Jurnalul unei dame de pică (1) – Deutschland, Deutschland… über alles
https://www.ziarulmetropolis.ro/jurnalul-unei-dame-de-pica-1-deutschland-deutschland-uber-alles/

Recunosc, am plâns la golul lui Basti împreună cu superba sa logodnică, jucătoarea de tenis Ana Ivanovici. Şi, odată cu noi, întreaga emisferă nordică. Mă uitam în jurul meu şi toţi, tineri sau bătrâni, doamne elegante sau bărbaţi demni, îşi ştergeau lacrimile, fiecare într-un gest personal, încercând sa camufleze momentul.

Un articol de Pantacruel|12 iulie 2016

Am fost duminică seară cu câțiva prieteni, la Lille, pe arena Stade Pierre Mauroy, la Germania – Ucraina, al doilea meci din Grupa C de la Euro 2016.

A fost, aş spune, unul dintre cele mai frumoase meciuri pe care le-am văzut live, în viaţa mea, pe cele mai superbe şi scumpe stadioane ale lumii.  Şi, credeţi-mă, nu au fost puţine. Stadioanele. Santiago Bernabeu – stadionul lui Real Madrid, echipa mea preferată, apoi Wembley din Londra, Allianz Arena din Munchen, stadion care îşi poate schimba culoarea precum cameleonii şi, bineînţeles, Maracana, din Rio de Janeiro, templul pe care Pele a înscris golul său cu numărul 1000.

Cei care mă cunosc îndeaproape pot confirma că vibrez deopotrivă la voleurile senzuale ale croatului Lucian Modrici sau la finalizările cu repetiţie executate cu precizie chirurgicală de Bobby Lewandowski, că rezonez cu romantismul dramatic al fotbalului latino, dar nimic nu mă impresionează așa cum o fac autenticii jucători ai „Manschaftului” de astăzi, deţinători ai titlului mondial cucerit în urmă cu 2 ani, în Brazilia.

Aceasta poate şi pentru că în copilărie mă furișam la mai toate filmele cu nemţi care rulau la cinematograful din cartier şi rămâneam “prizonieră” în sala întunecată trei, patru spectacole la rând, afundată într-un fel de transă magică (şi cine îndrăznea să dea afară un biet copil?!), dar mai ales pentru că din ziua în care am deschis primele cărţi de Kant, Heidegger, Goethe sau Thomas Mann m-am adăpat cu atâta înțelepciune şi sensibilitate!

Prezentat cu clasă şi profesionalism de televiziunea din Pache Protopopescu – soarele audiovizualului românesc -, spectacolul de aseară a avut emoție, a avut dinamism, a avut contraatacuri sublime, a avut ritm şi ne-a relevat o echipă a Ucrainei pătimaşă, care a pus destule probleme apărării conduse cu inteligenţă şi mână forte de cel mai bun portar al lumii la ora actuală, a avut rating,  cornere şi faulturi, pe scurt, a fost un meritat omagiu adus acestui eveniment de clasă care este Europeanul de fotbal.

Primul gol al meciului a venit după prima fază periculoasă a germanilor, Shkodran Mustafi, un fundaş cu origini albaneze, reuşind o frumuseţe de gol, după o pasă absolut senzaţioanlă venită din gheata lui Toni Kroos.

Al doilea, opera bravului veteran Bastian Schweinsteiger, a căzut ca o cortină de fier peste impunătorul oraş cu strazi medievale şi clădiri flamande, aflat la numai o oră de Paris.

Am plâns la golul lui Basti

Recunosc, am plâns la golul lui Basti împreună cu superba sa logodnică, jucătoarea de tenis Ana Ivanovici. Şi, odată cu noi, întreaga emisferă nordică. Mă uitam în jurul meu şi toți, tineri sau bătrâni, doamne elegante sau bărbaţi demni, îşi ștergeau lacrimile, fiecare într-un gest personal, încercând sa camufleze momentul.

jurnalulAu fost, ce-i drept, şi câteva momente nefericite, în opinia mea! De pildă cei doi arbitri asistenţi Michael Mullarkey şi Stephen Child, ambii din Anglia, care n-au avut deloc prestația pe care o cerea nivelul unui astfel de eveniment şi de care eu, una, n-am auzit vreodată. Sau deposedările tacticoase ale lui Shevchuk – nici de el nu prea auzisem  ever, care … mi-au zgâriat pur şi simplu retina.

Ca să nu mai amintesc de dezgustătorul gest făcut de Joachim Low (îmbrăcat într-o ţinută vulgară şi kitschoasă, că veni vorba!), care şi-a băgat mâna în pantaloni, s-a scărpinat la ce se scarpină bărbaţii de obicei, şi apoi şi-a mirosit degetele. Însă, e adevărat, nu asta este esențial la un astfel de meci, pentru că şi cultura mea fotbalistică o avea şi ea limitele ei!

În schimb, au strălucit şi au extaziat publicul, pur şi simplu, Konoplyanka – preferatul bunicii mele -, Yarmolenko şi Kovalenko de la ucrainieni, iar de la nemţi: Mustafi, Hector, Kroos, Howedes, Khedira, Gotze, Ozil, Draxler, Schurrle, T. Muller, Schweinsteiger şi Boateng, absolut fa-bu-los!!!

Cât despre Neuer, vorba lui Ion Ţiriac, a jucat atât de frumos încât nu se poate spune în cuvinte! Blond, înalt, cu ochii albaştri şi îmbrăcat cu un elegant echipament de culoarea smolii topite – detaliu de brand personal –  inconfundabilul Manuel Neuer părea o icoană. O icoană vie coborâtă în mijlocul muritorilor pentru a le aduce bucurie. Publicul recunoscător îi savura cu pietate paradele halucinante, așa cum adevăraţii cinefili urmăreau, odinioară, filmele lui Andrei Tarkovski.

