-->

Bulevardul Regina Elisabeta. Scurtă poveste despre supraviețuire
https://www.ziarulmetropolis.ro/bulevardul-regina-elisabeta-scurta-poveste-despre-supravietuire/

Ziarul Metropolis demarează o campanie editorială care va scoate la lumină poveştile necunoscute ale străzilor din Bucureşti şi secretele lor. Unele niciodată cunoscute, altele uitate, istoriile lor merită redescoperite.

Un articol de Dana Ionescu|22 noiembrie 2020

POVEȘTILE STRĂZILOR DIN BUCUREȘTI De-a lungul anilor, a purtat mai multe nume, în funcție de schimbările suferite de o societate cu care istoria n-a fost tocmai generoasă. A jucat mai multe roluri pe scena mare a Bucureștiului, păstrându-și unele repere, începând cu Palatul Suțu, Universitatea și Grădina Cișmigiu, precum și alte clădiri ce au găzduit instituții dispărute. A dorit să exprime o identitate, să fie funcțional, dar și atrăgător. Între trecut și prezent, acesta este Bulevardul Regina Elisabeta, una dintre cele mai circulate zone ale capitalei.

Reper al metropolei, Bulevardul Regina Elisabeta etalează și astăzi embleme importante ale unei istorii agitate. De la Palatul Suțu, astăzi sediu al Muzeului Municipiului București, aflat vizavi de Universitate, artera se îndreaptă spre Opera Națională din București. Drumul nu e lung deloc și îl înveți repede. Pentru bucureșteni, e greu de ocolit: pe acolo te duci dinspre Universitate spre Cișmigiu, spre Piața Kogălniceanu, la doi pași de Teatrul Bulandra, spre Facultatea de Drept și spre Opera Națională din București.

Alte vremuri, alte nume

Actualul bulevard Regina Maria a apărut pe harta orașului la sfârșitul secolului al XIX-lea, în timpul manatului primarului Pache Protopopescu, pentru a face legătura între două mahalale, mahala Oborului și cea a Cotrocenilor, trecând prin centrul orașului. La început i s-a spus pur și simplu „Bulevardul”, căci era de ajuns. După înființarea Universității, avea să se numească Bulevardul Academiei, iar timpul avea să-i aducă și alte denumiri, dictate de vremuri. Axă perfect dreaptă, el avea să devină la scurtă vreme Bulevardul Regia Maria, iar după aceea „Bulevardul 6 Martie” (pe 6 martie 1945, regele Mihai I al României fusese obligat de Uniunea Sovietică să semneze decretul de numire în funcție a guvernului condus de Petru Groza)
„Bulevardul Gheorghe Gheorghiu-Dej”. Istoria postdecembristă avea să-i aducă o nouă denumire, „Bulevardul Mihail Kogâlniceanu”, dar și o întoarcere restitutivă. Astăzi, această axă importantă a urbei și-a recăpătat numele de Bulevardul Regina Elisabeta.

Inițial, artera și piațetele proiectate pe traseul ei, printre altele pentru a găzdui statui ale unor personalități, au purtat numele acestor personalități. La început întinzându-se între actuala Piață Izvorul Rece și Piața Mihail Kogâlniceanu, Bulevardul Regina Elisabeta trecea prin Piața Universității, cu statuia lui Mihai Viteazul. C.A. Rosetti, Ion C. Brătianu și  M. Kogălniceanu, importanți oameni politici, au delimitat, prin statuile ce îi reprezentau un fel de axă liberală a zonei, dar numai pentru scurtă vreme. Din 1948, piețele purtând numele celor trei politicieni și statuile aveau să rămână incomplete. De fapt, două dintre ele, neconforme cu mersul lucrurilor și nedorite de noua ordine, aveau să dispară. Ca și povestea primarului Protopopescu, a cărui statuie a fost înlocuită. Peste mai bine de o jumătate de secol, în 2019, monumentul lui Ion C. Brătianu, va fi refăcut și se va întoarce în locul inițial destinat lui.

Mărirea dinaintea decăderii

Hoteluri, restaurante, cinematografe și alte spații de loisir erau din belșug pe Bulevardul Regina Elisabeta. „Bucuria este viaţa văzută printr-o rază de soare”, spunea aceasta, iar razele de soare nu ocolesc axa care a cunscut vremuri de glorie, dar și tragedii, care și-a văzut identitatea mutilată, dar a reușit să ajungă în mileniul III. Istoriile Universității, poveștile Cișmigiului și ale liceenilor de la „Gheorghe Lazăr”, indisociabili de aleile parcului sau de chioșcul în care a cântat zeci de ani fanfara militară, și bogata mitologie de la „Capșa”, aflată la doi pași de Cercul Militar, fac parte din destinul acestei axe importante a orașului.

