Interviuri-document cu personalităţi româneşti: Sorin Ilieşiu (8)
http://www.ziarulmetropolis.ro/interviuri-document-cu-personalitati-romanesti-sorin-iliesiu-8/

Jurnalista şi scriitoarea Rhea Cristina a publicat anul acesta volumul „Românii secolului XXI“, care cuprinde 32 de interviuri cu personalităţi româneşti atât din sfera culturală, cât şi din alte domenii importante ale societăţii. Ziarul Metropolis vă prezintă fragmente din interviul cu Sorin Iliesiu, realizat în 1997.

Un articol de Rhea Cristina|12 Decembrie 2013

Jurnalista şi scriitoarea Rhea Cristina a publicat anul acesta volumul „Românii secolului XXI“, care cuprinde 32 de interviuri cu personalităţi româneşti atât din sfera culturală, cât şi din alte domenii importante ale societăţii. Ziarul Metropolis vă prezintă fragmente din interviul cu Sorin Iliesiu, realizat în 1997.

După ce v-am prezentat fragmente din interviurile cu Oana PelleaGigi CăciuleanuAlexandru PaleologuMatei VişniecGeo SaizescuAurelian Crăiuţu, Ana Blandiana şi Romulus Rusan, vă prezentăm fragmente din interviul cu Sorin Ilieşiu. Volumul este disponibil pe www.prouniversitaria.ro (poate fi achiziționat în format print, prin comanda poştală).

Interviul cu Sorin Iliesiu este unul dintre cele 32 de interviuri din cartea publicată de Rhea Cristina

Sorin Ilieşiu, născut la 12 decembrie 1955, în Baia-Mare, judeţul Maramureş, este „un regizor de film care îşi supune creaţia artistică trăirii autentice şi propriei vocaţii civice, fiind totodată şi un real intelectual militant şi un apărător onest al democraţiei“, spune Rhea Cristina, autoarea volumului.

„De la universul cioranian şi regimul monarhic în România, la copiii străzii şi manifestaţia din Piaţa Universităţii (la numai două luni după tristul final din 13-15 iunie 1990), filmele documentare ale regizorului Sorin Ilieşiu surprind în mod excepţional «căderile» şi momentele de vîrf ale istoriei noastre şi sînt emblematice pentru starea de fapt a poporului român – răspunzînd astfel unor întrebări fundamentale privitoare la destinul naţiunii române.

Filmele sale au fost premiate la festivaluri de film naţionale şi internaţionale, fiind semnificative pentru promovarea valorilor societăţii civile româneşti şi ale statului de drept. Poate mai mult ca niciodată, aceste filme de artă ne exprimă în prezent aşa cum sîntem ca popor şi ne prezintă cel mai bine în faţa lumii.

13718149_1092699857457104_1523904910_o

Este remarcabilă, de asemenea, abnegaţia cu care Sorin Ilieşiu a solicitat autorităţilor interne şi internaţionale, prin diferitele apeluri civice (la care au răspuns sute de personalităţi culturale româneşti din ţară şi din diaspora), condamnarea criminalităţii şi ilegitimităţii comunismului, militînd pentru recunoaşterea României pe harta justiţiei morale în lumea contemporană. Este unul dintre puţinii actori civici esenţiali din sfera culturală a societăţii româneşti contemporane.

Nu în ultimul rînd, Sorin Ilieşiu este un om de mare valoare umană, care ne transmite acut sentimentul valorii, al păcii şi al armoniei între oameni“, scrie Rhea Cristina.

Sorin Ilieşiu: „Cioran este o parte din eul nostru“

Rhea Cristina: Sînteţi realizatorul multor filme premiate la festivaluri naţionale şi internaţionale. Sfera socială şi spirituală a filmelor dumneavoastră se remarcă prin confesiuni şi eseuri politice, literatură şi jurnalism superior, biografie şi reflecţie moralistă. Care este filmul ce vă reprezintă cel mai bine cariera profesională?

Sorin Ilieşiu: „Apocalipsa după Cioran“, realizat în colaborare cu domnul Gabriel Liiceanu. Mesajul lui Cioran este unul esenţial şi extrem de grav. Prin urmare, trebuia găsită o cheie a filmului, accesibilă nouă tuturor – destinatari ai acestui mesaj.

Căutarea echivalentului vizual al universului cioranian a însemnat încercarea de a traduce în imagini ceva aproape intraductibil. Efortul de a intra în Eul uriaş al lui Cioran, pentru a-l înţelege şi a-l face înţeles de ceilalţi, a reprezentat pentru mine o provocare excepţională şi, în acelaşi timp, o dedublare fermecătoare şi greu de suportat.

Dacă am reuşit cîte ceva din toate acestea este pentru că, asemenea multora dintre cititorii lui Cioran, m-am regăsit în multe din gîndurile şi obsesiile lui. Cioran este o parte din Eul nostru şi rosteşte – răspicat şi cu graţie – întrebările noastre fundamentale.

