Cele mai noi cărți: „Blaga, între legionari și comuniști” de Marta Petreu (fragment)
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-noi-carti-blaga-intre-legionari-si-comunisti-de-marta-petreu-fragment/

Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din volumul „Blaga, între legionari şi comunişti” de Marta Petreu, volum apărut săptămâna aceasta în colecţia „Plural”.

Un articol de Liliana Matei|28 aprilie 2021

Marta Petreu cercetează zvonurile care au circulat și circulă încă în mediul românesc, uneori și în cel internațional, despre orientarea politică extremistă – legionară, apoi și comunistă – a lui Lucian Blaga. Poet, dramaturg și filosof, Blaga este cel mai complex autor din cultura românească a secolului XX. Zvonul despre legionarismul lui este cu atât mai surprinzător cu cât autorul, spre deosebire de alți filosofi sau scriitori români, nu a făcut politică și nu a scris texte politice. Au dreptate legionarii care susțin că Blaga a fost un legionar ascuns? Ce semnificație a avut pentru viața și opera lui faptul că a avut mulți prieteni și exegeți legionari, precum și exegeți și colaboratori comuniști? De ce l-a atacat teologul D. Stăniloae, a avut acesta dreptate cînd a scris că Blaga este un pericol pentru națiunea română? De ce a purtat C. Rădulescu-Motru o campanie sistematică împotriva filosofiei lui Blaga și de ce s-a solidarizat Academia Română cu Motru? A dedicat într-adevăr Blaga piesa „Avram Iancu” lui Corneliu Zelea Codreanu? Au dreptate comuniștii, începând cu Lucrețiu Pătrășcanu și terminând cu Mihai Beniuc, să-l acuze pe Blaga și opera lui de fascism, legionarism, misticism, ortodoxism? Și-a meritat oare Blaga destinul, elogiile lui Carol al II-lea, apoi hărțuielile la care a fost supus din cele mai diferite direcții, din toamna anului 1940 și până la moarte? De ce l-a supravegheat Securitatea pe Blaga și la ce concluzii a ajuns? Ce relații erau între Blaga și Cercul Literar? De ce a făcut Blaga în 1959 un „Memoriu” către C.C. al P.M.R.? Ce rol a jucat dna Dorli Blaga în publicarea „Memoriului”? Dar Mircea Zaciu? Acestea și altele de același fel sunt întrebările la care încearcă să răspundă cartea de față.

Marta Petreu este scriitor şi profesor. Face parte din gruparea literară „Echinox”; e membră a Uniunii Scriitorilor din România. Este profesor de istoria filosofiei româneşti la Universitatea „Babeş Bolyai” şi redactor şef al revistei Apostrof, mensual editat de Uniunea Scriitorilor din România. Doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti. A debutat editorial în 1981, cu volumul de poeme Aduceţi verbele. Alte volume de poezie: Dimineaţa tinerelor doamne (1983); Loc psihic (1991); Poeme neruşinate (1993); Cartea mîniei (1997); Apocalipsa după Marta (1999); Falanga (2001); Scara lui Iacob (2006); Asta nu este viaţa mea (2014). Ca eseist şi istoric al filosofiei româneşti, a publicat volume precum: Teze neterminate (1991); Jocurile manierismului logic (1995); Un trecut deocheat sau „Schimbarea la faţă a României” (1999); Ionescu în ţara tatălui (2001); Filosofia lui Caragiale(2003); Filosofii paralele (2005); Despre bolile filosofilor. Cioran (2008); Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian (2009). A publicat, sub titlul Conversaţii cu… (2004 şi 2006), două volume de interviuri cu personalităţi ale vieţii intelectuale româneşti. A gîndit şi alcătuit mai multe volume tematice de confesiuni. A prefaţat şi îngrijit ediţii de carte de filosofie şi de literatură (Nae Ionescu, Bucur Ţincu, Constantin Rădulescu Motru, Radu Stanca, D.D. Roşca, Alexandru Vona ş.a.). În 2011, Editura Polirom a iniţiat seria de autor „Marta Petreu”, în care au apărut pînă în prezent: romanul Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului (Premiul „Cartea Anului 2011” acordat de România literară şi Fundaţia Anonimul; Premiul pentru cea mai bună carte de ficţiune a anului 2011, decernat la Gala Industriei de Carte din România; laureat la Festivalul Primului Roman de la Chambéry, 2012; reeditat în colecţia Top 10+, 2019); Apocalipsa după Marta (integrală a poeziei editate pînă în 2011); Cioran sau un trecut deocheat; De la Junimea la Noica. Studii de cultură românească; Filosofia lui Caragiale; O zi din viaţa mea fără durere; Ionescu în ţara tatălui; Jocurile manierismului logic; Filosofii paralele; Biblioteci în aer liber; Asta nu este viaţa mea (poezie); Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian. În colecţia „Eseuri şi confesiuni” a Editurii Polirom au apărut volumele Generaţia ’27 între Holocaust şi Gulag. Mircea Eliade şi Klaus Mann despre generaţia tînără (2016) şi Despre bolile filosofilor. Cioran (2017), iar în colecţia „Plural”, Domni şi Doamne (2020). În 2017 publică, tot la Editura Polirom, romanul Supa de la miezul nopţii (Premiul PEN România, 2018).

