Interviuri-document cu personalităţi româneşti (10): Sergiu Anghel
https://www.ziarulmetropolis.ro/interviuri-document-cu-personalitati-romanesti-10-sergiu-anghel/

Sergiu Anghel vorbeşte despre: moda spectacolelor de balet sovietice din anii ’70, semnificaţia repertoriului Operei Române, valoarea dansului pe plan european, succesul unui spectacol de dans într-o societate, situaţia profesională a dansatorului român, moneda „euro“ în spaţiul european al culturii, într-un interviu publicat în cartea „Românii secolului XXI“, de Rhea Cristina.

Un articol de Rhea Cristina|22 februarie 2022

EXCLUSIV Jurnalista şi scriitoarea Rhea Cristina a publicat recent volumul „Românii secolului XXI“, care cuprinde 32 de interviuri cu personalităţi româneşti atât din sfera culturală cât şi din alte domenii importante ale societăţii. Ziarul Metropolis vă prezintă fragmente din interviul cu Sergiu Anghel.

„Astfel, pe un ton sobru, obiectiv, dar sincer, coregraful Sergiu Anghel scrutează aspru dar eficient, aidoma chirurgului ce utilizează bisturiul în folosul pacientului, câteva dintre problemele culturale esenţiale ale istoriei şi culturii române“, afirmă Rhea Cristina.

După ce v-am prezentat fragmente din interviurile cu Oana PelleaGigi CăciuleanuAlexandru Paleologu, Aurelian Crăiuţu, Matei Vişniec, Geo Saizescu, Ana Blandiana şi Romulus Rusan, Sorin Ilieșiu și Dan Puric, vă prezentăm fragmente din interviul cu Sergiu Anghel, realizat în 1999.

Volumul este disponibil pe https://www.prouniversitaria.ro/ (poate fi achiziționat în format print, prin comanda poștală online).

  

SERGIU ANGHEL: MAREA SUFERINȚĂ A POPORULUI ROMÂN ESTE PROSTIA

  

Rhea Cristina: În ce anume a constat moda spectacolelor de balet sovietice din anii ’70? Unde se formau balerinii români în timpul dic­taturii comuniste şi ce tip de compromis (profesional sau politic) erau obligaţi să accepte?

Sergiu Anghel: Nu cred că a existat o modă de acest tip. Moda este un act liber consimţit, o contaminare dorită, întreţinu­tă până la stingerea firească a „epidemiei“ prin victoria sistemu­lui imunitar al bunului simţ. Acolo unde nu există cumva o imu­nodeficienţă… Putem vorbi de moda cerceilor în urechi la băr­baţii (?) „generaţiei pro“, în fapt, unul dintre clişeele eternei mi­mări a Vestului în Est, dar nu putem vorbi de o modă a baletelor sovietice pur şi simplu, pentru că stilul de spectacol pompieris­tic la care ne referim a fost impus în România de serviciile de pro­pagandă ale P.C.R., atunci când nu au reprezentat cu fidelitate chiar gustul mahărilor de partid.

Balerinii – ca toţi viitorii fii de nădejde ai patriei – se „for­mau“ la Moscova. Activiştii P.C.R. trimişi acolo la specializare erau, în schimb, „formataţi“. Primii erau expediaţi înapoi ca dis­coboli ai kitsch-ului, cei din urmă – ca dischete ale programelor de partid. Primii corupeau gustul, ceilalţi provocau dezgustul. Se lucra organizat, nu  era o modă.

Nu putem vorbi însă de compromisuri făcute nici de unii, nici de ceilalţi. Un compromis nu poate fi făcut decât de o fiinţă umană. Un robot nu poate face compromisuri, el execută un pro­gram. Deşi nu erau la modă computerele, România anilor ‘70 in­trase de multişor în era programatorilor…

Rh. C.: Care a fost atitudinea balerinilor români (înainte şi după ‘89) faţă de puterea de tip sovietic instaurată în România prin instituţionalizarea ideologiei marxiste ca doctrină de stat?

