„Într-o vale îndepărtată din Iugoslavia, se pare că locuitorii au abolit hazardul, graţie unei aruncări speciale de zaruri”. Am citit asta undeva, nu mai ştiu unde, după cum nu sunt sigur nici dacă asta e forma exactă a citatului sau doar o aproximare personală. Oricum, capturează esenţialul. Ce ştiu însă cu precizie e că respectiva vale nu era pe teritoriul Croaţiei de azi. Dacă era, meciul cu Portugalia ar fi fost o formalitate.
Un articol de Cinesseur|12 iulie 2016
Din fericire, spre deosebire de „naţionala” croată, detaşament de asalt transformat peste noapte într-o trupă de răcani temători şi meschini, de unde şi pocinogul confecţionat cu mâna, mă rog, picioarele lor, maghiarii, cotaţi cu şansa a doua în faţa Belgiei, au ales calea samuraiului: onoarea sau moartea (a se citi ratarea calificării).
Deşi inferioară tehnic, echipa condusă de Storck n-a refuzat lupta, a ieşit în câmp deschis şi s-a bătut parte în parte, uneori la acelaşi nivel, cu „partenerii de întrecere”, cum ar zice nea Ovidiu (Ioaniţoaia, pentru neiniţiaţi).
Abordarea curajoasă i-a costat un gol, încasat rapid, în primele 15 minute, destul de repede faţă de media competiţiei, eveniment care le-a condiţionat evoluţia ulterioară. Dacă până atunci au jucat pe principiul noblesse oblige, răspunzând atacurilor adverse cu aceeaşi monedă, mai apoi au fost obligaţi să preia rolul de primadonă. Era vital să egaleze.
Au renunţat progresiv la precauţiile defensive, lucru vizibil mai ales în a doua repriză când ceardaşul (n-aveam cum rata asta, sorry!) de ocazii irosite la poarta lui Courtois l-a adus pe Wilmots în pragul isteriei, imagine ce contrasta puternic cu dispoziţia contemplativă adoptată de jucătorii lui.
Dumnezeu este obosit de hazard, zic teologii. Aş schimba un pic şi aş spune, din perspectiva partidei de aseară, că singurii obosiţi şi implicit răpuşi de Hazard sunt/au fost ungurii. Trăgând nădejde că nu comit o blasfemie, aş adăuga că Dumnezeu este sau ar trebui să fie încântat de Hazard (îl mai cheamă şi Eden, ce să vezi!). Pentru că e posibil să aibă şi el un merit în (de)venirea lui pe lume.
Nu golul înscris (ultimul din meci), oarecum redundant, căci zarurile, unelte ale hazardului prin definiţie, erau deja aruncate, ci faza în care Hazard a scos din priză o întreagă apărare pentru a-l pune pe Batshuayi în situaţia pe care fotbaliştii o numesc unt pe pâine, abia acel triumf al rafinamentului dă seamă despre minunile pe care le poate înfăptui un geniu în exerciţiul deplin al funcţiunii.
Execuţiile sale nu sunt erupţii fulgurante de formă, ci distorsiuni seducătoare ale fondului. Cam ca atunci când plouă cu soare.
Cum ziceam şi-n textul anterior, fericiţi belgienii că-l au. Cu el în teren multe probleme se vor simplifica pe partea de tablou ce i-ar putea propulsa în finală. Şi multe probleme se vor amplifica dacă va lipsi din cine ştie ce motiv. Nu fac greşeala să-l consider providenţial. Hazard e mai mult de-atât. E extatic.
Foto: Eden Hazard, Europeanul Metropolis – facebook, euro 2016, wiki