Brexit in integrum
https://www.ziarulmetropolis.ro/brexit-in-integrum/

O idee greu de suportat pentru englezi: dincolo de un anume punct, precis delimitat în timp (1966, anul în care au devenit campioni mondiali, pe teren propriu, graţie unui arbitru sovietic lovit brusc de miopie), istoria fotbalului lor nu a mai fost reală.

Un articol de Cinesseur|12 Iulie 2016

Fără să-şi fi dat seama, întreaga suflare microbistă din Anglia a abandonat realitatea. Tot ceea ce li s-a întâmplat de atunci încoace, în materie de rezultate la „naţională” e într-o zonă crepusculară a unui contrafactual cultivat cu o căpoşenie fără precedent prin alte părţi.

Scopul şi obligaţia lor, mai ales după ruşinea de aseară, e să se rupă de acel punct. Nu să-l (re)nege, ci să-l depăşească. Aş zice că până ce acest lucru nu se va întâmpla, vor persevera în actuala distrugere.

Acolade temporale: 5 iunie 2004: Anglia – Islanda 6-1. Meci amical. 27 iunie 2016: Anglia – Islanda 1-2. Optimi de finală la Euro.

Cum s-au inversat polii în numai 12 ani? Răspunsul e revoltător de simplu: Islanda a progresat în fotbal ca un Făt-Frumos ispirescian, în vreme ce Anglia şi-a cultivat cu cerbicie un sentiment stupid de mândrie în faţa propriului retard (care datează de câteva decenii, dar s-a accentuat în ultimii zece ani). Ceva în genul vacii care răstoarnă şiştarul şi-apoi pune poza pe facebook. Or sort of… Aţi prins ideea, sunt sigur.

Islanda are doar 300.000 de locuitori în vreme ce numărul fotbaliştilor legitimaţi în Anglia e de vreo 5 ori mai mare (numărându-i şi pe cei din ligile inferioare ligilor inferioare).

Până şi vulcanii, cum cu năduf observa marele Gary Lineker, sunt mai mulţi. Cu toate acestea, Anglia nu e în stare să închege o reprezentativă decentă, în schimb face paradă cu sumele indecente cheltuite în Premier League pe fotbalişti mediocri. Străini sau de-aiurea (vezi De Bruyne, despre care am şi scris aici).

Ok, patronatul cluburilor care aruncă bani cu nonşalanţă nu mai are demult sânge englezesc, însă asta nu ar trebui să fie o scuză pentru diriguitorii federaţiei, ci o provocare. Negată cu voioşie.

Ce au reuşit islandezii e, fără îndoială, un fragment de istorie. Dar numai pentru ei, aşa cum am mai spus. Pentru Europa şi pentru fotbal, în general, aportul lor e nesemnificativ.

Ce propun ei nu e o revoluţie de tipul „tiki-taka” adus de spanioli în urmă cu nişte ani, ci mai degrabă un ghid de supravieţuire într-un mediu populat de rechini cinici. Sau obosiţi. În disputa cu Anglia posesia nu a sărit de 37%. În marja obişnuită. De siguranţă, nu de eroare. Acesta nu e fotbal. E un mutant care deocamdată are rezultate. Un alien pe care noi, cei din afară, tindem să-l romanţăm. Fiindcă e la îndemână şi fiindcă de place să vedem goliaţi răpuşi de davizi. Dar o mai spun o dată: acesta nu e fotbal. E o copie.

În fond, Anglia s-a făcut de râs şi-n 1950, tot într-o zi de iunie, cu Statele Unite, care efectiv nu exista ca echipă la ora aceea. Un accident pentru ambele părţi, căci Anglia avea să ajungă în acel punct de care azi trebuie să se desprindă, iar SUA încă îşi caută identitatea în… soccer.

Amănunt anecdotic: portarul islandezilor, Halldórsson, e regizor de spoturi publicitare şi videoclipuri. În 2012 a făcut clipul piesei „Never Forget”, o lălăială salvată parţial de viori, pe care Islanda a trimis-o la Eurovison. Melodia e slabă, vă puteţi convinge singuri, însă concepţia regizorală e aproape poetică.

Tot o copie, tot ce e acolo am mai văzut şi la alţii, nimic excepţional. Execuţia însă e curată. Cam la fel stau treburile şi cu fotbalul islandezilor, unul rafinat de Lars Lagerbäck, antrenor suedez cu alură de profesor de economie la un liceu industrial.

Ai săi l-au dat afară de la „naţională”, islandezii îi vor face statuie. În vreme ce Suedia e deja acasă, la pachet cu zeul Zlatan, Islanda va juca în sferturile de finală. Cu Franţa. De care nu va trece. Pentru că Franţa e a doua echipă care are faţă de campioană europeană după Italia. Repeat after me: Buffon-Barzagli-Bonucci-Chiellini. Şi viţăvercea: Chiellini-Bonucci-Barzagli-Buffon. Destul. Quod erat… referendum. Pardon, demonstrandum.