La jumătatea anilor ’30, când viața artistică trăia un moment de efervescență, când idei noi înfierbântau mințile artiștilor, iar Europa era în fierbere, Bulevardul Regia Elisabeta atrăgea ca un magnet. La cinematografele de acolo ajungeau o mulțime de oameni, după ce se plimbau pe Calea Victoriei, și pe dive precum Greta Garbo sau Marlene Dietrich erau dornici să le admire în filmele ce rulau la cinematografe ca „Regal”, „Capitol”, „Splendid”, „Trianon”, „Lumina”. Peliculele rulau de câteva ori pe zi și făceau deliciul îndrăgostiților dornici de aventură.

La cofetării, dulciuri occidentale stăteau alături de prăjituri preparate după rețete orientale, iar în meniurile restaurantelor preparatele autohtone, cu influențe balcanice, coabitau cu bucate de import. Pe-atunci, în grădinile de vară ale restaurantelor bucureștene cânta adesea Maria Tănase, artistică unică, admirată deopotrivă de intelecuali și de țărani.

Povești adormite

„Bucureștii au un farmec imprecis și cu atât mai decisiv absoarbe, catifelează și digeră. Străinului nu i se arată monumente nemaivăzute, colecții moarte, muzee mai mari și mai bine înzestrate decât ale țărilor cu o veche cultură a pietrei și a canalizării. Străinul ia contact cu toate ventuzele lui cu piața, încă de la gară. Viața este pe stradă, mai mult decât într-alte părți ale continentului, unde populațiile țin în rezervă pentru zidurile închise un secret al personalității de multe ori derizoriu. Ulița și mahalaua românească intră pretutindeni nestânjenită”, scria Tudor Arghezi în cunoscutul său volum „Cu bastonul prin București”. Ulița și mahalaua românească intrau nestingherite și pe Bulevardul Regia Elisabeta, într-adevăr, așa cum și boema pătrundea prin cotloanele zonei ori prin spațiile frivole și își trăia viața.

Până când istoria a adus o schimbare, după aceea încă una, și libertatea a părăsit teritoriul. Oamenii s-au schimbat după chipul și asemănarea orânduirii. Strălucirea s-a estompat până când a dispărut de tot. Bulevardul a supraviețuit adaptându-se. Deși l-a mutilat, imobilitatea l-a și salvat, ca și o anumită încetineală balcanică. Degradarea l-a ocolit, și totuși, cumva, rămâne un caz fericit, deși trecutul așteaptă să fie reînsuflețit dincolo de fațade pentru oamenii unui alt mileniu. Întâmplările și poveștile, anecdotele și personajele din istoria urbană așteaptă să se trezească la viață pentru oamenii prezentului.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

20
/10
/16

Calea Victoriei, Podul Mogoşoaiei până la războiul pentru  independenţă din 1877-1878, era socotită coloana vertebrală a oraşului, strada cea mai aristocratică, unde aveau loc evenimente mondene, se preumbla lumea bună – într-un cuvânt, unde se făcea şi se desfăcea tot ce conta în societatea bucureşteană.

08
/10
/16

Oraş cosmopolit, cu o activitate comercială susţinută, Bucureştiul a fost sute de ani loc de întâlnire pentru negustori de toate naţiile. Între aceştia cei mai reprezentativi rămân grecii, evreii şi armenii. Cei din urmă s-au aşezat într-un cartier compact, liniştit, curat, cu case temeinic clădite, în jurul bisericii care le aminteşte neamul.

07
/10
/16

Pe o întindere de 100.000 de metri pătraţi, având în centru spaţiul actual al halelor din spatele magazinului BUCUR, Târgul Moşilor a reprezentat, până la Primul Război Mondial, o formă de perpetuare a tradiţiei din vremea daco-romanilor.

07
/09
/16

Setea de cultură a bucureştenilor s-a manifestat plenar în a doua jumătate a sec. al 19-lea. Un grup de iniţiativă, creat în vremea lui Cuza Vodă, a început să organizeze, seara la ora 9.00, conferinţe în casele lui Costache Ghica de lângă Cişmigiu (în piaţa Valter Mărăcineanu de azi).