Victor Ioan Frunză: Locurile în care se face teatru sunt mai sigure pentru democrație
https://www.ziarulmetropolis.ro/victor-ioan-frunza-locurile-in-care-se-face-teatru-sunt-mai-sigure-pentru-democratie/

Invitat al Mirelei Nagâţ la emisiunea COOLtura, directorul de scenă Victor Ioan Frunză a vorbit despre ceea ce înseamnă performanţă, despre teatrul aşa-zis social, dar şi despre subvenţia nu e adresată instituţiei, ci spectatorului, ca să poată să vadă opere din cultura înaltă la preţuri mici!

Un articol de Monica Andronescu|13 Octombrie 2019

În cunoscuta emisiune COOLtura de la TVR1, Victor Ioan Frunză a răspuns întrebărilor jurnalistei Mirela Nagâț, iar ideile exprimate aici se pot constitui într-o adevărată artă poetică a cunoscutului director de scenă, care a vorbit atât despre trupa fără nume pe care o conduce, cât și despre importanța teatrului de trupă… Cităm în continuare câteva dintre ideile cele mai importante expuse în emisiunea citată.

Teatrul de trupă e o consecință… Nu mi-am propus să fie așa, ci, lucrând spectacole, care cred că sunt pe primul plan, au apărut actori care au rămas, pentru că avem aceleași valori. Dar pot să vă spun că am făcut asta și înainte. Am avut „Trupa pe Butoaie”, cu care am făcut spectacole itinerante, dar și înainte de ’89 am încercat să coagulez trupe teatrale, consecința unor spectacole, care impun un anume fel de a vedea teatrul, care începe de la restaurarea valorilor de breaslă, un lucru extrem de important, mai ales într-o lume atât de uniformizată ca lumea noastră teatrală.

Despre importanța textului dramatic

O altă valoare importantă este descoperirea și punerea în valoare a textului dramatic, o valoare care e uitată în teatrul din România sau aproape uitată. E vorba de respectul față de text, indiferent că e un autor mare sau nu. Am montat și texte clasice, tocmai pentru că este nevoie de echilibrarea repertoriilor. Dacă vă uitați, un text clasic a ajuns să fie o raritate, o noutate în câmpul teatral.

Despre public

Mai e o valoare foarte importantă, uitată în goana noastră după premii și după recunoaște oficială. Este vorba de public, care, de fapt, trebuie să facă parte din ecuația teatrală, nu pentru a-i face concesii, dar pentru a-i da locul cuvenit.

Despre teatrul social

Teatrul social care se face în România este teatrul de propagandă comunistă, neomarxistă. El nu e teatru „social”. Teatrul social este cel care ține seama de comunitate, de nevoile culturale ale comunității.

Despre trupa fără nume

Nu avem nicio înțelegere scrisă, n-avem cutume. În artă există solidarități, există loialități care se iscă, nu trebuie să le impui. Nu avem decât regulile care țin de respectarea proiectului regizoral și actoricesc, o formă de solidaritate care ține de valorile în care credem. Nimeni nu-i împiedică pe acești oameni să plece. Dar frumusețea acestei construcții este că o mână de oameni – și nu o castă închisă,  pentru că acum am ajuns la 27 de oameni – stau împreună pentru a face teatru pentru comunitățile care au nevoie de teatru.

Despre reforma teatrală

Pot să vă spun că toată discuția cu reforma teatrală e golită de sens. Teatrul, în forma care există în România și nu numai în România, ci în Europa în general, este rezultatul unui concept elaborat de Jean Vilar în 1936: théâtre, service public. El spunea că administrațiile sunt datoare să asigure teatru așa cum asigură curent electric, transport public, salubrizare ș.a.m.d. Deși nu toată lumea se spală, apa curge la robinet, adăuga Jean Vilar, arătând că teatrul trebuie să existe alături, desigur, de celelalte teatre particulare, chiar dacă nu toată lumea merge să vadă o piesă de Sarah Kane. Totuși, tu trebuie să i-o arăți. Deci în legătură cu reforma teatrală trebuie să păstrăm tăcerea pentru că ea nu este necesară. Sistemele economice se reformează, nu teatrul. El nu are cum să se reformeze, pentru că el există. Acum, discuțiile acestea care apar periodic nu sunt rezultatul unei dorințe reale de a face mai bine, ci, pe de o parte, sunt rezultatul dorinței de a se afirma a unor artiști care nu au încă o recunoaștere sau poate chiar nu au talent, iar ei sunt cei mai vocali. Și, pe de altă parte, există și niște nemulțumiri, poate reale, ale artiștilor, despre felul în care este organizată o instituție teatrală. Dar astea nu se pot rezolva prin soluții permanente date la situații temporare. Eo mare dezbatere acum în ideea că un director trebuie să aibă numai două mandate. De unde vine asta? De la o nemulțumire față de anumiți directori? Dar nu trebuie să dai o lege pentru că unul e mangafa, nu trebuie să schimbi tot sistemul. E foarte simplu să-l schimbi pe respectivul.

