Cezar Antal este absolvent al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, Facultatea de Teatru, Secţia Arta Actorului Mânuitor de Păpuşi şi Marionete. A fost actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, în prezent fiind angajat al Teatrului Odeon din Bucureşti. A colaborat cu regizori importanţi de teatru şi film. La Teatrul Metropolis joacă în piesa „Disco Regret”, scrisă de Doru Vatavului şi regizată de Irisz Kovacs.
Un articol de Cristian Moțiu|20 septembrie 2023
Spectacolul este despre familie și schimburi între generații, despre salvare și semnificația iubirii în circumstanțele capricioase ale unui timp prezent al izolării și singurătăților împreună. Mereu la răspântia între realitate și memorie, spectacolul este „o baladă a nostalgiei și visării”.
Iași, Piatra Neamț, București, teatru și film, colaborări cu regizori importanți. Care ar fi momentele cardinale ale acestui traseu? Spectacole definitorii și obstacole mai dificile?
Întâlnirile cu oamenii și locurile care mi-au încurajat, susținut și influențat formarea și maturizarea profesională. Fiecare proiect teatral la care am luat parte, fără excepție, a dus cumva la conturarea traseului pe care am reușit să-l parcurg, atât din punct de vedere geografic, cât și „carieristicoidal” – inventez acest termen pentru a-mi alimenta autoironia. Evident că există spectacole definitorii dar m-aș feri să le amintesc, s-a auzit despre ele la vremea lor, despre unele încă se vorbește, semn că nu trebuie să fac și eu asta, dacă ar fi totuși să vorbesc aș vorbi despre toate spectacolele în care am jucat, fiecare a dus la următorul și în felul ăsta fiecare mi-a „cărămidărit” drumul. Cu obstacole și fără.
În spectacolul „Disco Regret” de la Metropolis, sunteți „Tatăl”, personaj ce aduce o altă perspectivă asupra situației teatrale. Cum ați gândit „împlinirea” lui în contextul piesei?
Mă amuză ușor întrebarea, în sensul bun al cuvântului, mă imaginez stând și plănuind și punând la cale o strategie de „împlinit tați”. A fost un proces, un lucru în echipă, foarte bine structurat și condus de catre Irisz, proces în timpul căruia, de la o zi la alta, personajele au început să capete contur. De obicei așa se întâmplă, depinde de câtă inspirație, comunicare și implicare are echipa (în totalitatea membrilor ei). În cazul proiectului nostru „Disco regret”, cred că a fost o întâlnire extrem de plăcută și sper ca acest lucru să „reiasă” în fiecare reprezentație.
Cu ce semnificații v-ați dori să rămână prioritar cei ce vor participa la povestea voastră?
Cu ce semnificații își doresc ei cel mai mult și mai mult (n-aș alege niciuna, e o experiență personală pentru fiecare spectator), atât de mult încât să-i facă să vorbească despre spectacolul nostru.
Sunteți și muzician, interpretați și compuneți, inclusiv muzică originală pentru teatru. Ați trecut și prin teatrul de păpuși. Sunt interferențe și condiționări reciproce benefice rotunjirii unei personalități artistice. Apare și o măsură specială a concentrării limbajului folosit, o anume independență a fiecărei arte ce ar trebui protejată?
Depinde de cât de clasică este rețeta și de cât de importantă este stabilirea și respectarea exactă a cantității și a ordinii de introducere a fiecărui ingredient. Să nu mai vorbim de timpii de coacere 😊. Mai simplu, depinde de „ce se vrea”.
Există niște „lecții” pe care le considerați importante pentru profesie sau viață, și care ar merita să fie comunicate mai ales celor foarte tineri?
Nu. Consider „lecțiile” ca fiind etichete personale pe care, din când în când, le dăm lucrurilor care ne marchează într-un fel sau altul. Cred că fiecare își enunță și își definește propriile „lecții”.
