OPINIE (mini)Eseu despre compromis
https://www.ziarulmetropolis.ro/opinie-minieseu-despre-compromis/

Stiu, langa noi e RAZBOI. Însa acesta şi victimele sale nu anuleaza micile războaie, adesea penibile! In pragul urmatorei evaluari a managerilor teatrelor bucureştene, scriu despre cea abia finalizată pentru anul 2020, cu speranta ca urmatoarea, deja anuntata, pentru 2021, va fi “PE BUNE”!

Un articol de Marinela Țepuș|10 martie 2022

Episodul 2

(mini)Eseu despre compromis

Se dedica specialistilor din comisia de evaluare a managerilor teatrelor bucurestene din subordinea PMB si CGMB (din ianuarie 2022)

O anomalie: OUG 189/ 2008 privind managementul institutiilor publice de cultura nu permite contestarea notei obtinute la evaluarile anuale/ finale de catre directorii supusi acestui demers! Ca urmare, apare riscul ca “specialistii” sa se creadă intangibili, din moment ce nu trebuie sa-si justifice transparent si obiectiv deciziile!

In aceste conditii, singura posibilitate de aparare a managerilor care se considera nedreptatiti este anularea evaluarii pe vicii de procedura (contestatie, care poate fi luata in seama sau nu de catre autoritate, in cazul nostru, NU) si/sau actionarea in instanta! E drept ca, de cele mai multe ori, se fac greseli de procedura si intotdeauna, chiar intotdeauna, directorii si-au castigat drepturile la tribunal!

Si acum, despre specialistii din comisia de evaluare care, fapt nemaiauzit, foarte recent, au lasat “corigenti”* 10 din 12 manageri ai teatrelor bucurestene din subordinea PMB si CGMB supusi evaluarii:

Specialistii sunt, mai putin unul, relativ tineri si, fapt obiectiv demonstrabil, fara nicio experienta in managementul teatrelor de stat. Cum sa evaluezi o activitate pe care nu o cunosti?! O realitate pe care nu ai cum s-o intelegi?!

Totodata, in afara acelui unic membru cu indiscutabil ”pedigree” cultural, ceilalti componenti nu au mai facut parte din asemenea comisii de evaluare! Asa ca, deloc surprinzator, in timpul presupuselor evaluari, au dovedit inclusiv o necunoastere evidenta a legislatiei stufoase care reglementeaza sistemul bugetar.

O precizare tehnica, pentru a intelege de ce s-au acordat note cat mai mici: ordonatorii principali de credite (oricare ar fi) ii pot da afara pe directorii ”indezirabili”, doar prin intermediul “specialistilor” care, uneori, accepta compromisul de a spune ca negrul e alb si dreptatea stramba, primind, in felul acesta, si un “bonus” de 10% din salariul ministrului culturii/ primarului/presedintelui de consiliu judetean (dupa caz)! Tinand seama de efectele pe termen lung ale unui astfel de compromis, e destul de mic acest bonus! Insa, daca il inmultim cu 12, pentru ca aceeasi comisie i-a evaluat pe toti directorii bucureșteni in ianuarie 2022 pentru anul 2020, se poate ajunge, pe cap de specialist, cam la 5000 de euro. Nu mai e asa putin si, poate, pentru unii, incepe sa merite efortul.

Dar, oare, cultura bucuresteana merita sa fie coordonata netransparent? Pusa la colt? Amenintata cu SUBfinantarea? Evaluata arbitrar, incalcandandu-se evident procedurile? Multe intrebari! Niciun raspuns oficial, pana acum! (Neoficial, insa, revenind la note, am aflat ca nimeni nu trebuia sa obtina media peste 9.00. Totusi, doi manageri au spart gheața, devenind ”absolventi”, cu medii peste 9.00! Felicitari!)

Revenind la colegii nostri de breasla, se naște legitima întrebare: Daca au considerat ca notele lor sunt obiective și pot fi motivate, de ce refuză intalnirea cu cei sapte manageri care le-au solicitat-o, pentru a le explica unde au gresit si ce ar trebui sa faca, in continuare, pentru a (re)deveni performanti? Ne-ar fi prins bine privirea proaspata a unor oameni care cunosc foarte putin (sau deloc) activitatea/greutatile teatrelor de stat, mai ales intr-un asemenea an (2020 – an pandemic în care, vreme de 8 luni, teatrele au fost obligate sa suspende activitatea pentru public in salile de spectacol).

Cred ca aceasta ultima mentiune – refuzul unei analize transparente – dovedeste cu asupra de masura ca prezumtiva evaluare si rezultatele sale nu reflecta o realitate obiectiva. Demonstrabila. Pentru ca, daca ar fi fost altfel, sunt convinsa ca specialistii mentionati n-ar fi avut nicio rezerva sa ne dea lectia pe care, nu-i asa, o meritam cu prisosinta, dupa notele primite. Dar n-au facut-o.

Din lipsa de argumente? Jena? Penurie de curaj? Cate putin din toate?

In schimb, ca urmare a reactiei legitime, transparente si decente a celor 7 manageri de teatru, au aparut diverse amenintari mai mult sau mai putin voalate, precum cele de pe B1TV, acolo unde, intr-un articol semnat de un oarecare Traian Avarvarei și într-o emisiune (ce-i drept cu putina audienta), managerii bucuresteni au fost denigrati otova, fara masura, fiind facuti “sinecuristi”, “infractori” si promitandu-li-se “decapitarea” in urma unor “controale care vor urma”. Repet, decapitarea in urma unor controale viitoare. Adica, in clasicul stil stalinist, aflam de la gazeta ca “intelectualii tradatori” sunt vinovati inca dinaintea “procesului”. Hilar si trist deopotriva.