Foto: Jurnalul unei dame de pică , Europeanul Metropolis – euro 2016, facebook

10
/07
/16

În versiunea sa portugheză a Şeherazadei, cineastul Miguel Gomes include un episod, inventat sau stilizat, în care un cocoş este adus în faţa justiţiei pentru a-şi justifica infracţiunea în formă continuată. Mai exact, pasărea nărăvaşă din Resende (orăşel din districtul Viseu, care nu-i în Maramureş, deşi sună la fel) tulbura prematur liniştea matinală a locuitorilor.

08
/07
/16

Duminică seara cinăm în familie. Cine doreşte poate să şi danseze, dar programul muzical este compus exclusiv din fado şi şansonete. Cina se va lua la ora 22.00 şi are ca fel principal coq au vin, adaptat şi reinterpretat. Se ia un cocoş, puţin mai mic decât Pogba, dar mai înfoiat decât Griezmann, şi se achiziţionează un vin de Maderia, dacă se poate producţie 1985 (anul naşterii lui Ronaldo).

06
/07
/16

Citit prin gaura antropocheii, tabloul semifinalelor de la Euro e reprezentarea fidelă a formulei sociale bazate pe arhetipuri. E ca-n viaţă, mai simplu spus. Sau ca la revoluţie. Regizată sau spontană. Indiferent însă de absenţa sau prezenţa sforilor, obiectivul celor angrenaţi e acelaşi: să învingă.

04
/07
/16

Optimismul exagerat al amatorilor ocazionali de fotbal a înghețat duminică seara la Paris. Victoria Franței a fost primită de neutrii (care evident țineau cu Islanda) precum un cod congelat lipit de spate într-o zi ploioasă de iulie. Senzația este amestecată, de plăcere (șapte goluri într-un meci), de înfiorare (ce sumar i-au executat într-o repriză), de necaz (surpriza, surprizelor a fost eliminată), de revoltă (iar Germania – Franța), de resemnare (indiferent ce se întâmplă pe parcurs, la finiș tot un favorit ajunge).

03
/07
/16

Cum diva de pică a plecat în vacanţă la Miami, iar Leo nu ne-a răspuns la sms, l-am contactat, în calitate de suporter, pe domnul Klaus Iohannis*, un admirator al fotbalului german, pentru câteva cuvinte domoale despre dureroasa înfrângere a fratellilor d’Italia, în sferturile de finală ale Europeanului de fotbal.

02
/07
/16

Scenariul a fost identic ca-n primul sfert de finală: scor deschis repede (minutul 2 în Polonia - Portugalia, minutul 13, aseară), gol egalizator pe parcursul aceleiaşi reprize (între minutele 30 şi 33), remiză la pauză, iar la sfârşit, cu sau fără prelungiri şi lovituri de la 11 metri, calificare ratată de echipa care a înscris prima. Déjà-vu.

26
/06
/16

Germania are grația unui zid de beton în care se reped berbeci mai mari sau mai mici. Nu se mișcă, nu se emoționează, nu are regrete, doar suferă de o eficiență care unor latini le creează instantaneu vertijuri. Ultimul berbecuț care s-a înfit cu capul în perete a fost echipa Slovaciei. Trosc, poc, pac, de trei ori și cazul a fost rezolvat. „Altul mai gras, că pe asta l-am ras”, cum spunea un tip care împărțea dreptatea pe stradă, fără ca cineva să-i solicite ajutorul.

26
/06
/16

Eram la cină, cu nişte amici, pe Champs-Elysees, când mi-a parvenit vestea tristă a eliminării Croaţiei. A fost singura echipă de la acest Euro-peltea pe care am adorat-o, care m-a impresionat şi ale cărei evoluţii din faza grupelor mi-au zdrobit creierii. A fost naţionala pe care,dincolo de raţiuni si afinităţi, mi-am dorit să o văd jucând cu trofeul pe masă la Saint-Denis.

19
/06
/16

Când este vorba de Albania și prin cadru apare și generalul Anghel Iordănescu, în minte îmi vine automat un autor și o carte și dacă nu zic măcar asta, vorba lui Florin Piersic, nu mai zic nimic. „Generalul armatei moarte” este cartea și Ismail Kadare este omul care a plămădit-o. Povestea este excepțională și din câte îmi amintesc am relatat-o pe scurt în acest colț minunat de univers al internetului.

18
/06
/16

Kevin De Bruyne. Fotbalist de 55 milioane de lire. Sterline. Căci atât a scos din teşcherea Manchester City pentru a-l readuce în Premier League, anul trecut, după un minisejur catastrofal la Chelsea, în 2014. În sezonul recent încheiat a bifat 41 de apariţii sub comanda lui Pellegrini, în toate competiţiile, şi a înscris de 16 ori. Un scoresheet decent, însă de la el se doreşte mai mult.

17
/06
/16

Particip la al treilea European din cariera mea jurnalisticã, aflatã într-o prãbuşire financiarã liberã. Sunt propriul trimis special la Bordeaux, în Aquitaine. De ce aici? Am dat cu banul. Cred în hazard. Hazardul m-a adus în acest oraş în care cultura e mai ales a vinului. Oameni din Bordeaux îmbãtaţi cu vin traverseazã oraşul. Lor nu le pasã de campionat.

15
/06
/16

Nu ştiu cum fac de nimeresc mereu (în) grupa Portugaliei la turneele finale. Aş putea zice că, cel puţin de data asta, a fost alegerea mea, însă tind să cred că e mai mult de-atât. Un fel de predestinare absurdă care mă pune în faţa unui joc de aceeaşi factură, pe care „naţionala” Portugaliei îl repetă beckettian de vreo 10 ani încoace.