There’s no Joy(ce) in here
https://www.ziarulmetropolis.ro/theres-no-joyce-in-here/

Brazilia nu e la Euro. Ar fi meritat, la cât de prost a jucat zilele astea la Copa América (tocmai ce a pierdut la Peru, shuperu peru peru peru, fiind eliminată încă din grupe). Ar fi fost şi-n ton, şi-n semiton cu ce se întâmplă zilele acestea în Franţa, unde 24 de formaţii (enooooooooorm de multe!) expun pragmatism rudimentar, malaxează frustrări şi din când în când oferă şi ceva fotbal.

Un articol de Cinesseur|12 Iulie 2016

Brazilia nu e la Euro, dar timpul nu-i pierdut. Poate peste 4 ani, deşi elementul-surpriză al următoarei ediţii, una aniversară, e formula de organizare (meciurile vor fi găzduite de mai multe ţări, inclusiv România). Sau, de ce nu?, peste 8.

Până atunci, UEFA poate privi mai atent la colegii de la Eurovision şi, pe lângă inflaţia de mediocritate, ar putea adopta şi moda invitaţilor de pe alte continente. Care vor participa doar de plăcere, fără drept de palmares (articol de regulament: dacă oaspeţii extracontinentali se califică în finală şi înving, campioni europeni vor fi declaraţi învinşii). În acest mod vor fi evitate surprizele de tip Australia, aproape-aproape să câştige recentul europeanul metropolisEurovision dacă nu începeau sforăriile când au văzut păpuşarii că se îngroaşă gluma.

Aşadar, Brazilia nu e la Euro, însă mi-am adus aminte de ea privind hârjoana cu accente de cotonogeală dintre Irlanda şi Suedia, echipe care au fost mai degrabă campaniarde, adică mai de la ţară, de unde şi deprinderile de a intra cu barda la adversar, decât şampaniarde, adică spectaculoase şi rafinate. E limpede deci că nu fotbalul practicat de cele două combatante, unul ce a adus în multe momente cu un trist balet al surzilor, mi-a amintit de selecţionata auriverde, ci culoarea echipamentului. Verde la airişi (aşa le zic eu irlandezilor), galben-grâu copt la suedezi. O Brazilie scindată cromatic, cum ar veni, evoluând împotriva ei înşişi ca un Uroborus post-postmodern.

Asta pe teren. Căci tribunele, văzute de de departe şi în perspectivă, păreau lanuri miniaturale de porumb şi de floarea soarelui. Iar acolo unde suporterii stăteau amestecaţi, pâlcuri-pâlcuri, fără a-şi căra pumni, picioare şi sticle-n ţeste precum sălbaticii briţi şi ruşi, imaginea era de-a dreptul bucolică asemeni celei pe care o priviţi acum. E dintr-un film ce nu are de-a face cu cele două ţări, aşa cum nici reprezentaţia lor nu a avut prea multe în comun cu o competiţie care pe vremuri aduna numai spuma.

Jackie Charlton

Jackie Charlton

Dovadă că până în 1992, când a organizat competiţia, Suedia nu a călcat la vreun Euro (ulterior a strâns încă 5 prezenţe), în vreme ce irlandezii s-au calificat doar de 3 ori, prima oară în 1988, când au şi făcut senzaţie sub comanda lui Jackie Charlton. Care azi, din cauza unui tackling necruţător pus de Alzheimer, fundaş german fără scrupule, nu-şi mai aduce aminte nimic. Ne aducem noi, până ne-o veni şi nouă rândul, şi de el, şi de legendarul portar Bonner, o versiune antipatică a lui Bono. Daniel Timofte ştie de ce.

Foto: Europeanul Metropolis, The Tree of Life – facebook

24
/03
/17

E ceva putred cu Danemarca, spun eu în momentul când văd umbra tricourilor acestei echipe naționale de fotbal . În 1601(1600 conform unor surse alternative) William Shakespeare, prin gura unui ofiţer, personaj episodic în „Hamlet”, spunea că “E ceva putred în Danemarca” (“Something is rotten in the state of Denmark! “), tot din cauza unei umbre.

10
/11
/16

Echipa națională seamănă tot mai mult cu mine! Cum eu aștept să câștig la loto, în cap am multe numere, dar nu am mai intrat într-o agenție a loteriei de mai bine de 20 de ani, așa și echipa pregătită de Iordănescu vrea să câștige fără să atace.

