George Ivașcu, o aniversare de viață și de teatru: 15 gânduri despre Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-ivascu-o-aniversare-de-viata-si-de-teatru-15-ganduri-despre-teatrul-metropolis/

Sărbătoritul zilei de 15 februarie este George Ivaşcu –  actor şi regizor care, acum 15 ani, înfiinţa Teatrul Tineretului Metropolis. Dintr-un interviu recent despre acest teatru şi activitatea sa aici, vă oferim 15 gânduri ca tot atâtea invitaţii de a (re)descoperi spectacolele din str. Mihai Eminescu nr. 89

Un articol de Cristina Enescu Aky|14 februarie 2022

Interviul integral îl puteți urmări pe DC News

  • Teatrul Metropolis a avut mereu sloganul „un teatru deschis cu casa închisă”, și ne-a ieșit pasiența, biletele se vând mereu foarte repede (mulți se plâng că se vând chiar prea repede).
  • S-a întâmplat să mi se spună: „Auzi, dar la voi la teatru se joacă doar sold out?”. Sau „dacă se vând cumva bilete pe sub mână nu e nicio problemă, doar să știm, că cumpărăm mai multe dacă e nevoie.”
  • În anumite zile am ajuns la performanța de a juca chiar și de două ori, ca la cinema, un matineu și seara.
  • Notorietatea Teatrului Metropolis vine și din faptul că, fiind teatru de proiect, el reunește diferiți actori și regizori cu contracte determinate, deci putem invita orice actori cu notorietate sau mai tineri.
  • În acești 15 ani de existență, la Metropolis au fost peste 800 de actori colaboratori, ceea ce a susținut mult și piața independentă de teatru. În repertoriul Teatrului joacă acum în jur de 110 actori, atât de notorietate cât și tineri. Avem astfel șansa de a juca unele spectacole ani de zile (dacă sunt validate de public), iar actorii au și ei un minim confort al existenței.
  • Scopul principal declarat al Teatrului Tineretului Metropolis a fost și rămâne de a susține 60% din distribuție cu actori și regizori tineri. Eu sunt pentru susținerea teatrului independent. Și în calitate de profesor, mă uit mereu și la studenții care termină facultatea.
  • A fost binevenită înființarea unui teatru de proiect precum Metropolis pentru că, iată, acoperă foarte mulți actori profesioniști care nu sunt angajați în vreun teatru (cam 80% din cei care joacă acum la Metropolis).
  • Spectacolele Teatrului Metropolis sunt girate de public, nici nu am putea altfel pentru că nu ne putem permite să jucăm cu sala goală. Cererea a rămas la fel de mare și în pandemie. Am jucat mai ales titlurile foarte cerute, dar ne-am axat mult și pe comedii.
  • Cred că această alienare, însingurare continuă din cauza pandemiei, a făcut ca comedia să aibă un loc foarte important în sufletele oamenilor. Nu e ușor să faci comedie, trebuie multă compoziție. Cred că, mai ales acum, esența teatrului e să ne facă viața un pic mai frumoasă și mai pozitivă.
  • Anul trecut noi am făcut un parteneriat cu UNATC, iar anumite spectacole și-au găsit locul în repertoriul teatrului și au fost și preluate în repertoriul nostru, pentru că publicul a validat acele spectacole. Noi am jucat și peste vară, pentru a putea recupera perioadele în care s-a jucat mai rar dar și limitările de capacitate a sălii.
  • E foarte dificil pentru un teatru să își formeze publicul, dar noi am reușit acest lucru.
  • E încă o perioadă de nesiguranță, dar oricum vă invit la spectacolele pe care le avem deja ca zestre, și care sunt foarte cerute. Spre exemplu „Colivia cu nebune” e un spectacol pe care, dacă îl punem acum la vânzare, în câteva minute se epuizează. Sunt oameni care știu că noi punem marțea la vânzare bilete și le așteaptă.
  • Anul acesta sper să recuperăm din premierele pe care ar fi trebuit să le avem anul trecut. Vom vedea, deocamdată ne bazăm pe rețeta de succes a fiecăruia dintre spectacolele pe care le jucăm acum.
  • „Aleea Celebrităților” include până acum 38 de stele, adunate în 15 ani. E un proiect pe care oricum îl trec an de an în solicitarea de finanțare, pentru că mai e loc și pentru alte stele, dar cel mai important e să reînnodăm buna tradiție de a ne omagia marii artiști, despre asta e vorba.
  • Acolo (la ceremoniile de dezvelire a stelelor de pe Aleea Celebrităților) succesul era atât de mare pentru că publicul avea posibilitatea de a revedea niște actori mari chiar față în față cu ei. E un proiect care nu face altceva decât să ne aducă respectul cuvenit pentru marii artiști, mai ales când ei sunt ceva mai puțin activi. Privesc cu optimism și sper ca anul acesta să putem relua și acest proiect.


26
/09
/23

Alejandro Durán este născut în Columbia, unde a terminat actoria. Se îndreaptă apoi spre regie, lucrând câteva spectacole în țara natală. Vine la București pentru un master la U.N.A.T.C. A pus în scenă la Teatrul Național din București și se pregătește să monteze la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc. La Teatrul Metropolis a avut premiera "Sunt un criminal și un tată de familie" de Fabio Rubiano.

20
/09
/23

Cezar Antal este absolvent al Universității de Arte "George Enescu" din Iași, Facultatea de Teatru, Secția Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete. A fost actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, în prezent fiind angajat al Teatrului Odeon din București. A colaborat cu regizori importanți de teatru și film. La Teatrul Metropolis joacă în piesa "Disco Regret", scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.

05
/09
/23

În perioada 6 – 10 septembrie, la Brașov, are loc prima ediție a festivalului „CULMEA: Film și educație de mediu“, primul festival de film pe teme de mediu dedicat copiilor și tinerilor, un demers inițiat de Sabina Baciu – director festival, alături de Raluca Bugnar – director artistic și Alexandra Safriuc – selecționer scurtmetraje.

26
/07
/23

O actriță care vorbește despre frică și despre lupta cu ea, despre șoapte timbrate și despre organul ei preferat de gândire: inima, într-un interviu sub formă de alfabet care o deslușește delicat și în profunzime: Antoaneta Cojocaru.