Ghid de bună purtare la teatru. 10 lucruri pe care nu trebuie să le faci
https://www.ziarulmetropolis.ro/ghid-de-buna-purtare-la-teatru-10-lucruri-pe-care-nu-trebuie-sa-le-faci/

Suntem în secolul 21, e secolul vitezei şi cam toate codurile fie ele de bune maniere sau de orice fel sunt azi încălcate cu bună ştiinţă şi chiar cu voluptate. Totuşi, Ziarul Metropolis vă propune azi Zece reguli la care să fiţi atenţi în sala de teatru.

Un articol de Monica Andronescu|25 aprilie 2019

Azi, mersul la teatru nu mai înseamnă neapărat un eveniment monden, așa cum a fost secole de-a rândul, un prilej de etalat toalete și de socializare. Azi, codul bunelor maniere s-a schimbat, ca să nu spunem că a fost cu totul desființat, iar felul cum se poartă publicul în sala de spectacol a stârnit uneori chiar reacții vehemente din partea actorilor care s-au oprit din joc din cauza comportamentului neadecvat al spectatorilor. Am alcătuit un set de zece reguli pe care, din respect pentru actorii de pe scenă și pentru ceilalți spectatori, ar trebui să le respectați atunci când alegeți să vă petreceți o seară într-o sală de teatru.

1.Închideți telefoanele! Deși acest anunț este repetat cu consecvență în fiecare sală de teatru înainte de începerea spectacolului, întotdeauna în timpul reprezentației se aude cel puțin un sunet cristalin, în cele mai nepotrivite momente și cineva se străduiește pe întuneric să ajungă la obiectul cu pricina rătăcit printr-un fund de geantă. În așa fel încât până să apuce să închidă, telefonul sună isteric și deranjează momente importante din spectacol. Și nu uitați, actorii sunt ființe sensibile și merită respect pentru ceea ce se întâmplă pe scenă, un act care necesită concentrare… De asemenea, noua modă este ca telefoanele să fie lăsate pe vibrație, motiv pentru care de nenumărate ori se aude câte un „mârâit” insistent și deranjant din câte o geantă și numai ce s-a oprit unul că începe altul…

2.Nu stați pe Facebook și nu verificați telefoanele în timpul spectacolului! Lumina pe care o emit ecranele telefoanelor este extrem de deranjantă pentru actori și chiar și pentru ceilalți spectatori. Puneți-vă o clipă în locul actorilor de pe scenă și imaginați-vă cum se vede o mare de luminițe într-o sală întunecată… Apoi e limpede că stând pe Facebook pierdeți exact acea întâlnire specială pe care o presupune actul teatral.

3.Nu mâncați în timpul spectacolului! Sala de teatru nu e sală de cinema. Sunt deranjante mirosurile și e deranjantă lipsa de concentrare și orice zgomot. Nici chipsuri, nici floricele, nici prăjiturile, nici sandvișuri… Nimic nu-și are locul în sala de teatru în timpul reprezentației.

4.Nu deschideți sticle cu băuturi acidulate! Pentru că fâsâie… Și în liniștea unui moment pe scenă nu e nimic mai „frumos” decât să auzi cum cineva răsucește dopul unei sticle cu coca-cola…

5.Nu fâșâiți pungi și nu căutați la nesfârșit obiecte prin geantă! Se întâmplă adesea să ai o vecină de scaun care începe să caute prin geantă în cele mai nepotrivite momente cine știe ce pachet de gumă de mestecat sau bomboane sau orice altceva. Și momentul se dilată, se dilată și pungile fâșâie, și doamna nu găsește obiectul care pare că se ascunde și mai abitir.

6.Nu vorbiți cu partenerul în timpul spectacolului! Orice discuție, fie ea cât de discretă, e extrem de deranjantă pentru spectatorii de lângă și sunt de ajuns câteva clipe pentru ca magia să se destrame.

