Utimele două partide din faza grupelor, Italia – Irlanda şi Belgia – Suedia sunt (erau) pe sfârşite. Dar nu despre aceste două confruntări aş dori să divaghez, ci despre Spania – Croaţia, bijuteria de marţi seară, de pe arena Matmut Atlantique din Bordeaux…
Un articol de Pantacruel|22 iunie 2016
Am avut bucuria să asist la un meci uimitor alături de o mare de oameni, între care capete luminate şi încoronate, academicieni, actori faimoși, bancheri, scriitori și jurnaliști renumiți – confirm, în tribune era și Andrei Crăciun, un scriitor-jurnalist foarte drag mie, prezent la al treilea European din cariera sa jurnalistică, una aflată, o spune chiar el, în prãbuşire financiarã, un „ziarist liber, specie pe cale de dispariție” care “susține revoluția bunului scris”, cum se autocaracterizează el însuși pe minunatul său blog – (dacă nu l-ați citit încă pe Andrei, vă rog să-i căutați editorialele în Ziarul Metropolis, sunt excepționale!) – , critici și iubitori de artă înamorați lulea de sportul rege, niciun reprezentant al TVR (mi-ar fi plăcut să schimb o privire cu absolut fabulosul comentator Emil Hossu Longin!), niciun Rareș Bogdan, niciun Moise, Gâdea sau Mircea Badea, niciun lider de opinie sau politician român.
Nimic nefiresc totuși pentru realitatea societăţii dâmbovițene, tot mai golită de fiinţa ei spirituală care a salvat-o şi imunizat-o în vremurile de tristă amintire.
Am avut bucuria, spuneam, să îl revăd pe Andrés ”El Ilusionista” Iniesta, cel mai titrat jucător din istoria fotbalului, cu 29 de trofee cucerite, aflat, poate, la ultimul său European. Don Andrés despre care David Villa, unul dintre cei mai mari atacanţi din istoria „La Roja”, spunea deunăzi: “Mulţumesc Domnului că acest fotbalist magnific joacă pentru Spania, că e al nostru!” Iniesta, cel care în finala Mondialului din 2010, împotriva Olandei, marca golul care aducea, în premieră, titlul suprem Spaniei. Andrés ”El Ilusionista” Iniesta – şi cu asta închei prelunga enumerare – , cel mai bun jucător al Campionatului European din 2012 și, de asemenea, cel mai bun jucător (de până acum) al acestui European din Franța. Andrés Iniesta – încă puţin -, în care se întâlnesc, în modul cel mai nobil şi cel mai prolific cu putinţă, viziunea jocului şi inteligența, talentul şi divinul.
Mărturisesc că 
harul subtil și atât de înalt al acestui jucător unic, ale cărui pase de geniu le-am admirat împreună cu alţi suporteri (poate mai pasionaţi decât mine), pe marile stadioane ale lumii, mă face să-mi constientizez limitele si lacunele… mă-ntreb dacă mai face sens să scriu… despre fotbal și călătorii (presupunând că măcar aceste îndeletniciri ar trebui sa-mi fie binecunoscute!)
„Iniesta, cel mai galonat jucător spaniol din toate timpurile, omul cu soluţiile, omul finalelor, omul decisiv este, totodată, cel mai mare jucător care nu a câştigat niciodată Balonul de Aur…” îmi spuneam şoptit, cu ochii pe jocul încântător al croaţilor, care vor câştiga în cele din urmă meciul şi grupa şi vor trimite Spania să se bată cu Italia în optimi!
“Vă daţi seama, înţelegeţi? Unde aţi mai întâlnit aşa ceva?!” mă întrebam retoric… “În toate cărţile şi filmele bune”, s-a auzit, de undeva din mulţime, vocea joasă a lui Toni, un macaragiu din Tecuci, ajuns boschetar fără dinţi, în ciuda asemănării izbitoare cu Hemingway. Toni, care trăişte intens fiecare meci, înjurã, îşi face semnul crucii şi plânge. Omenii nu se miră. La Toni, zdrenţuitul cu ochi albaştri şi barbã albă, murdarã (adidaşii din picioare sunt la fel, albicioşi şi primiţi de pomană), viteza şi firescul cu care etalează, din arhiva memoriei culturale, informaţii despre arhitectura lumii în care convieţuim nu mai miră pe nimeni.
Zâmbesc superior şi-mi amintesc vorbele memorabile ale lui I. L. Caragiale: “Şi dacă şi gândul ar trebui pedepsit, cine dintre noi n-ar merita măcar o dată în viaţa lui pedeapsa capitală?”. Are mare dreptate Conu Iancu, parcă a intuit că meciurile din faza grupelor şi-au dat duhul şi încep duelurile „care pe care”!
Să facem, aşadar, o pauză în obișnuința noastră de a-i glorifica pe cei „aleși”, acum după ce sita a cernut şi neghina a plecat acasă, să ne pregătim de eliminatorii, să ne apropiem cu mintea şi inima de fermecătoarea Islandă, care i-a dat lumii pe cei de la Sigur Rós (refuz să cred că nu v-aţi cumpărat încă bilet să-i vedeţi, în iulie, la Festivalul Electric Castle de la Bonţida, Cluj!!!) sau de senzaţionala Ungarie (dacă nu cumva cer prea mult!) – e anul ungurilor, recunoaşteţi!, au luat până şi Oscarul! – şi să continuăm să visăm, să donăm, să omorâm capra vecinului, dar să nu uităm să ne bucurăm de cărţi, filme şi, bineinţeles, de fotbal.
Foto: Andrés Iniesta – euro 2016, facebook
