Hazard şi predestinare(a)
https://www.ziarulmetropolis.ro/hazard-si-predestinarea/

„Într-o vale îndepărtată din Iugoslavia, se pare că locuitorii au abolit hazardul, graţie unei aruncări speciale de zaruri”. Am citit asta undeva, nu mai ştiu unde, după cum nu sunt sigur nici dacă asta e forma exactă a citatului sau doar o aproximare personală. Oricum, capturează esenţialul. Ce ştiu însă cu precizie e că respectiva vale nu era pe teritoriul Croaţiei de azi. Dacă era, meciul cu Portugalia ar fi fost o formalitate.

Un articol de Cinesseur|12 Iulie 2016

Din fericire, spre deosebire de „naţionala” croată, detaşament de asalt transformat peste noapte într-o trupă de răcani temători şi meschini, de unde şi pocinogul confecţionat cu mâna, mă rog, picioarele lor, maghiarii, cotaţi cu şansa a doua în faţa Belgiei, au ales calea samuraiului: onoarea sau moartea (a se citi ratarea calificării).

Deşi inferioară tehnic, echipa condusă de Storck n-a refuzat lupta, a ieşit în câmp deschis şi s-a bătut parte în parte, uneori la acelaşi nivel, cu „partenerii de întrecere”, cum ar zice nea Ovidiu (Ioaniţoaia, pentru neiniţiaţi).

Abordarea curajoasă i-a costat un gol, încasat rapid, în primele 15 minute, destul de repede faţă de media competiţiei, eveniment care le-a condiţionat evoluţia ulterioară. Dacă până atunci au jucat pe principiul noblesse oblige, răspunzând atacurilor adverse cu aceeaşi monedă, mai apoi au fost obligaţi să preia rolul de primadonă. Era vital să egaleze.

Au renunţat progresiv la precauţiile defensive, lucru vizibil mai ales în a doua repriză când ceardaşul (n-aveam cum rata asta, sorry!) de ocazii irosite la poarta lui Courtois l-a adus pe Wilmots în pragul isteriei, imagine ce contrasta puternic cu dispoziţia contemplativă adoptată de jucătorii lui.

Dumnezeu este obosit de hazard, zic teologii. Aş schimba un pic şi aş spune, din perspectiva partidei de aseară, că singurii obosiţi şi implicit răpuşi de Hazard sunt/au fost ungurii. Trăgând nădejde că nu comit o blasfemie, aş adăuga că Dumnezeu este sau ar trebui să fie încântat de Hazard (îl mai cheamă şi Eden, ce să vezi!). Pentru că e posibil să aibă şi el un merit în (de)venirea lui pe lume.

Nu golul înscris (ultimul din meci), oarecum redundant, căci zarurile, unelte ale hazardului prin definiţie, erau deja aruncate, ci faza în care Hazard a scos din priză o întreagă apărare pentru a-l pune pe Batshuayi în situaţia pe care fotbaliştii o numesc unt pe pâine, abia acel triumf al rafinamentului dă seamă despre minunile pe care le poate înfăptui un geniu în exerciţiul deplin al funcţiunii.

Execuţiile sale nu sunt erupţii fulgurante de formă, ci distorsiuni seducătoare ale fondului. Cam ca atunci când plouă cu soare.

Cum ziceam şi-n textul anterior, fericiţi belgienii că-l au. Cu el în teren multe probleme se vor simplifica pe partea de tablou ce i-ar putea propulsa în finală. Şi multe probleme se vor amplifica dacă va lipsi din cine ştie ce motiv. Nu fac greşeala să-l consider providenţial. Hazard e mai mult de-atât. E extatic.

europeanul metropolis

Foto: Eden Hazard, Europeanul Metropolis – facebook, euro 2016, wiki

Citiţi şi:
24
/03
/17

E ceva putred cu Danemarca, spun eu în momentul când văd umbra tricourilor acestei echipe naționale de fotbal . În 1601(1600 conform unor surse alternative) William Shakespeare, prin gura unui ofiţer, personaj episodic în „Hamlet”, spunea că “E ceva putred în Danemarca” (“Something is rotten in the state of Denmark! “), tot din cauza unei umbre.

10
/11
/16

Echipa națională seamănă tot mai mult cu mine! Cum eu aștept să câștig la loto, în cap am multe numere, dar nu am mai intrat într-o agenție a loteriei de mai bine de 20 de ani, așa și echipa pregătită de Iordănescu vrea să câștige fără să atace.

