Cristi, bă, Cristi?
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristi-ba-cristi/

Nu ştiu cum fac de nimeresc mereu (în) grupa Portugaliei la turneele finale. Aş putea zice că, cel puţin de data asta, a fost alegerea mea, însă tind să cred că e mai mult de-atât. Un fel de predestinare absurdă care mă pune în faţa unui joc de aceeaşi factură, pe care „naţionala” Portugaliei îl repetă beckettian de vreo 10 ani încoace.

Un articol de Cinesseur|15 iunie 2016

Cam de când s-au prins ei că Ronaldo, ăla din titlu, nu brazilianul dolofan, trebuie să fie şi arc, şi săgeată, dar mai ales otrava din vârful săgeţii. Adică ceea ce unii numesc, fără a stăpâni prea bine termenii, jucător providenţial, un tip căruia i se subordonează întreaga strategie, fiindcă, nu-i aşa?, numai el, cu înzestrările sale supraomeneşti, poate desface nodurile gordiene inventate de apărările adverse.

O prostie, căci s-a văzut şi aseară, formula nu mai dă roade. S-a epuizat prin calchiere. E vizibil lucrul acesta pentru toată lumea numai portughezii se fac că nu-l văd şi încearcă să-şi rafistoleze găselniţa în buclă. Indiferent de antrenor, modul de operare e acelaşi: ceilalţi 10 inşi trebuie să-i ofere mingi lui Cristiano Ronaldo. Cât mai multe, nenumărate dacă se poate, să-şi poată omul procura inclusiv lufturi epocale precum cel de aseară, consumat pe la mijlocul primei reprize.

Nu-ţi trebuie studii la MIT ca să descifrezi această şaradă ieftină. Băieţi pragmatici, islandezii, de la marele Thor (Birkir Bjarnason, autorul golului egalizator) la micul Skúlason, ştiau din instinct cifrul şi au procedat în consecinţă: au blocat prin toate mijloacele traseele ronaldiene.

Nu aş zice că au jucat dur, căci în materie de duritate portughezul Pepe e doctor docent, cât mai degrabă rudimentar, limitat, în nota formaţiilor de eşalon doi sau trei împinse înainte de dorinţă, fuleu şi public, substituenţi de vreme rea ai talentului nativ şi tehnicii în regim de superputere. În fond, sub gheţar (ca să convoc titlul unui roman scris de un islandez premiat cu Nobel, există şi aşa ceva, da!) nu cresc floricele, dar se dezvoltă reflexe de supravieţuire în condiţii vitrege. Iar presiunea pusă de Ronaldo şi ai săi în partea secundă, imediat după ce au fost egalaţi, intră în categoria asta.

Deci, Cristi, bă, Cristi? Lasă-te, bă! Fii generos şi rămâi cu şampoanele şi aparatele de ras. Lasă-i pe ai tăi să joace fotbal. Bambiliciul ăsta cu tine pe post de stea polară nu le face cinste. Hai, asumă-ţi căderea şi vezi-ţi de-ale tale. Asumă-ţi-o, nu o simula.

Aş putea vitupera încă zece paragrafe, însă am simţul măsurii. Adaug totuşi că aştept ziua în care, dintr-o toană proprietate personală sau pur şi simplu din raţiuni biologice, Cristiano Ronaldo va ieşi din calculele selecţionerilor. Acela va fi momentul eliberării, momentul t0 al revoluţiei portugheze în fotbal. Nu ştiu câţi dintre cei de-acum vor mai fi şi atunci, nici nu contează prea mult, important e că ruptura şi mai ales consecinţele ei vor fi memorabile. Şi ireversibile. Să aşteptăm şi să punem rezultatele lusitanilor de-acum în contul unui purgatoriu ce trebuie traversat.

(Explicatie foto: Diferenţa dintre o vedetă şi o echipă)

Foto: Europeanul Metropolis – uefa.com

11
/07
/16

Portugalia este regina Europei din punct de vedere fotbalistic, dar trebuie să recunoaştem că regina balului de la finalul turneului a fost molia, multiplicată în câteva sute de mii de exemplare. Ca orice oaspete nepoftit, a fost prezentă în toate momentele cheie ale finalei, de la fluierul de start până la accidentarea lui Ronaldo, golul lui Eder şi decernarea trofeului.

10
/07
/16

În versiunea sa portugheză a Şeherazadei, cineastul Miguel Gomes include un episod, inventat sau stilizat, în care un cocoş este adus în faţa justiţiei pentru a-şi justifica infracţiunea în formă continuată. Mai exact, pasărea nărăvaşă din Resende (orăşel din districtul Viseu, care nu-i în Maramureş, deşi sună la fel) tulbura prematur liniştea matinală a locuitorilor.