În colaborarea excepţională cu domnul Liiceanu, am încercat să facem conştientă şi vie această componentă cioraniană prezentă în fiecare dintre noi.

Citiţi şi: Interviuri-document cu personalităţi româneşti (1): Oana Pellea

„Piaţa Universităţii – România“ şi „Monarhia Salvează România!“, prin amestecul lor de luciditate şi regrete, speranţe frustrate şi resentimente au surprins cu adevărat starea (economică, culturală şi politică) a ţării în acele vremuri? România are nevoie de un catharsis cultural şi în prezent?

Ambele filme au fost realizate în starea emoţională a momentului. Primul a fost început la numai două luni după tristul final (din 13-15 iunie 1990) al manifestaţiei din Piaţa Universităţii. Al doilea (în urma unui efort continuu de zile şi nopţi), a fost finalizat după doar o lună de la evenimentul căruia i-a fost dedicat: revenirea în România, „după 45 de ani de pribegie“, a Majestăţii Sale Regelui Mihai.

Am perceput nemijlocit aceste două stări de graţie ale compatrioţilor mei, această forţă de nesperată renaştere a spiritului românesc. Am fost fericit (iar acum aproape nu-mi vine să cred) că cei de acolo, au fost la înălţime (mai ales, după starea de silă de sine şi de propriul popor, în care trăiserăm cu toţii pînă de curînd).

Tocmai de aceea, cele două filme au calitatea de a fi surprins, în primul rînd, o stare nouă, emoţională prin excelenţă: aceea a devenirii. În filmele pe care le facem trebuie abordate cît mai multe din subiectele acestei deveniri.

Avem nevoie, în regim de urgenţă, de un catharsis atotcuprinzător, nu doar moral şi cultural. Ca cineast, trebuie să suporţi şi să rezolvi dificultatea unui catharsis dublu: faţă de tine însuţi (nefiind deloc uşor) şi faţă de destinatarii filmelor tale (fiind mult mai greu).

Care a fost motivaţia dvs. ce a stat la baza construirii filmului referitor la copiii străzii (ca simboluri ale eşecului etern şi al fericirii nebuniei ridicole)?

Într-o oarecare măsură, Mădălina (personajul emblematic al filmului „Aurolac“) poate că reprezintă, păstrînd proporţiile, atît frumuseţea eşecului etern al românilor, cît şi euforia nebuniei colective – ridicolă, doar privită din exterior.

Dacă un asemenea personaj poate să aparţină chiar şi „periferiei“ noastre, eşecul este realmente fermecător şi cuceritor. Metaforic vorbind, copiii străzilor trăiesc mai acut şi mai sincer, multe din dramele esenţiale ale trecătorilor. Dar spaima mai mare e a celor din urmă.

Cum ne putem integra Occidentului (pe plan spiritual). Cum reuşiţi, în 1997, prin imaginea filmică, plasarea actualităţii din România în contextul universalist?

Copiii străzii, Regele Mihai, torţionarii securităţii şi şefii lor, Ceauşescu şi asasinii lui, Cioran şi Ţuţea, Coposu şi cei bătuţi bestial de mineri, cei care au aplaudat minerii şi (nu în ultimul rînd) cel care le-a mulţumit minerilor,… toţi aceştia reprezintă ipostaze de actualitate ale poporului român.

Citiţi şi: Interviuri-document cu personalităţi româneşti (2): Gigi Căciuleanu

În filmele noastre, dar mai ales în afara filmelor noastre, trebuie să ne asumăm, cu sinceritate, toate aceste ipostaze. „Plasarea actualităţii din România în contextul universalist“ înseamnă opţiunea sinceră pentru ipostazele benefice.

Credeţi că aveţi un destin propriu? Vi-l asumaţi?

Destinul fiecăruia poartă în el destinul poporului din care face parte. Cred în destinul nostru şi sper că, mai devreme sau mai tîrziu, vindecîndu-ne de timiditatea noastră fundamentală, vom avea forţa să-l împlinim. Nu ştiu dacă am un destin personal, dar cred în el chiar dacă poate nu îl am.

În 1997 şi în următorii ani, România se confruntă cu „o anume tristeţe a libertăţii“. Ce înseamnă a fi liber?

Din nefericire, am resimţit şi eu această stare de tristeţe. Cred că noi toţi, în Decembrie ’89, am visat mult prea mult. Dacă a fi liber poate să însemne a visa, am fost mult mai liberi cu opt ani în urmă decît acum. Presimt însă că această „tristeţe a libertăţii“ este de bun augur: fiind trişti, vom redeveni visători…

Europa reprezintă rezultatul unei tradiţii şi al unui patrimoniu de valori spirituale sau o totalitate cantitativă de culturi?