10
/11
/16

Asediată de nevoi, schimbări, autosuficienţă, lipsă de cultură sportivă, echipa naţională a ajuns în punctul în care orice adunare, ca să nu zicem adunătură, de unsprezece bărbați, care se pot deplasa, este considerată o formație redutabilă.

06
/10
/16

Dopată cu optimism importat din Germania, echipa naţională are parte de o dublă deplasare teribilă în următoarele zile. Să joci în doar patru zile și cu Armenia și cu Kazahstan nu este puțin lucru pentru niște băieți cu „naturelul simțitor” cum sunt ai noștri, capabili să intre în depresie și dacă le atingi epiderma cu o floare.

12
/07
/16

Polonia s-a calificat în sferturile Euro 2016, dar peste 25 de ani, dacă cineva își va aduce aminte de acest meci o va face datorită golului superb marcat de Shaquiri. Genul de bijuterie, care pe vremea când transmisiile în direct erau mai puține și reluările erau mai rare decât florile de colț, putea fi povestită ore în șir de un iubitor de fotbal unui înrobit de acest sport.

12
/07
/16

O idee greu de suportat pentru englezi: dincolo de un anume punct, precis delimitat în timp (1966, anul în care au devenit campioni mondiali, pe teren propriu, graţie unui arbitru sovietic lovit brusc de miopie), istoria fotbalului lor nu a mai fost reală.

12
/07
/16

Brazilia nu e la Euro. Ar fi meritat, la cât de prost a jucat zilele astea la Copa América (tocmai ce a pierdut la Peru, shuperu peru peru peru, fiind eliminată încă din grupe). Ar fi fost şi-n ton, şi-n semiton cu ce se întâmplă zilele acestea în Franţa, unde 24 de formaţii (enooooooooorm de multe!) expun pragmatism rudimentar, malaxează frustrări şi din când în când oferă şi ceva fotbal.

12
/07
/16

Trăim una dintre acele zile magice când după o cafea mare și amară nu putem spune nici că a fost bine, dar nici nu ne lasă inima să zicem că a fost rău. „Atunci, cum a fost?”, ar putea întreba un neutru. „Ca la noi”, ar fi primul răspuns valid, și orice am pune după ar strica totul.

12
/07
/16

În iunie 1984, eram prea mic și prea izolat ca să fi citit cartea lui George Orwell („1984”), dar suficient de mare ca să știu cum stă treaba cu „Big Broter”, care ne urmărea din toate pozițiile. Cu toate acestea, în luna aceea am fost cel mai liber om de pe pământ, grație fotbalului.

12
/07
/16

„Dacă privim cu atenţie un animal, avem sentimentul că înlăuntrul lui se ascunde un om care-şi bate joc de noi”, zice undeva Canetti. Scriitor. Unul dintre cei mari. Şi subevaluaţi. Dar e mai bine aşa. Decât să fie snobat aiurea mai bine să fie citit de cei care (îl) merită. În ciuda rezonanţei latine a numelui, Canneti s-a născut în Bulgaria, a scris magistral în germană şi a devenit cetăţean britanic mai spre final. Un cosmopolit. Nu ştiu câte lire ar fi dat pe Brexit, însă mi-am amintit de vorbele lui privind tabloul optimilor de finală.

12
/07
/16

Motto : „Prin asta eşti celebră-n Orient, O, ţară tristă, plină de humor...” (Cu voi - George Bacovia) Chiar dacă părea greu de crezut, soarele a răsărit și după ce echipa națională a fost învinsă și trimisă acasă de către Albania. Sunt ceva nori pe cer, dar garantez că vor trece și aceștia.

12
/07
/16

„Într-o vale îndepărtată din Iugoslavia, se pare că locuitorii au abolit hazardul, graţie unei aruncări speciale de zaruri”. Am citit asta undeva, nu mai ştiu unde, după cum nu sunt sigur nici dacă asta e forma exactă a citatului sau doar o aproximare personală. Oricum, capturează esenţialul. Ce ştiu însă cu precizie e că respectiva vale nu era pe teritoriul Croaţiei de azi. Dacă era, meciul cu Portugalia ar fi fost o formalitate.

Page 1 of 3123