E clar că nu s-au retras să lupte în munţi. Mulţi au ple­cat în turnee fără întoarcere, alţii călătoreau şi se întorceau cu o frecvenţă suspectă – de unde se poate trage concluzia că Secu­ritatea ştia cui să-i dea drumul…

Rh. C.: În care tip de societate s-a născut Compania dumneavoastră de dans „Orion“? Care este programul ei şi ce propune ea ca valoare certă?

„Orion“ s-a născut într-o Românie în care primul mi­nistru purta ghiul şi unghie lungă la degetul mic, unde feciorii celor care ne-au învăţat comunismul ne explică astăzi capitalis­mul, unde securiştii de ieri sînt afaceriştii de azi, unde poeţii fac politică şi politicienii – poezie, unde minerii au spor de limbi străine şi profesorii universitari mor de foame, unde falimenta­rii sînt subvenţionaţi, iar profitabilii – falimentaţi, unde parla­mentarii sforăie ceea ce visează românii.

Programul „Orion“, pe termen scurt, este să nu o ia razna.

Spectacolele noastre sunt o valoare sigură, în măsura certificării acesteia în relaţia cu publicul şi cu critica.

Rh. C.: Comunismul a încercat să sublinieze identitatea culturală a Europei de Est. Ce a adus nou şi ce a păstrat România în acest spaţiu geografic în privinţa coregrafiei? După 1989, putem vorbi de un eşec al coregrafiei româneşti, sau de o explozie de noi talente? Valoarea în România este apreciată, sau descurajată? Putem vorbi de un vid legis­lativ în promovarea valorilor naţionale? Ce anume asigură durabilita­tea, succesul unui spectacol de dans într-o societate totalitară şi/sau  de­mocratică?

Nu am avut mare lucru de păstrat. În perioada interbe­lică, a existat o mică mişcare coregrafică cu Gabriel Negry, Flo­ria Capsali, etc. Istoria reală a coregrafiei începe, din păcate pen­tru perioada amintită, abia în era mijloacelor video. Restul e pu­ră factologie. Ghinionul sau poate şansa lor. Spun „şansa“ pen­tru că am văzut unicul film cu Isadora Duncan, aproximativ 45 de secunde; era lamentabil în comparaţie cu mitul creat de ea.

Singurele lucruri noi au apărut prin anii ‘60, până în ‘77, în ca­drul spectacolelor „Nocturn 9 ½“ de la „Ţăndărică“. Miriam Răducanu şi apoi noi, cu grupul „Contemp“, am mai putut face câte ceva în relaţia tot mai dificilă cu cenzura. După Decembrie ‘89, lucrurile au început să intre în normal. Apar tot mai mulţi coregrafi, iar timpul va face decantarea necesară. Nenorocirea noii genera­ţii este că provine dintr-un liceu degradat în ultimii ani ai epocii Ceauşescu. Unora dintre studenţii mei încă le mai corectam gre­şelile de ortografie în anul patru, înaintea tezei de licenţă. Intransigenţa mea i-a rănit de multe ori. Unii mă urăsc şi mă acuză că nu au învăţat nimic de la mine. Dar simplul fapt că nici unul din­tre ei nu se prostituează artistic, chiar în condiţiile mizere prin care trecem, înseamnă că „pattern“-ul a existat, modelul a func­ţionat. Aceasta este o satisfacţie ce le compensează ingratitudi­nea.

Succesul, durabilitatea unei opere într-o societate democrati­că, este asigurat de cantitatea de eter a operei. Într-o societate to­talitară, succesul mai are nevoie de ingredientul şopârlei din eter.

Rh. C.: Care este mesajul dvs. către tinerii români şi, global, către cetăţenii României în parte? Care sunt actualmente marile suferinţe ale poporului român şi pericolele României? Care vă sunt re­gretele şi împlinirile cele mai mari?

Nu am nici un mesaj pentru tineri. De altfel, nici nu prea îmi plac tinerii. Ştiu cât de imbecil eram la 20 de ani, ca să fiu sigur că nici un mesaj nu ajunge la ei.

