avut-destul-timp-sa-ma-joc/

Actriţa Maia Morgenstern vorbeşte despre colaborarea ei cu Radu Beligan, despre relaţia cu un fiu actor şi despre provocările care o aşteaptă în cariera ei de manager al Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|14 septembrie 2012

Actriţa Maia Morgenstern vorbeşte despre colaborarea ei cu Radu Beligan, despre relaţia cu un fiu actor şi despre provocările care o aşteaptă în cariera ei de manager al Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti.

Andrada Văsii: Ce ne puteţi spune despre spectacolul „Jubileul“, de la Teatrul Metropolis? Ce anume v-a determinat să acceptaṭi acest rol?

Maia Morgenstern: Lucrurile sunt foarte, foarte simple. Maestrul Beligan m-a sunat şi mi-a spus, aproape îndrăznesc să îl citez din memorie: „este un spectacol, este un moment al tău“.

Cred că nici nu am avut curajul să înṭeleg bine ce îmi spunea în prima clipă. Mi-a propus acest text şi, astfel, mi-a propus un spectacol; m-a chemat la o întâlnire cu mine însămi. „E pentru tine“ mi-a spus, iar în clipa aceea a existat, emoṭional, un credit total. O deschidere totală, o încredere 100%; un confort, dacă vreṭi. Aşa cum îṭi pui un anumit moment al vieṭii în mâna cuiva.

Da, simţeam că acesta este momentul. Am înṭeles, aşa cum a spus maestrul Beligan. Încrederea cu care mi-a spus-o mi s-a transmis şi am fost onorată că am fost chemată. Apoi am citit piesa şi, iarăşi mărturisesc, nu ştiu dacă este spre bine, sau nu [n. r. – râde] fără descifrarea maestrului Beligan nu cred că m-aş fi îndrăgostit, aşa cum am fãcut-o, de acest text.

Ca orice text, şi acesta îţi poate oferi capcane; are şi o latură a zonei de comedie şi aşa trebuie să fie. Însă, dacă nu cântăreşti cu foarte mare grijă pentru măsură lacrima, latura tragică şi latura comică, totul poate cădea în derizoriu. Nu s-a întâmplat aşa, pentru că maestrul Beligan a păzit drumul în fiecare clipă şi m-a ferit de capcane, de scăpări. A păzit drumul către naşterea acestui spectacol.

Care a fost dinamica relaṭiei dumneavoastrã cu maestrul Beligan?

Maestrul Beligan a provocat ceva în mine; mi-a lăsa liber frâul imaginaţiei. Nu m-a împiedicat să am o abordare personală, o libertate a creaṭiei într-o rigoare extrem, extrem de fină. Nu este o contradicţie în termeni. Este vorba despre rigoarea bunului simṭ, a diversităţii mijloacelor de expresie. În acelaşi timp, cred că esenṭa şi rafinamentul şi-au pus amprenta asupra lucrului pentru acest spectacol.

V-aţi mai îndrăgostit de un rol aşa cum v-aṭi îndrăgostit de acesta?

De foarte multe ori, bineînṭeles; aş fi nedreaptă să neg acest lucru. De multe ori s-a întâmplat să mă îndrăgostesc de copiii mai puţin doriţi, de spectacolele care s-au născut mai greu. De momentele în care pariul cu irealizabilul era într-un vârf de ac. Poate că şi spaima şi pericolul m-au dus mai departe.

Aţi avut o colaborare nouă în film (n. r. – filmul „What about love“). Cum este să lucraţi cu Sharon Stone şi cu Andy Garcia? Ce v-a atras la acest rol?

În primul rând, m-am întâlnit cu regizorul, care mi-a descris foarte frumos rolul. Este un film despre iubire, despre părinţii a doi tineri. Ai putea spune: „ce caut eu aici?“. De parcă ar fi un fel de umplutură, un fel de: „raportez presei că şi un actor român se flutură prin filme cu vedete  americane“. Nu, nu… O spun aşa cu puţină ironie, pentru că de multe ori m-a preocupat participarea mea şi a altor actori, mari artişti români, la diverse producţii şi coproducţii internaṭionale. Dar este dureros pentru un mare artist să se spună despre el că a raportat că a trecut şi el pe acolo.

Este păcat să nu îṭi exploatezi şi să nu îṭi fie exploatat potenṭialul, talentul, la cote maxime şi să ştii că poṭi mai mult şi că doar bifezi o apariṭie. Contribuṭia mea în film mi s-a părut extrem de interesantă.

Aţi avut ocazia să le prezentaţi colegilor dumneavoastră Teatrul Evreiesc de Stat?

Da.

Cum a decurs vizita?

Aflând că am fost numită director interimar (urmează să pregătesc şi să susṭin un concurs, vreau să cred serios ) domnul Andy Garcia şi-a exprimat dorinṭa de a vizita Teatrul Evreiesc. Eu cred că a fost cel puṭin impresionat. Nu o să mă hazardez să povestesc ce simţea, pentru că nu cred că are rost. Cred că a fost emoṭionat, cred că a fost impresionat. A fãcut multe fotografii şi şi-a manifestat interesul.

Am încercat să îl invităm peste tot în teatru, în locurile frumoase, spectaculoase, încărcate de istorie, de amintiri, de tradiṭie. Dar şi în zonele mai puṭin atrăgătoare: în zonele în care teatrul se cuvine, şi are mare nevoie, să fie reparat. Are nevoie de o întreagă acţiune de restaurare, fiind un monument istoric.