Probabil ca, in unele cazuri, astfel de amenintari isi ating scopul, intimideaza, reduc la tacere. Pe mine doar ma motiveaza sa lupt in continuare pentru ceea ce cred si sa nu ascult sfaturile inteleptilor care, cu sau fara buna-credinta, ma sfatuiesc sa o las mai moale.
Nu, n-o las mai moale pentru ca am de partea mea adevarul, legea si faptele obiective.

O ultima precizare: in ciuda unor interpretari care mi-au mai denaturat luarea de pozitie si dincolo de stilul meu de comunicare, ceva mai liber, mai patetic, nu ma intereseaza niciun razboi personal. Recunosc deschis inclusiv meritele “adversarilor mei”, nu urasc pe nimeni, iubesc si respect teatrul. Atat. Este (si) motivul pentru care nu dau numele specialistilor evaluatori despre care am scris; oricum ele pot fi gasite pe site-ul B1TV.

*corigența = depunctare, astfel incat, la un moment dat, ca urmare a notei obtinute, un manager de teatru sa poata fi schimbat, fiind socotit “necorespunzator”, “incapabil”, “incompetent”… (De exemplu: la urmatoarea evaluare!)

16
/02
/18

Inspirat de o însemnare a criticului literar Paul Cernat, Răzvan Petrescu, unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani români, și-a amintit de “colosala” echipă redacțională care popula editura Cartea Românească în anii 80 și, prin ricoșeu, de rolul... purificator al dublei cenzuri din acele vremuri. Un articol savuros pe care nu-l puteam lăsa să se topească în negura subsolurilor rețelelor de socializare.

24
/01
/18

Un vecin a trăit 92 de ani şi sărbătorea Ziua Naţională, invitându-şi megieşii la o ţuică fiartă. Nu era băutor. Fusese, la viaţa lui, un jandarm şi un miliţian de legendă, un fel de Wyatt Earp local. Provenea din zona Argeşului şi citea fără ochelari la peste 90 de ani.

23
/01
/18

Sunt campion mondial la şanse ratate. Să vă povestesc una. O şansă, ratată. De altfel, pentru asta ne-au fost destinate, să le povestim. Ca orice tip dur, mă cunoașteți, mă întorceam acasă de la …piață. În fond e și asta tot un fel de „sală”.

09
/01
/18

Până ieri aveam o părere destul de bună în legătură cu gradul de civilizație pe care îl posed. Un post TV de largă respiraţie, cel mai urmărit și în 2017, mi-a făcut-o țăndări.

19
/12
/17

M-am simțit întotdeauna un străin în România. Nu sunt patriot de ocazie, nu mă bat cu nicio cărămidă în piept, am văzut și munți mai înalți decât Carpații, și mări mai frumoase decât Neagra, și oameni mai luminoși și mai buni.

19
/12
/17

Multe ne plăceau la final de an, dar ca mersul cu uratul nu era nimic. Pluguşorul era temelia uratului, mai ales când erai mai mititel. Cei mici urau, adulţii urau, toată lumea ura ceva/pe cineva în acele vremuri, iar tradiţia a rămas. După ce mai creşteai, puteai să încerci  ”buhaiul” şi ”capra”. Nu duc mai departe comparația cu adulții. Nu e momentul. Nici locul.

17
/12
/17

Sincer, când v-a plăcut ultima dată de România? Sau mai degrabă ”România e o țară grozavă, păcat că e locuită”? Când v-ați simțit foarte „împreună“ cu alți români? (Nu la sentimentul colectiv de ”vai de noi” mă refer).

29
/08
/17

Calul era unicul motiv de mândrie al lui Florea. Căruţa nu, pentru că în zilele geroase de iarnă din ea mai rămâneau doar osiile și roțile, restul intra pe foc.

25
/08
/17

Un necaz nu vine niciodată singur. La mine au obiceiul să se așeze la coadă, asta e pretenția mea, să fie ordonate și să-și aștepte rândul, ar fi păcat să vină necazul peste mine și eu din cauza îmbulzelii să nu-l observ.

24
/08
/17

Driblând pe cât îmi permite talentul balonul de săpun al misoginismului, la ceas de dimineaţă răcoroasă am ajuns la concluzia că între bărbați și femei este o diferență uriașă, primii fiind adevărați campioni în materie de bun gust, cel puțin la nivel de teorie, atunci când vor să-și aleagă partenera pentru o viață, o noapte, o oră, două minute…

23
/08
/17

Coadă la supermarket, o domnă îşi închipuie că dacă se urcă în spinarea mea va plăti mai repede. În mână are o pungă de ficăţei de pasăre, din ei se scurge un lichid dubios și rece direct pe piciorul meu, mă feresc, o privesc, se face că nu mă vede.

26
/05
/17

“Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni.”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

24
/05
/17

“Când se trezi, soarele era aruncat departe, pe cer. Se foi puțin în pat și încercă să aţipească din nou. Aerul rece, din camera înaltă, nezugrăvită de mulți ani, îl pătrundea până la piele și îl înfiora. Ar mai fi dormit, dar îl treziseră țipetele păunilor flămânzi și cântecele triumfale ale cocoșilor. (...)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.