Marea suferinţă a poporului român este prostia. Dar e impro­priu spus „suferinţă” – pentru că, aşa cum o spunea Creangă, prostia nu doare. Prostia provoacă o durere impersonală, difuză, precum ceaţa care nu ucide, dar generează accidente mortale pe şosele.

Cel mai mare pericol al României este „reţeaua“ securisto-activistă scăpată de sub control în ‘89 cu complicitatea guvernanţilor de atunci, beneficiari direcţi ai contraserviciilor acesteia. Nu pentru că oamenii aceştia – în fond, tot români – ar dori să facă vreun rău ţării. Fără să-şi dea seama poate, ei funcţionează ca un corp astral al ţării, a cărui neintegrare corectă îi îmbolnăveşte metabolismul. În fond, nici viruşii nu au conştiinţa ravagiilor pe care le provoa­că. Dacă ar putea, ar jura şi ei că sunt sânge din sângele celui a că­rui leucemie o produc.

Nu am nici un regret, cu excepţia pierderii curajului pe care l-am avut la 18 ani, cînd am fost anchetat de Securitate. Împlinirea mea a început în ziua cînd mi-am recîştigat acest curaj, în 22 Decembrie 1989.

Interviuri-document

În cartea „Românii secolului XXI“ pot fi citite 32 de interviuri cu 29 de personalităţi nu doar din sferele culturale, ci şi din alte domenii de activitate: Radu Bărbulescu, Ana Blandiana şi Romulus Rusan, Al. Cistelecan, Dragoş Galgoţiu, Sorin Ilieşiu, Irina Mavrodin, Sergiu Anghel, Doina Cornea, Aurelian Crăiuţu, Alexandru Paleologu, Oana Pellea, Dan Puric, Geo Saizescu, Ioan Tugearu, Matei Vişniec, Annie Bentoiu, Barbu Cioculescu, Eleodor Focşeneanu, Ioan V. Argatu, Iuliana Avădănei, Victor Boştinaru, Gigi Căciuleanu, Adrian Cioroianu, Constantin Degeratu, Sabin Drăgulin, Paul Dumitrescu, Marcela Monica Stoica, Christian Tămaş.



01
/03
/22

Concertele 𝑬𝒀𝑬𝑫𝑹𝑶𝑷𝑺 au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie. Trupa și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, și-au consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai".

24
/02
/22

Ioan Tugearu vorbeşte despre: moda spectacolelor de balet sovietice din anii ’70, semnificaţia repertoriului Operei Române, valoarea dansului pe plan european, succesul unui spectacol de dans într-o societate totalitară şi/sau democratică, situaţia profesională a dansatorului român, într-un interviu publicat în cartea „Românii secolului XXI“, de Rhea Cristina.

22
/02
/22

Sergiu Anghel vorbeşte despre: moda spectacolelor de balet sovietice din anii ’70, semnificaţia repertoriului Operei Române, valoarea dansului pe plan european, succesul unui spectacol de dans într-o societate, situaţia profesională a dansatorului român, moneda „euro“ în spaţiul european al culturii, într-un interviu publicat în cartea „Românii secolului XXI“, de Rhea Cristina.

15
/02
/22

„Jack of all Trades“ este o formație de rock alternativ, care susține că oferă publicului un produs muzical „autobiografic și complet sincer de la cap la coadă”. În noiembrie 2014, aceștia au lansat primul videoclip, „Cum vrei să fiu”, marcând totodată și începutul activității de concerte live.

17
/01
/22

Ziarul Metropolis vă recomandă „Pauza de bine“, un podcast despre life design, despre cum să îți creezi o viață care îți vine ca turnată. "Îmi place să spun că Pauza de Bine e locul în care te invit să te întâlnești cu tine, dacă ești pregătit să trăiești o viață mai conștientă, aliniată cu valorile tale" - Cristina Oțel.

12
/11
/21

O întâlnire cu scriitorul portughez José Luís Peixoto, prezent în acest an la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), pornind de la romanul „Autobiografia”, disponibil în limba română la Editura Pandora M. Despre Lisabona, José Saramago și Pilar del Rio, anii ’90 și provocări în literatura contemporană, cu unul dintre cei mai apreciați autori de limbă portugheză de azi!