„O poznă a firii“
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-pozna-a-firii/

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.

Un articol de Georgeta Filitti|25 Aprilie 2016

A intrat la Bucureşti cu  o pompă deosebită, poruncind să nu fie „vreun cusur” la desfăşurarea alaiului, de la Mânăstirea Văcăreşti până la Mitropolie – unde a fost uns – şi apoi spre Curtea Veche: boieri îmbrăcaţi mai ales în haine roşii, cătane de tot felul, steaguri, muzici. Din caretă a aruncat mulţimii de gură cască bani. „Iară dacă sosi la Curte, să mai vedeţi bacşişuri multe”, a rămas credinţa populară convertită în versuri.

Poate neînvăţat cu subtilităţile practicate de fanarioţi (ameninţaţi de turci, de competitori, neiubiţi de localnci), Mavrogheni a înţeles că e trimis ca un fel de arendaş – cum au şi fost definiţi în istoriografie domnii din răstimpul 1716-1821 – şi s-a purtat în consecinţă. Apără cauza turcească în conflictul armat cu austriecii (masând trupe la graniţa oltenească) şi exilează masiv pe boierii nesiguri, tranzacţionişti, mereu dispuşi să încline spre ruşi ori spre austrieci dacă aşa o cereau interesele lor proprii.

Cu manifestări sforăitoare şi incursiuni neaşteptate în Ţara Bârsei, el îi invită pe românii de acolo să se alăture Ţării Româneşti, „de la care au fost desfăcuţi împotriva dreptăţii”, devenind un apărător fără echivoc al cauzei turceşti. O face în spirit pirateresc şi împotriva evidenţei. Odată în plus excentric, îşi căftăneşte calul, boierindu-l. Sigur de sine, Mavrogheni aspira, în 1788, şi la tronul Moldovei, de unde vodă Ipsilanti se retrăsese. S-ar fi putut realiza atunci o unire a celor două ţări? Puţin probabil, când pământul românesc era călcat, concomitent, de trupe ruso-austro-turce.

La fel de neaşteptat rămâne vodă Mavrogheni şi în administrarea capitalei sale. Pe de o parte îşi goleşte palatul de mobile, făcând, între altele, loc calului poaspăt înnobilat, amenajează grădini minunate în preajma bisericii care îi poartă numele până azi (din vecinătatea Muzeului Ţăranului Român), pe de alta ia măsuri concrete, benefice fără îndoială, dar ridiculizate copios. Astfel, în cele 37 de lucrări ce i-au fost consacrate sunt reţinute minuţios: obligativitatea pentru preoţi de a fi prezenţi la biserică şi noaptea (dacă îi vine vreunui creştin ideia să se spovedească tocmai atunci), ca şi dreptul acordat unor aşezăminte bisericeşti, ca o favoare domnească, de a instala iarna sobe pentru încălzirea enoriaşilor.

Reluând un obicei practicat de califi, vodă umbla prin oraş, deghizat sau nu, urmărind corectitudinea tranzacţiilor, felul cum se achitau de obligaţii slujbaşii ori dacă erau bine echilibrate talerele balanţelor. Negustorilor ce vindeau cu lipsă la cântar le ţintuia urechea de oblonul prăvăliei. La fel de neiertător era cu falsificatorii de monede (calpuzanii). N-a iubit cafenelele, unde se aruncau „vorbe spurcate” contra domniei şi mai veneau acolo şi „podărese” (femei de moravuri uşoare), aşa că le-a închis adeseori, dar fără mare efect pentru că turcii (unii din beneficiarii lor) reuşeau mereu să le redeschidă.

Ca să arate odată în plus că e altfel decât predecesorii săi, acest ciudat care se credea urmaşul familiei veneţiene Marosini, umbla prin Bucureşti într-un rădvan tras de cerbi cu coarnele aurite.

Oricât s-a strădit să fie bun administrator şi credincios turcilor ca nimeni altul, Mavrogheni a sfârşit atârnat în ştreang, undeva la sudul Dunării, din poruca stăpânilor săi de la Ţarigrad, mereu dispreţuitori faţă de ghiauri, adică faţă de creştini.



06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

11
/05
/16

Vreme de peste o sută de ani, locul unde se află restaurantul şi cofetăria Capşa a fost considerat printre „centrele nervoase” ale oraşului. La 1812, după ce Rusia ne-a răpit Basarabia iar pe tronul ţării era vodă Caragea, aici şi-a instalat un Mathias Brody o baracă uriaşă unde a montat mai multe diorame. Timp de 4 ani, bucureşteni curioşi, de la boierii cu caftan la „prostime”, s-au perindat prin faţa imaginilor încremenite, dar atât de expresive: alaiuri împărăteşti, oraşe minunate, vase surprinse de furtună pe mare.

27
/04
/16

Domnia Regelui Carol I a coincis cu o perioadă din istoria Europei cunoscută drept La belle époque. Atunci s-a construit masiv, s-au preluat modele, mai ales franţuzeşti, au fost invitaţi să lucreze în ţara noastră arhitecţi francezi, germani, cehi. Iniţiativa principală a aparţinut suveranului care a dispus (susţinând masiv din caseta particulară) ridicarea, refacerea sau modernizarea unor edificii rămase şi azi emblematice pentru Bucureşti.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.

09
/04
/16

Între „misterele Bucureştiului” care stăruie de mai bine de un secol și jumătate, moartea violentă a lui Barbu Catargiu ocupă un loc aparte. Asasinat politic? Crimă pasională? Faptă de nebun? Răspunsul n-a fost aflat, deşi din vreme în vreme istoricii se pleacă, din păcate fără succes, asupra acelui moment. Dosarul a dispărut destul de repede după întocmire, procurorul Deşliu a fost demis şi lumea a început să se lanseze în ipoteze.

04
/04
/16

Prezenţa patrupedelor pe uliţele, apoi pe străzile oraşului, e o realitate consemnată încă de la întemeierea lui, pe vremea legendarului cioban Bucur. Ţinuţi la început să păzească proprietăţile, dar înmulţiţi fără socoteală, câinii au ajuns şi obiect de distracţie în mahalale.

02
/04
/16

„Chestiunea orientală” a însemnat un concept istoric vehiculat cu ardoare din sec. XVIII până la războiul din 1877-1878. Era vorba de disputele dintre marile puteri pentru dominarea drumului spre Orientul Apropiat. Ele au generat războaiele austro-ruso-turce, desfăşurate mai toate şi pe pământ românesc.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

20
/03
/16

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

14
/02
/16

Ziarul Metropolis inaugurează astăzi o rubrică nouă, despre Bucureștiul de totdeauna, ținută de istoricul Georgeta Filitti. În primul episod aflăm despre tratamentele folosite în secolul al XIX-lea (lipitori, praf de gîndaci, fântânica) și despre medicamentele descoperite la începutul veacului trecut (carbaxin, spirulină, moldamin).

Page 3 of 3123