Teatrul Odeon. Fostul palat domnesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-odeon-fostul-palat-domnesc/

Pe locul de azi al teatrului ODEON, exista, la începutul secolului al 19-lea, un palat locuit de domnul ţării ; de fapt era o îngrămădire de clădiri, cu stiluri amestecate şi fel de fel de podoabe interioare.

Un articol de Georgeta Filitti|13 mai 2016

Mai de seamă au fost, desigur, coloanele de porfir şi frescele lucrate de italianul Giacometti, la porunca lui Grigore Ghica vodă. Curtea palatului, imitând moda constantinopolitană, era plină de slugi, slujbaşi, pehlivani, măscărici, negustori ambulanţi şi escroci (aceştia jucau „stos pe despuiate”, „la o para cinci” – strămoaşe ale albei-neagra de astăzi). Mulţi din aceşti pierde vară erau tatuaţi; purtau cămăşi subţiri de borangic ce lăsau să se întrevadă complicatele crestături în piele.

Atmosfera de la curtea domnească au descris-o observatorii străini. Aşa, bunăoară, contele Lagarde, secretar al consulatului francez, amintea, la 1813, de primirea ceremonioasă, conversaţia stereotipă despre vreme sau epidemia de ciumă şi apoi momentul periculos al ieşirii din audienţa de prezentare. De ce? Pentru că un obicei nescris cerea ca oaspetele să împartă bacşişuri mulţimii care îşi făcea veacul în curte. Înghesuiala straşnică, îmbrâncelile şi răcnetele îl copleşeau pe străin şi, când se vedea aruncat de cei patru zdrahoni puşi să-l apere, în trăsura de gală ce îl purtase până la curte, mulţumea lui Dumnezeu că scăpase teafăr.

Ultimul domn fanariot a fost Alexandru Suţu (1818-1821). Lupta pentru ocuparea tronurilor de la Iaşi sau Bucureşti fusese o constantă în secolul fanariot. Intrigi la Istanbul, pungi cu bani strecurate cui trebuie, făgăduieli de slujbe, încuscriri oportuniste – nimic nu era  uitat pentru a ajunge domn. Doar că statutul era nesigur şi gândul de a-ţi asigura un fiu ca succesor făcea ca grijile fanarioţilor să fie fără sfârşit. Aşa s-a întâmplat şi cu cel din urmă dintre ei. Grec din Fanar, funcţionar al Porţii, vodă Suţu a fost pus în faţa unei dileme: rămâne credincios turcilor sau se alătură Eteriei (mişcare de eliberare naţională a grecilor de sub turcocraţie vizând, într-un viitor oarecare, refacerea Bizanţului). Indecis şi dornic de tihnă, Al. Suţu refuza să se pronunţe. Furioşi, eteriştii au decis să-l elimine. Unul din ei, trimis să-l ucidă, a ezitat. Se spune că medicul lui curant, M. Christari, n-a avut atâtea scrupule.  Era iarnă, vreme cumplită şi comunicarea cu Poarta anevoioasă. Cum să ajungă Nicolae, fiul cel mare, domn în locul tatălui? În vreme ce o ştafetă trimisă de Eufrosina doamna a plecat ca fulgerul spre capitala Imperiului, traversând Dunărea într-o sanie cu pânze, vodă „mort ca o scrumbie”, cum a scris un contemporan, a fost sulemenit şi aşezat la fereastră ca şi cum şi-ar fi cercetat atent supuşii. Doar că bucureştenii au băgat de seamă un amănunt: era iarnă aspră dar din coşurile palatului nu mai ieşea fum (fireşte, ca să se conserve oarecum cadavrul domnesc). După şase zile adevărul a ieşit la iveală şi, odată cu el, se consuma, cu mare pompă, alaiul de înmormântare al ultimului domn fanariot.

Peste doar câteva săptămâni, Tudor Vladimirescu pătrundea în palat, instalându-şi acolo pandurii. Au urmat arnăuţii şi, în fine, turcii invadatori.