Foto: Europeanul Metropolis – facebook, euro 2016

Citiţi şi:
24
/03
/17

E ceva putred cu Danemarca, spun eu în momentul când văd umbra tricourilor acestei echipe naționale de fotbal . În 1601(1600 conform unor surse alternative) William Shakespeare, prin gura unui ofiţer, personaj episodic în „Hamlet”, spunea că “E ceva putred în Danemarca” (“Something is rotten in the state of Denmark! “), tot din cauza unei umbre.

10
/11
/16

Echipa națională seamănă tot mai mult cu mine! Cum eu aștept să câștig la loto, în cap am multe numere, dar nu am mai intrat într-o agenție a loteriei de mai bine de 20 de ani, așa și echipa pregătită de Iordănescu vrea să câștige fără să atace.

10
/11
/16

Asediată de nevoi, schimbări, autosuficienţă, lipsă de cultură sportivă, echipa naţională a ajuns în punctul în care orice adunare, ca să nu zicem adunătură, de unsprezece bărbați, care se pot deplasa, este considerată o formație redutabilă.

06
/10
/16

Dopată cu optimism importat din Germania, echipa naţională are parte de o dublă deplasare teribilă în următoarele zile. Să joci în doar patru zile și cu Armenia și cu Kazahstan nu este puțin lucru pentru niște băieți cu „naturelul simțitor” cum sunt ai noștri, capabili să intre în depresie și dacă le atingi epiderma cu o floare.

12
/07
/16

Polonia s-a calificat în sferturile Euro 2016, dar peste 25 de ani, dacă cineva își va aduce aminte de acest meci o va face datorită golului superb marcat de Shaquiri. Genul de bijuterie, care pe vremea când transmisiile în direct erau mai puține și reluările erau mai rare decât florile de colț, putea fi povestită ore în șir de un iubitor de fotbal unui înrobit de acest sport.

12
/07
/16

O idee greu de suportat pentru englezi: dincolo de un anume punct, precis delimitat în timp (1966, anul în care au devenit campioni mondiali, pe teren propriu, graţie unui arbitru sovietic lovit brusc de miopie), istoria fotbalului lor nu a mai fost reală.

12
/07
/16

Brazilia nu e la Euro. Ar fi meritat, la cât de prost a jucat zilele astea la Copa América (tocmai ce a pierdut la Peru, shuperu peru peru peru, fiind eliminată încă din grupe). Ar fi fost şi-n ton, şi-n semiton cu ce se întâmplă zilele acestea în Franţa, unde 24 de formaţii (enooooooooorm de multe!) expun pragmatism rudimentar, malaxează frustrări şi din când în când oferă şi ceva fotbal.

12
/07
/16

Trăim una dintre acele zile magice când după o cafea mare și amară nu putem spune nici că a fost bine, dar nici nu ne lasă inima să zicem că a fost rău. „Atunci, cum a fost?”, ar putea întreba un neutru. „Ca la noi”, ar fi primul răspuns valid, și orice am pune după ar strica totul.

12
/07
/16

În iunie 1984, eram prea mic și prea izolat ca să fi citit cartea lui George Orwell („1984”), dar suficient de mare ca să știu cum stă treaba cu „Big Broter”, care ne urmărea din toate pozițiile. Cu toate acestea, în luna aceea am fost cel mai liber om de pe pământ, grație fotbalului.

12
/07
/16

„Dacă privim cu atenţie un animal, avem sentimentul că înlăuntrul lui se ascunde un om care-şi bate joc de noi”, zice undeva Canetti. Scriitor. Unul dintre cei mari. Şi subevaluaţi. Dar e mai bine aşa. Decât să fie snobat aiurea mai bine să fie citit de cei care (îl) merită. În ciuda rezonanţei latine a numelui, Canneti s-a născut în Bulgaria, a scris magistral în germană şi a devenit cetăţean britanic mai spre final. Un cosmopolit. Nu ştiu câte lire ar fi dat pe Brexit, însă mi-am amintit de vorbele lui privind tabloul optimilor de finală.

12
/07
/16

Motto : „Prin asta eşti celebră-n Orient, O, ţară tristă, plină de humor...” (Cu voi - George Bacovia) Chiar dacă părea greu de crezut, soarele a răsărit și după ce echipa națională a fost învinsă și trimisă acasă de către Albania. Sunt ceva nori pe cer, dar garantez că vor trece și aceștia.

12
/07
/16

„Într-o vale îndepărtată din Iugoslavia, se pare că locuitorii au abolit hazardul, graţie unei aruncări speciale de zaruri”. Am citit asta undeva, nu mai ştiu unde, după cum nu sunt sigur nici dacă asta e forma exactă a citatului sau doar o aproximare personală. Oricum, capturează esenţialul. Ce ştiu însă cu precizie e că respectiva vale nu era pe teritoriul Croaţiei de azi. Dacă era, meciul cu Portugalia ar fi fost o formalitate.

Page 1 of 3123