Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana, depus la Castelul Peleș
https://www.ziarulmetropolis.ro/sicriul-cu-trupul-neinsufletit-al-reginei-ana-depus-la-castelul-peles/

Astăzi, 9 august, de la ora 15.15, sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana va fi adus în ţară, urmând să fie depus, apoi, la Castelul Peleş. Evenimentul se va desfăşura în prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi a Familiei Regale, a reprezentanţilor instituţiilor statului şi a membrilor Casei Regale. De marţi, ora 17,00, până miercuri, ora 18,30, sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana va fi aşezat în Holul de Onoare al Castelului Peleş.

Un articol de Petre Ivan|9 august 2016

Regele Mihai nu va participa la funeraliile Reginei Ana, un colegiu alcătuit din cinci medici curanți ai acestuia, de diverse specialități, făcând „recomandări împotriva participării Majestății Sale la funeralii”, după cum a anunțat luni Casa Regală.

Custodele Coroanei, principesa Margareta, și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia.

Miercuri sunt așteptate la Castelul Peleș oficialitățile pentru a transmite condoleanțe: reprezentanții Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai organizațiilor internaționale, reprezentanți ai instituțiilor statului, din partea Instituției Prezidențiale, a Președinției Republicii Moldova, membri ai Guvernului României și Guvernului Republicii Moldova, membri ai parlamentelor celor două țări. Sunt așteptați de asemenea reprezentanți ai

Regele Mihai si Regina Ana

Regele Mihai si Regina Ana

Academiei Române și ai Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și din partea altor culte.

În seara de miercuri, sicriul va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal de pe Calea Victoriei.

Joi şi vineri se pot depune coroane de flori la catafalcul Reginei Ana

Toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Reginei Ana vor putea veni, joi și vineri, de la ora 8,00 la ora 22,00, la Sala Tronului de la Palatul Regal.

Sâmbătă, la ora 10,55, sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana va fi pus pe un catafalc în Piața Palatului Regal.

Acolo va avea loc o ceremonie religioasă. La ora 11,30, sicriul va fi așezat în mașina mortuară. Apoi, cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piața Palatului Regal — bulevardul Magheru
— Piața Romană — Piața Victoriei — bulevardul Aviatorilor — Piața Charles de Gaulle — Arcul de Triumf. De la Arcul de Triumf, cortegiul funerar va continua traseul către Curtea de Argeș. Cortegiul funerar nu se va opri de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localități.

Slujba de înmormântare, sâmbătă, de la ora 15,00regina ana

Slujba de înmormântare a Reginei Ana este programată pentru sâmbătă, la ora 15,00, în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeș. Ceremonia înmormântării va fi privată, în prezența F
amiliei Regale a României și a membrilor Familiilor Regale străine prezente.

Regina Ana a României a murit pe 1 august, la ora 13,45, la Spitalul din Morges, în Elveția. Începând din data de 2 august, cărți de condoleanțe au fost deschise simultan la Castelul Peleș, la Palatul Regal din Calea Victoriei și la Palatul Elisabeta.

Guvernul a declarat ziua de 13 august, când va fi înmormântată Regina Ana, zi de doliu național pe teritoriul României.

Foto: Castelul Peles, Regina Ana, Regele Mihai – facebook, wikipedia

29
/05
/20

OAMENII MUZICII Pe 24 mai 1974 murea colosul jazzului, Duke Ellington, unul dintre cei mai activi și influenți muzicieni ai secolului XX. A scris peste 3.000 de cântece, multe dintre ele fiind hit-uri și astăzi, și timp de aproape 50 de ani a colindat lumea ca pianist și șef de orchestră de jazz. A fost de 12 ori câștigător de Premii Grammy (dintre care trei postum).

22
/05
/20

„În primii ani ai carierei mi se spunea că pentru a reuși ai nevoie de personalitate, talent și noroc în egală măsură. Dar eu nu sunt de acord. La mine, a fost 99% noroc. Nu e de niciun folos să ai talent, dacă nu ești la locul potrivit la momentul potrivit.” Iată ce credea Roger Moore undeva, spre finalul vieții.

04
/05
/20

OAMENII MUZICII Pe 4 mai 1955, în condiții sărăcăcioase contrastante cu extraordinara sa personalitate, se stingea unul din marii oameni ai secolului XX. Îl sărbătorim, ne mândrim cu el, dar cât îl cunoaștem (și ascultăm) de fapt pe George Enescu? Iată doar câteva din trăsăturile unei personalități și ale unei cariere excepționale – și o invitație de a-i descoperi muzica.

27
/04
/20

Gabo a murit acum șase ani, pe 17 aprilie 2014, în Mexic, la 87 de ani. Volumul „Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet“ (traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți) a fost publicat la Rao, în 2014. Nuvelele au fost publicate în original în 1972, dar au fost scrise în 1968, după „Un veac de singurătate“.