Pentru cărţile ei, Marta Petreu a primit numeroase premii naţionale şi internaţionale. Mai multe volume ale sale (poezie, romanul Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului, studii asupra culturii româneşti) au fost traduse şi publicate în Franţa, S.U.A., Italia, Ungaria, Serbia, Spania, Elveţia.

Fragment

Capitolul II: „Zeu tînăr în firida istoriei” sau Blaga citit de Băncilă, Partea I [Legăturile primejdioase (1934 – august 1940)], pp. 34-36

„Cu numai doi ani mai tînăr decît Blaga, profesorul de filosofie Vasile Băncilă (n. 1897) a apărut în viaţa filosofului în 1934, cu două texte substanţiale despre opera teoretică a acestuia. Primul, „Cenzura transcendentă”, a fost scris la cererea revistei Gînd românesc şi a apărut în numărul 11 al publicaţiei clujene – de altfel, simultan cu un „tablou” din drama Avram Iancu (semn că redactorii revistei au dorit să onoreze superlativ prima colaborare a lui Blaga în revista lor, mai ales că moartea lui G. Bogdan‑Duică, negator pe faţă al valorii scrierilor lui Blaga şi colaborator permanent al Gîndului românesc, le dădea, deodată, o mare libertate de mişcare). Al doilea text al lui Băncilă, „Lucian Blaga eseist”, a apărut în numărul 8, din decembrie 1934, al revistei Gîndirea. Aceste două studii, foarte la obiect, dovedesc că Vasile Băncilă era un cititor atent şi bun cunoscător al operei filosofice blagiene, de la începuturile ei, adică de la volumele de eseuri din anii 1920 şi pînă la primele trei volume, pe moment singurele apărute, din sistemul filosofic al lui Blaga, Eonul dogmatic, Cunoaşterea luciferică, Cenzura transcendentă. În aceste prime două texte ale sale, Băncilă face o prezentare entuziastă a filosofiei blagiene, cu nu puţine observaţii întemeiate.

După apariţia studiilor, Blaga i‑a scris pentru a‑i mulţumi, iar între filosof şi exegetul său s‑au stabilit un schimb permanent de scrisori şi o prietenie reală. De fapt, cum ar fi putut Blaga să‑i reziste admiratorului său, cînd acesta l‑a elogiat cu formula „zeu tînăr în firida istoriei, Lucian Blaga”?

Au urmat mai multe conferinţe ţinute de Băncilă prin diverse oraşe din ţară despre opera filosofului, iar în anii 1937‑1938, studiul Lucian Blaga, energie românească, publicat în serial în revista Gînd românesc, în 1938 şi în volum, de asemenea la editura revistei Gînd românesc. De formaţie filosofică, Băncilă a fost un intelectual cultivat, cu largi cunoştinţe de filosofie universală şi cu o gîndire originală; în cartea sa despre Blaga, urmînd logica internă a ideii interpretative principale, şi anume, aceea că opera lui Blaga este expresia pură a etnicului românesc (şi urmînd, poate, şi o tradiţie cam… autohtonă, a trecerii surselor sub tăcere), a utilizat idei şi sugestii din filosofia universală, dar fără să le spună originea. Să dau un singur exemplu: vorbeşte despre inconştientul colectiv şi cel personal, despre faptul că inconştientul poate arăta diferit după popoare, regiuni, indivizi, dar nu spune – ar fi dat rău faţă de grila lui etnocentrică, probabil – de unde are aceste informaţii, sînt ele propria sa creaţie sau, dimpotrivă, le‑a preluat, cum presupun eu, din opera psihiatrului elveţian C.G. Jung.