Peste un an lucrurile păreau că se liniştesc. După aproape o sută de ani, Poarta Otomană admitea revenirea la domniile pământene în persoana lui Grigore Ghica. Odată ajuns la Bucureşti, acesta a găsit palatul ruinat, iar printre dărămături trupurile a 17 femei ucise. De cine? Nu s-a aflat niciodată.

Se poate spune că domnia acestuia a fost de tranziţie. S-a păstrat ceremonialul fanariot, hatârul pentru funcţii, pâra la sultan, la ţar sau la împăratul austriac – cum o atestă rapoartele diplomaţilor acreditaţi la Bucureşti.

Vodă va încerca să schimbe câte ceva. La început a desfiinţat obiceiul hilar al binedispunerii matinale: opt bărbaţi îmbrăcaţi în haine de gală pătrundeau în iatacul domnului şi strigau: „Frumos eşti, Măria Ta, sprâncenat eşti, Măria ta!” – ceea ce ar fi trebuit să-l îmbuneze pentru toată ziua.

06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

11
/05
/16

Vreme de peste o sută de ani, locul unde se află restaurantul şi cofetăria Capşa a fost considerat printre „centrele nervoase” ale oraşului. La 1812, după ce Rusia ne-a răpit Basarabia iar pe tronul ţării era vodă Caragea, aici şi-a instalat un Mathias Brody o baracă uriaşă unde a montat mai multe diorame. Timp de 4 ani, bucureşteni curioşi, de la boierii cu caftan la „prostime”, s-au perindat prin faţa imaginilor încremenite, dar atât de expresive: alaiuri împărăteşti, oraşe minunate, vase surprinse de furtună pe mare.

27
/04
/16

Domnia Regelui Carol I a coincis cu o perioadă din istoria Europei cunoscută drept La belle époque. Atunci s-a construit masiv, s-au preluat modele, mai ales franţuzeşti, au fost invitaţi să lucreze în ţara noastră arhitecţi francezi, germani, cehi. Iniţiativa principală a aparţinut suveranului care a dispus (susţinând masiv din caseta particulară) ridicarea, refacerea sau modernizarea unor edificii rămase şi azi emblematice pentru Bucureşti.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.

09
/04
/16

Între „misterele Bucureştiului” care stăruie de mai bine de un secol și jumătate, moartea violentă a lui Barbu Catargiu ocupă un loc aparte. Asasinat politic? Crimă pasională? Faptă de nebun? Răspunsul n-a fost aflat, deşi din vreme în vreme istoricii se pleacă, din păcate fără succes, asupra acelui moment. Dosarul a dispărut destul de repede după întocmire, procurorul Deşliu a fost demis şi lumea a început să se lanseze în ipoteze.

04
/04
/16

Prezenţa patrupedelor pe uliţele, apoi pe străzile oraşului, e o realitate consemnată încă de la întemeierea lui, pe vremea legendarului cioban Bucur. Ţinuţi la început să păzească proprietăţile, dar înmulţiţi fără socoteală, câinii au ajuns şi obiect de distracţie în mahalale.

02
/04
/16

„Chestiunea orientală” a însemnat un concept istoric vehiculat cu ardoare din sec. XVIII până la războiul din 1877-1878. Era vorba de disputele dintre marile puteri pentru dominarea drumului spre Orientul Apropiat. Ele au generat războaiele austro-ruso-turce, desfăşurate mai toate şi pe pământ românesc.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

20
/03
/16

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

14
/02
/16

Ziarul Metropolis inaugurează astăzi o rubrică nouă, despre Bucureștiul de totdeauna, ținută de istoricul Georgeta Filitti. În primul episod aflăm despre tratamentele folosite în secolul al XIX-lea (lipitori, praf de gîndaci, fântânica) și despre medicamentele descoperite la începutul veacului trecut (carbaxin, spirulină, moldamin).

Page 3 of 3123