08
/07
/16

Duminică seara cinăm în familie. Cine doreşte poate să şi danseze, dar programul muzical este compus exclusiv din fado şi şansonete. Cina se va lua la ora 22.00 şi are ca fel principal coq au vin, adaptat şi reinterpretat. Se ia un cocoş, puţin mai mic decât Pogba, dar mai înfoiat decât Griezmann, şi se achiziţionează un vin de Maderia, dacă se poate producţie 1985 (anul naşterii lui Ronaldo).

06
/07
/16

Citit prin gaura antropocheii, tabloul semifinalelor de la Euro e reprezentarea fidelă a formulei sociale bazate pe arhetipuri. E ca-n viaţă, mai simplu spus. Sau ca la revoluţie. Regizată sau spontană. Indiferent însă de absenţa sau prezenţa sforilor, obiectivul celor angrenaţi e acelaşi: să învingă.

04
/07
/16

Optimismul exagerat al amatorilor ocazionali de fotbal a înghețat duminică seara la Paris. Victoria Franței a fost primită de neutrii (care evident țineau cu Islanda) precum un cod congelat lipit de spate într-o zi ploioasă de iulie. Senzația este amestecată, de plăcere (șapte goluri într-un meci), de înfiorare (ce sumar i-au executat într-o repriză), de necaz (surpriza, surprizelor a fost eliminată), de revoltă (iar Germania – Franța), de resemnare (indiferent ce se întâmplă pe parcurs, la finiș tot un favorit ajunge).

03
/07
/16

Cum diva de pică a plecat în vacanţă la Miami, iar Leo nu ne-a răspuns la sms, l-am contactat, în calitate de suporter, pe domnul Klaus Iohannis*, un admirator al fotbalului german, pentru câteva cuvinte domoale despre dureroasa înfrângere a fratellilor d’Italia, în sferturile de finală ale Europeanului de fotbal.

02
/07
/16

Scenariul a fost identic ca-n primul sfert de finală: scor deschis repede (minutul 2 în Polonia - Portugalia, minutul 13, aseară), gol egalizator pe parcursul aceleiaşi reprize (între minutele 30 şi 33), remiză la pauză, iar la sfârşit, cu sau fără prelungiri şi lovituri de la 11 metri, calificare ratată de echipa care a înscris prima. Déjà-vu.

26
/06
/16

Germania are grația unui zid de beton în care se reped berbeci mai mari sau mai mici. Nu se mișcă, nu se emoționează, nu are regrete, doar suferă de o eficiență care unor latini le creează instantaneu vertijuri. Ultimul berbecuț care s-a înfit cu capul în perete a fost echipa Slovaciei. Trosc, poc, pac, de trei ori și cazul a fost rezolvat. „Altul mai gras, că pe asta l-am ras”, cum spunea un tip care împărțea dreptatea pe stradă, fără ca cineva să-i solicite ajutorul.

26
/06
/16

Eram la cină, cu nişte amici, pe Champs-Elysees, când mi-a parvenit vestea tristă a eliminării Croaţiei. A fost singura echipă de la acest Euro-peltea pe care am adorat-o, care m-a impresionat şi ale cărei evoluţii din faza grupelor mi-au zdrobit creierii. A fost naţionala pe care,dincolo de raţiuni si afinităţi, mi-am dorit să o văd jucând cu trofeul pe masă la Saint-Denis.

19
/06
/16

Când este vorba de Albania și prin cadru apare și generalul Anghel Iordănescu, în minte îmi vine automat un autor și o carte și dacă nu zic măcar asta, vorba lui Florin Piersic, nu mai zic nimic. „Generalul armatei moarte” este cartea și Ismail Kadare este omul care a plămădit-o. Povestea este excepțională și din câte îmi amintesc am relatat-o pe scurt în acest colț minunat de univers al internetului.

18
/06
/16

Kevin De Bruyne. Fotbalist de 55 milioane de lire. Sterline. Căci atât a scos din teşcherea Manchester City pentru a-l readuce în Premier League, anul trecut, după un minisejur catastrofal la Chelsea, în 2014. În sezonul recent încheiat a bifat 41 de apariţii sub comanda lui Pellegrini, în toate competiţiile, şi a înscris de 16 ori. Un scoresheet decent, însă de la el se doreşte mai mult.

17
/06
/16

Particip la al treilea European din cariera mea jurnalisticã, aflatã într-o prãbuşire financiarã liberã. Sunt propriul trimis special la Bordeaux, în Aquitaine. De ce aici? Am dat cu banul. Cred în hazard. Hazardul m-a adus în acest oraş în care cultura e mai ales a vinului. Oameni din Bordeaux îmbãtaţi cu vin traverseazã oraşul. Lor nu le pasã de campionat.