Băncilă a avut faţă de opera lui Blaga, de la început şi pînă în timpul celui de‑al Doilea Război Mondial (cînd relaţiile lor au intrat într‑o altă fază), o adeziune entuziastă. Asta explică absenţa perspectivei critice din Lucian Blaga, energie românească, text fără nici o rezervă la ideile şi soluţiile filosofului comentat. Faptul a fost observat de altfel imediat după apariţia cărţii – de pildă, Zevedei Barbu nota neutru că „V. Băncilă crede; pentru el, Lucian Blaga e o axă existenţială care îl angajează prin adîncimi. În acest sens V. Băncilă, în majoritatea momentelor sale, e şi vrea să fie înăuntrul gîndirii lui L. Blaga, într‑un mod atît de solidar, încît, scriind despre L. Blaga, ai impresiunea că gîndeşte şi creează alături de el. Acesta e un fapt pentru care autorul nu are nevoie de nici un fel de justificare”.

În plus, Băncilă are propriul său stil, încărcat, uneori mai metaforic decît al lui Blaga cel din opera teoretică, iar scriitura sa barocă dublează nu o dată stilul conceptual‑metaforic al lui Blaga. În volumul său, el are în vedere opera filosofică a lui Blaga – de la Cultură şi cunoştinţă pînă la Spaţiul mioritic –, la care se referă din punctul său foarte personal de vedere; la fel, face referiri la teatrul şi la poezia lui Blaga. Cu premeditare, cartea lui Băncilă nu expune filosofia lui Blaga, subînţelegînd că ar fi deja cunoscută de cititor. Ideea de bază a studiului său – etnicitatea românească a acestei opere – fusese enunţată de exeget încă din 1934, din textul „Cenzura transcendentă”: „Lucian Blaga a dat o filosofie cu o valoare generală, universală, şi totuşi el e un organic în raport cu noi, cu iraţionalul etnic, din care a purces”.

Spre deosebire de cele două articole care l‑au precedat, mai aplicate pe filosofia şi eseistica blagiene, volumul Lucian Blaga, energie românească este mai degrabă un eseu ardent despre opera în chestiune, iar nu un studiu. Ideea conducătoare a textului, etnicitatea creaţiei blagiene, este repetată obsesiv aproape pe fiecare pagină. În cadrul argumentării sale, Băncilă susţine că etnicitatea românească se găseşte la ţăranul român şi în realitatea ţărănească. Practic, exegetul brăilean se încadrează în curentul cultural etnicist, activ în România în prima treime a secolului XX, şi trage opera lui Blaga în acest spaţiu cultural îngust.”

06
/02
/22

„Țăran până în măduva oaselor”, cum se autodeclară, ironic, dar numai pe jumătate. Om de afaceri. Globe-trotter. Bon-viveur și mare gurmand. Francez scârbit de Franța, în care susține că nu va mai fi decât „vizitator”. Gérard Depardieu este toate acestea la un loc și ceva în plus.

18
/11
/21

Seara de 3 decembrie 1986, în plină dictatură ceaușiștă, când românii îngheață de frig și acasă, și în școli, și în instituții de toate felurile, pare o seară ca oricare alta: se întunecă devreme, la televizor cetățenii se pot uita două ore, Tovarășul și Tovarășa sunt negreșit acolo, fabricile duduie necontenit, că ele lucrează „pe ture”. Dar cine iese din casă la București poate să meagă, de exemplu, la teatru.

20
/09
/21

Între 20 septembrie și 15 noiembrie, proiectul interdisciplinar „Noi împotriva noastră. Intervenție culturală pentru destigmatizarea bolilor psihice” continuă derularea la nivel național a seriei de activități artistice și de conștientizare dedicate cu precădere membrilor rețelei de sprijin din jurul persoanelor afectate de boli psihice, dar și publicului larg. 

11
/07
/21

12 iulie 1909. Într-un sat din Teleorman se năștea Constantin Noica, cel care avea să devină cel mai important filosof al României, un destin în spatele căruia să ascund numeroase povești, discipoli celebri, ani de închisoare comunistă la Jilava și un fiu care s-a călugărit…