Cafenelele, locuri unde „se spun lucruri neadevărate”
https://www.ziarulmetropolis.ro/cafenelele-locuri-unde-se-spun-lucruri-neadevarate/

Viaţa publică, destul de firavă în sec. al XVII-lea, se desfăşura mai ales în cafenele. Cea dintâi atestată documentar a fost a lui Kara Hamie, în 1667, pe un loc învecinat cu biserica Doamnei de azi. În vremea lui Constantin Brâncoveanu, pe Calea Şerban Vodă (podul Beilicului) se înşirau destule cafenele, toate la dispoziţia mai cu seamă a turcilor.

Un articol de Georgeta Filitti|22 august 2016

Cafeaua ca atare, nelipsită de la masa lui Vodă, constituia şi un dar de preţ pentru feţele bisericeşti ori oaspeţii străini. Puţine localuri au rezistat vremii în oraş; unul din ele rămâne cafeneaua lui Ştefan Altântop, de la Poarta Curţii domneşti. Cu proprietari succesivi şi o perioadă de ruinare ea există şi azi. E vorba de Cafeneaua veche. La sfârşitul sec. XVIII era faimoasă şi cea a bărbierului venețian Michele.

Îngăduite de dragul turcilor, cafenelele ajung primejdioase pentru domnii fanarioţi. Discuţii politice, cârtiri contra lui Vodă, ba şi planuri de revoltă (croite de grecul Rigas, secretar domnesc şi mare strateg în eliberarea Balcanilor de sub jugul Porţii Otomane) îi fac pe aceştia să le închidă foarte adesea. Doar că negoţul cu cafea era prea rentabil şi impozitarea lui se făcea pe măsură.

Cu mese de biliard, dulciuri, ceai, partide de table, ghiulbahar sau domino, cafenelele ajung în sec. XIX o adevărată instituţia a Bucureştiului. Pe la 1860, în hotelul Orient funcţiona cafeneaua lui Bruzzessi, furnizor al casei princiare Al. I. Cuza. Localul a fost apoi preluat de croatul Tripcovici şi a ajuns o băcănie cu mizilicuri mult prețuite de bucureşteni.

Şi italianul Fieschi, pe str. Şelari, avea o clientelă bogată deoarece aducea ziare franțuzești, greceşti, nemțeşti şi italienești. Hotelul alăturat avea bucătărie internațională. Cea mai reprezentativă a fost însă a polonezului Fialkowski, venit după Războiul Crimeii. Se afla cam în preajma hotelului Novotel de azi. Kubler (Imperial) a găzduit o vreme cenaclul Literatorul, inițiat de Al. Macedonski.

În general, strălucirea multor cafenele s-a datorat frecventării lor de către scriitori.

Să amintim că jocurile de noroc şi consumul de alcool erau straşnic interzise. Fără prea mult efect. Unele cafenele, ca cele „cântânde”, cum era Tunel de France (pe locul actual al magazinului Victoria) ofereau şi altfel de servicii care n-aveau nimic a face cu parfumata băutură.

Pe la 1900 erau 140 de cafenele la Bucureşti. Au fost toate închise pe timpul războiului din 1916-1918. În 1924 oraşul era din nou împânzit de ele. La Cercul Militar cafeneaua şi terasa erau administrate de actriţa Marioara Voiculescu. La Café Royal (pe locul de azi al hotelului Capitol) veneau în primul rând ziariştii de la redacţiile situate pe str. învecinată, Sărindar.

Şi în perioada interbelică existau cafenele prost famate. Elite, de pe Lipscani, era cunocută pentru bursa neagră animată acolo.

În 1945, noul regim comunist a socotit cafenelele sursă de speculă şi le-a închis pe toate. Încet, încet a dispărut şi cafeaua, înlocuită cu nechezol.

După Revoluţie, cafeneaua n-a mai fost la modă; în schimb cafegiii s-au impus. Cel mai activ, cu o fermecătoare carte de aminitiri, rămâne , neîndoios, dl. Florescu, din Piaţa C.A. Rosetti.



26
/06
/16

Bucureştiul, oraş de câmpie, dezvoltat haotic, fără socoteală, arareori şi-a marcat pentru veşnicie cimitirele. Morţii au fost îngropaţi în jurul bisericilor ori pe la margine, în mahalale; mulţi din ei au fost uitaţi şi meniţi să urmeze vorba biblică: „din pământ te-ai întrupat, în pământ ai să te întorci”.

06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

11
/05
/16

Vreme de peste o sută de ani, locul unde se află restaurantul şi cofetăria Capşa a fost considerat printre „centrele nervoase” ale oraşului. La 1812, după ce Rusia ne-a răpit Basarabia iar pe tronul ţării era vodă Caragea, aici şi-a instalat un Mathias Brody o baracă uriaşă unde a montat mai multe diorame. Timp de 4 ani, bucureşteni curioşi, de la boierii cu caftan la „prostime”, s-au perindat prin faţa imaginilor încremenite, dar atât de expresive: alaiuri împărăteşti, oraşe minunate, vase surprinse de furtună pe mare.

27
/04
/16

Domnia Regelui Carol I a coincis cu o perioadă din istoria Europei cunoscută drept La belle époque. Atunci s-a construit masiv, s-au preluat modele, mai ales franţuzeşti, au fost invitaţi să lucreze în ţara noastră arhitecţi francezi, germani, cehi. Iniţiativa principală a aparţinut suveranului care a dispus (susţinând masiv din caseta particulară) ridicarea, refacerea sau modernizarea unor edificii rămase şi azi emblematice pentru Bucureşti.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.

09
/04
/16

Între „misterele Bucureştiului” care stăruie de mai bine de un secol și jumătate, moartea violentă a lui Barbu Catargiu ocupă un loc aparte. Asasinat politic? Crimă pasională? Faptă de nebun? Răspunsul n-a fost aflat, deşi din vreme în vreme istoricii se pleacă, din păcate fără succes, asupra acelui moment. Dosarul a dispărut destul de repede după întocmire, procurorul Deşliu a fost demis şi lumea a început să se lanseze în ipoteze.

04
/04
/16

Prezenţa patrupedelor pe uliţele, apoi pe străzile oraşului, e o realitate consemnată încă de la întemeierea lui, pe vremea legendarului cioban Bucur. Ţinuţi la început să păzească proprietăţile, dar înmulţiţi fără socoteală, câinii au ajuns şi obiect de distracţie în mahalale.

02
/04
/16

„Chestiunea orientală” a însemnat un concept istoric vehiculat cu ardoare din sec. XVIII până la războiul din 1877-1878. Era vorba de disputele dintre marile puteri pentru dominarea drumului spre Orientul Apropiat. Ele au generat războaiele austro-ruso-turce, desfăşurate mai toate şi pe pământ românesc.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

20
/03
/16

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

Pagina 3 din 41234