10
/11
/16

Asediată de nevoi, schimbări, autosuficienţă, lipsă de cultură sportivă, echipa naţională a ajuns în punctul în care orice adunare, ca să nu zicem adunătură, de unsprezece bărbați, care se pot deplasa, este considerată o formație redutabilă.

06
/10
/16

Dopată cu optimism importat din Germania, echipa naţională are parte de o dublă deplasare teribilă în următoarele zile. Să joci în doar patru zile și cu Armenia și cu Kazahstan nu este puțin lucru pentru niște băieți cu „naturelul simțitor” cum sunt ai noștri, capabili să intre în depresie și dacă le atingi epiderma cu o floare.

12
/07
/16

Polonia s-a calificat în sferturile Euro 2016, dar peste 25 de ani, dacă cineva își va aduce aminte de acest meci o va face datorită golului superb marcat de Shaquiri. Genul de bijuterie, care pe vremea când transmisiile în direct erau mai puține și reluările erau mai rare decât florile de colț, putea fi povestită ore în șir de un iubitor de fotbal unui înrobit de acest sport.

12
/07
/16

O idee greu de suportat pentru englezi: dincolo de un anume punct, precis delimitat în timp (1966, anul în care au devenit campioni mondiali, pe teren propriu, graţie unui arbitru sovietic lovit brusc de miopie), istoria fotbalului lor nu a mai fost reală.

12
/07
/16

Brazilia nu e la Euro. Ar fi meritat, la cât de prost a jucat zilele astea la Copa América (tocmai ce a pierdut la Peru, shuperu peru peru peru, fiind eliminată încă din grupe). Ar fi fost şi-n ton, şi-n semiton cu ce se întâmplă zilele acestea în Franţa, unde 24 de formaţii (enooooooooorm de multe!) expun pragmatism rudimentar, malaxează frustrări şi din când în când oferă şi ceva fotbal.

12
/07
/16

Trăim una dintre acele zile magice când după o cafea mare și amară nu putem spune nici că a fost bine, dar nici nu ne lasă inima să zicem că a fost rău. „Atunci, cum a fost?”, ar putea întreba un neutru. „Ca la noi”, ar fi primul răspuns valid, și orice am pune după ar strica totul.

12
/07
/16

În iunie 1984, eram prea mic și prea izolat ca să fi citit cartea lui George Orwell („1984”), dar suficient de mare ca să știu cum stă treaba cu „Big Broter”, care ne urmărea din toate pozițiile. Cu toate acestea, în luna aceea am fost cel mai liber om de pe pământ, grație fotbalului.

12
/07
/16

„Dacă privim cu atenţie un animal, avem sentimentul că înlăuntrul lui se ascunde un om care-şi bate joc de noi”, zice undeva Canetti. Scriitor. Unul dintre cei mari. Şi subevaluaţi. Dar e mai bine aşa. Decât să fie snobat aiurea mai bine să fie citit de cei care (îl) merită. În ciuda rezonanţei latine a numelui, Canneti s-a născut în Bulgaria, a scris magistral în germană şi a devenit cetăţean britanic mai spre final. Un cosmopolit. Nu ştiu câte lire ar fi dat pe Brexit, însă mi-am amintit de vorbele lui privind tabloul optimilor de finală.

12
/07
/16

Motto : „Prin asta eşti celebră-n Orient, O, ţară tristă, plină de humor...” (Cu voi - George Bacovia) Chiar dacă părea greu de crezut, soarele a răsărit și după ce echipa națională a fost învinsă și trimisă acasă de către Albania. Sunt ceva nori pe cer, dar garantez că vor trece și aceștia.

12
/07
/16

„Într-o vale îndepărtată din Iugoslavia, se pare că locuitorii au abolit hazardul, graţie unei aruncări speciale de zaruri”. Am citit asta undeva, nu mai ştiu unde, după cum nu sunt sigur nici dacă asta e forma exactă a citatului sau doar o aproximare personală. Oricum, capturează esenţialul. Ce ştiu însă cu precizie e că respectiva vale nu era pe teritoriul Croaţiei de azi. Dacă era, meciul cu Portugalia ar fi fost o formalitate.

Page 1 of 3123