Mă gîndesc la Europa reprezentîndu-mi-o prin două ipostaze simultane de orgoliu: a sta în genunchi în faţa lui Dumnezeu, stînd în picioare în faţa lui Platon, bunăoară. Cultura europeană înseamnă a nu ieşi din această stare. Dar europenilor le-a fost dată această stare de spirit (care a născut Lumea Nouă şi a renăscut-o pe cea veche).

Regizorul de film are şi o funcţie terapeutică faţă de spectatori?

Orice artist, moralmente, este şi un terapeut. Condiţia moralităţii este primordială. Efortul meu permanent, cînd realizez un film, este acela de a mă desprinde de mine, înlocuindu-mă cu Spectatorul (poate neimplicat, neavizat, plictisit, dezinteresat…). Încerc să-mi privesc şi să-mi reprivesc filmul, ca şi cum l-aş vedea pentru prima oară, ca şi cum nu aş şti ce urmează, cum se va termina şi ce a fost de faţă dincolo de marginile cadrului.

Citiţi şi: Interviuri-document cu personalităţi româneşti (3): Alexandru Paleologu

Cînd numitorul comun al terapiei personale şi al celei colective, sperînd să fiu eu însumi primul spectator vizat de terapie. Şi toate acestea, cu gîndul ca filmul meu merită văzut, că are un sens şi un rost.

Arta filmului are un impact de profunzime, pe care orice autor de film ar trebui să şi-l asume.

În ce se concretizează răul de care suferă în prezent România? Filmat, el reprezintă o modalitate de exorcizare (benefică pentru noi)…

Românii uită prea repede şi România riscă să uite de sine. În esenţă, convalescenţa după boala comunistă este aproape la fel de urîtă, precum boala însăşi. „Omul nou“, cu care Stalin sau Ceauşescu ne-au „altoit“, nu a fost încă avortat, de fapt. În fiecare dintre noi există, mai mult sau mai puţin, acest alt eu comun. Acel om nou, latent şi încătuşat odinioară, a devenit astăzi viu; este extrem de activ şi jubilează printre libertăţile democratice.

Acest om nou din noi, trebuie exorcizat. Altfel, el nu va dispare decît odată cu noi, şi nu ne vom regăsi niciodată în omul vechi, cel nealtoit.

Orice film trebuie să fie benefic pentru spectator, chiar dacă uneori, în primul moment, îi face rău. Chiar dacă e dureros să dialoghezi cu celălalt din tine, acest dialog este binefăcător; el ar trebui purtat în anticamera personală a Procesului comunismului, care este amînat sine die, pentru că nici „acum nu e momentul!“. De ce ne e frică de noi înşine? Pentru că avem de ce să ne fie…

Prin puterea lui de a sugera realitatea, limbajul filmului (atît de apropiat limbajului „existenţial“) are o mare şansă de reuşită a regăsirii noastre.

În ce priveşte capacitatea hermeneutică regizorală (de a vedea sensul simbolic în întîmplari mărunte) în ce plan istoric plasaţi dvs. România în următorii ani, în paralel cu ţările est-europene?

De felul meu, sufăr de un optimism neruşinat (vorba soţiei mele). Visez cu ochii larg deschişi.

Cred că, nu în primul rînd datorită firii mele, pot să sper că, mai curînd decît s-ar crede, ne vom regăsi locul pierdut atît de nedrept la Yalta. Românii, în primă şi ultimă instanţă au o energie benefică. Prin „întîmplări mărunte“, care există din plin, vom ajunge la întîmplări majore.

Interviuri-eveniment

În cartea „Românii secolului XXI“ pot fi citite 32 de interviuri cu 29 de personalităţi nu doar din sferele culturale, ci şi din alte domenii de activitate: Radu Bărbulescu, Ana Blandiana şi Romulus Rusan, Al. Cistelecan, Dragoş Galgoţiu, Sorin Ilieşiu, Irina Mavrodin, Sergiu Anghel, Doina Cornea, Aurelian Crăiuţu, Alexandru Paleologu, Oana Pellea, Dan Puric, Geo Saizescu, Ioan Tugearu, Matei Vişniec, Annie Bentoiu, Barbu Cioculescu, Eleodor Focşeneanu. Ioan V. Argatu, Iuliana Avadanei, Victor Boştinaru, Gigi Căciuleanu, Adrian Cioroianu, Constantin Degeratu, Sabin Drăgulin, Paul Dumitrescu, Marcela Monica Stoica, Christian Tămaş.

Foto cu Sorin Iliesiu: Florin Bondrilă



29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

26
/11
/16

La 10 ani de când a fost investit în funcția de manager al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cea mai mare rampă de lansare a actorilor, Liviu Timuș amintește despre „fenomenul Piatra Neamț”, explică de ce trebuie să existe festivalul adresat în exclusivitate tinerilor, ajuns la a XXVIII-a ediție, „Pledez pentru tine(ri)”și cu ce probleme se confruntă la teatru.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.

Page 1 of 2212345...1020...Last »