7.Nu încercați să vă găsiți locul după ce spectacolul a început! Dacă ați întârziat la teatru și vi s-a dat voie, totuși, să intrați în sală, nu deranjați un rând întreg ca să vă găsiți locurile după ce luminile s-au stins. Se creează rumoare, oamenii sunt nevoiți să se ridice, zgomotul și foșgăiala se aud până la scenă. Așteptați până la pauză – în cazul în care ea există – și atunci vă puteți recupera locurile.

8.Atunci când intrați în sală verificați în ce parte sunt locurile dvs! Întrebați plasatoarea și orientați-vă în așa fel încât să intrați prin acea parte a rândului care e mai aproape de locurile dvs. Mai exact, dacă rândul are 30 de locuri, iar dvs aveți locul 25, nu intrați prin dreptul locului 1, ci prin partea opusă, pentru că riscați să ridicați un rând întreg de oameni…

9.Nu intrați în sală cu obiecte voluminoase! Lăsați-le la garderobă! Dacă ați fost la cumpărături înainte, nu luați cu dvs sacoșele în sala de teatru! Pentru că blocați tot rândul și e incomod să vă mișcați și-i poate incomoda și pe ceilalți spectatori.

10.Nu veniți la teatru dacă știți că sunteți răciți și aveți din când în când crize de tuse! Se știu deja glumele care circulă pe Facebook cum că atunci când sunt răciți oamenii nu merg la doctor, ci la teatru… Ei bine, da, e o parte de adevăr în asta, pentru că, mai ales în sezonul gripelor, sala e zguduită din toate părțile de accese de tuse care nu pot fi oprite.

30
/06
/23

Un deceniu tumultuos, în care iubirile se trăiesc alert, iar amenințările nu întârzie să apară pe bătrânul continent – de la criza economică, la venirea la putere a naziștilor în Germania –, surprins într-o captivantă carte de nonficțiune.

20
/06
/23

Spectacolul „Lumea lui Frank” după textul dramaturgului Alexandru Popa, pus în scenă de Vlad Zamfirescu, la Teatrul Metropolis, propune un joc ușor terifiant, pe de o parte eliberator, care la final te așază față în față cu propria realitate, cu propriile întrebări despre realitate, despre adevărul lumii tale.

28
/05
/23

O creatoare fără operă? Nu, o artistă care a făcut artă în feluri cu adevărat neconvenționale. O ființă care vrea să supună lumea, o zeiță, un mit. O personalitate fără de care, spunea Salvador Dalí, arta nu ar fi ajuns atât de departe.

24
/04
/23

„Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru.”

17
/02
/23

E noapte, străzile sunt pustii și la Haga sigur e frig în miezul iernii. Dar tocmai se intră într-un nou deceniu cu mare entuziasm. Anul abia a început și oamenii își fac planuri. În hotelul Des Indes din orașul olandez însă, o ființă extraordinară își face ieșirea din scenă.

26
/01
/23

Pe 27 ianuarie, unul dintre cei mai importanți actori din România împlinește 87 de ani. Pe Florin Piersic îl puteți vedea pe 30 ianuarie în spectacolul „Străini în noapte” de Eric Assous, regizat de regretatul Radu Beligan și găzduit de Naționalul bucureștean.

23
/11
/22

20 de însemnări din jurnalele ținute de Charles Bukowski în ultimii ani de viață, pe când era deja septuagenar și o legendă a undergroundului literar american, așa cum apar în volumul „Căpitanul e dus cu pluta și marinarii au fugit cu vasul” (Editura Polirom, 2022, traducere de Cristian Neagoe).

18
/11
/22

„Dumnezeul de a doua zi”, spectacol care se joacă acum la Teatrul Metropolis, are o istorie lungă. Povestea de dragoste dintre El și Ea, Vlad Zamfirescu și Mirela Oprișor, e una dintre cele mai emoționante povești pe care le puteți vedea acum pe scenele din România.