Cred că este o bijuterie şi trebuie conservat; teatrul este un organism viu, se adresează publicului şi vrem să vină public cât mai mult, vrem să ne facem vizibili, vrem să ne deschidem. În acelaşi timp, suntem absolut conştienṭi că e nevoie de o restaurare a clădirii: pentru siguranţă, dar şi pentru a continua să fiinţeze. Pentru ca actul de cultură să se desfăşoare în condiţii normale.

Eu nu am avut destul timp să mă joc. Acest lucru mă făcea cea mai fericită: să mă joc, să inventez situaţii noi sau o viaţă nouă; să mă joc de-a mama şi de-a tata, cu păpuşile. Nu cred că aş fi putut-o formula aşa, dar era o bucurie şi o nevoie nesecată de a inventa poveşti pe care să le prezint şi altora.

Maia Morgenstern
actriţă

Cum se transpune relaṭia mamă-fiu pe scenă? Ştim că jucaţi alături de fiul dumneavoastră, Tudor Aaron Istodor.

Vreau să cred că suntem profesionişti. Mă interesează foarte mult că el şi colegii săi de generaţie încearcă să abordeze noi forme de teatru. Vorbim de foarte multe ori despre generozitatea actorului, despre generozitatea actului artistic. Pe de altă parte, poate să fie o contradicţie în termeni: actorul cu egoul său, cu ambiṭia sa, cu orgoliul său nici nu trebuie să fie contestate, să fie eludate.

Ar fi o aberaţie să încerci să ştergi din personalitatea unui artist nevoia lui de a fi în lumina reflectorului. Şi, în acelaşi timp, să fie în dialog cu celălalt, să-l lumineze cu atenţie, cu generozitate, cu încredere. Este un exerciţiu de generozitate pe care se cuvine să îl aplici în alte cazuri.

Ultima întrebare : unde vă vedeţi peste cinci ani?

Şi în parc, plimbând nepoṭii. Subliniez. Şi.

Foto: Cosmin Ardeleanu

28
/11
/15

MEMORIA CULTURALĂ Cine-şi mai aminteşte de „Răzbunarea haiducilor”, „Răpirea fecioarelor”, „Zestrea domniţei Ralu” sau de serialul de televiziune „Toate pânzele sus!”? În peste 40 de ani de film românesc, Colea Răutu a creat roluri memorabile. S-a născut pe 28 noiembrie 1912.

09
/11
/15

Cum arată programul unui artist de jazz de succes, pentru care „acasă” înseamnă Brooklyn, New York? Cât de important e să încalci regulile? Prin ce se aseamănă doina românească cu blues-ul american? Ne povestește pianistul Lucian Ban, într-un interviu inedit, sub formă de alfabet.

05
/11
/15

INTERVIU Dragoş Buhagiar e unul dintre cei mai prolifici și mai premiați scenografi români. De-a lungul carierei, a câștigat nu mai puțin de cinci premii UNITER. Spune că, atunci când lucrează, nu se gândește la succesul de după, ci la descoperire și la redarea unei povești. Îi invită pe spectatori să descopere alături de el, adică să nu se plaseze într-o atitudine burgheză, confortabilă...

17
/10
/15

Zalabam, zalabam, zalabam! În apropierea Haloween-ului, Hârca face jocurile! Hârca trage sforile! “Hârca se întoarce” cu surprize! Miercuri, 28 octombrie, la ora 20.00, la Teatrul Elisabeta, spectatorii vor avea parte de o reprezentanție specială. Tot atunci, actorii Alexandru Suciu (alias Vlad) și Bogdan Talașman (alias Bâzu) se vor lupta, fiecare cu „armele” lui, pentru iubirea frumoasei Viorica (Diana Dumitrescu).

29
/09
/15

Dacă vreţi să (re)vedeţi ce s-a realizat valoros în ultimul an în România în materie de documentar de cinema, documentar studenţesc sau documentar de televiziune, cea de-a patra ediţie a Docuart Fest (30 septembrie–4 octombrie) e cea mai bună ocazie, aşa cum ne explică şi Daniela Apostol, directoarea festivalului.

25
/09
/15

Antoaneta Cojocaru (37 de ani), actriţă, un nume mare deja pe scenele teatrelor din Bucureşti. I se spune Anto. Toată lumea o iubeşte pe Anto, sufletul Laboratorului de Noapte de la Teatrul Bulandra. Ea a intrat prima la ATF, în 1997. De-atunci tot joacă.

14
/09
/15

INTERVIU Oana Boca Stănescu a fost unul dintre cei 11 manageri culturali (singura din Europa) selectați să participe la ediția din acest an a Festivalului de la Edinburgh, în cadrul „Momentum”, Programul Delegaților Internaționali din cadrul Festivalurilor din Edinburgh.

31
/08
/15

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI. Lia Sinchevici (25 spre 26 de ani). Actriţă. Basarabeancă. Finalistă în acest an la Gala  HOP, care urmează să aibă loc la Costineşti. A jucat deja în filme de serie B. A jucat şi cu Jean-Claude Van Damme, şi cu Shia LaBeouf. Acum îşi construieşte un nume în teatrul românesc. Cum? Lia Sinchevici e – toată – o poveste.

30
/08
/15

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI Astăzi vi-l prezentăm pe Andrei Huțuleac (douăzeci și patru de ani), actor, pe la Metropolis, pe la Godot, pe la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”. Un actor, dar și un personaj, căci Huțuleac este, dacă nu știați, și puțin cam poet.

24
/08
/15

„Filmul poate salva viaţa”, crede Răzvan Georgescu, unul dintre cei mai importanţi regizori români de documentare. Mărturiseşte că lucrul la „Testimonial” (2008) şi, mai apoi, la „Paşaport de Germania” (2014) l-a ajutat în lupta împotriva tumorii cerebrale maligne cu care a fost diagnosticat în urmă cu câţiva ani.