Despre finanțarea teatrelor

Teatrul are locul lui în societate, bine definit, își este autosuficient și singura cerință care trebuie să-i fie satisfăcută este finanțarea. Asta este singura problemă pe care o are teatrul. Teatrul nu e scump, ba e chiar o distracție ieftină, dacă pot să folosesc barbarismul ăsta. Vreau să vă spun că ridicarea unei clădiri pentru teatru este ceva infim, dacă ne uităm la alte și alte cheltuieli. Artiștii nu sunt scumpi, așa cum se lasă a se înțelege uneori. Dar teatrul e foarte necesar, pentru că locurile în care se face teatru sunt mai sigure pentru democrație. Problema e că răspunsul breslei la situațiile și provocările prezentului nu este unul corepunzător, nu se ridică la standardele înalte ale teatrului.

Despre sentimentul datoriei împlinite

Mă bucur când facem săli pline la opere mari. Sălile pot să fie pline și la șușe. Dar când faci săli pline la „Hamlet”, deja înseamnă ceva. Când se vând biletele pe o lună înainte la „Amadeus” sau la „Visul unei nopți de vară” înseamnă că ai făcut ceva. Apropo de cum e organizat teatrul, trebuie să știm că subvenția nu e adresată instituției, ci spectatorului, ca să poată să vadă opere din cultura înaltă la prețuri mici!

17
/10
/19

DANS PRINTRE CUVINTE Deschizi televizorul şi eşti bombardat cu o limbă română de multe ori aproximativă, citeşti ce-a mai rămas din presa scrisă şi se întâmplă acelaşi lucru. Iar pe reţelele de socializare e jale. Cui îi mai pasă azi, în secolul vitezei, de gramatică? Ziarul Metropolis îţi propune un joc nou de gramatică, fără să te scoată la tablă…

29
/08
/19

Povestea adevărată a pakistanezei condamnată la moarte pentru blasfemie în mileniul III a făcut înconjurul lumii. Asia Bibi a fost eliberată în 2018, după 8 ani de închisoare în condiții crâncene. Astăzi trăiește în Canada, după ce a învins un sistem care a reușit să facă nenumărate victime.

05
/08
/19

„Scriu cu imagini – aş putea spune despre oricare spectacol al meu.” Dacă traseul Cătălinei Buzoianu în teatru este sau nu rezumat în aceste cuvinte e o discuţie în sine. Dar ele redau, aproape ca un mic poem, întreaga ei gândire/ creaţie regizorală.

02
/08
/19

Ultima lună de vară vine cu evenimente culturale de impact, precum Festivalul Anonimul, în Delta Dunării, Festivalul de Teatru Independent Undercloud, la Muzeul Țăranului din București, sau Festivalul Internațional George Enescu, ce-și deschide porțile în ultima zi din august.

31
/07
/19

S-a născut pe 1 august 1939... Ajunsă la optzeci de ani, actrița Valeria Seciu, retrasă din viața profesională, pare, dacă ne e permisă o parafrază, să se situeze în „calmul valorilor”, venit, paradoxal, tocmai din neliniștea creatorului de cursă lungă.

21
/07
/19

Pe 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, se năștea Ernest Hemingway. 120 de ani mai târziu, vă propunem să ni-l amintim pe scriitorul de Nobel din mărturiile pe care acesta i le-a lăsat biografului său A.E. Hotchner. Punctul de plecare îl reprezintă Parisul lui Hemingway; aruncăm apoi o privire înspre iubirile, accidentele de avion sau ultimele zile ale acestuia.

Page 1 of 1212345...10...Last »