Patru personaje în căutarea unui titlu
https://www.ziarulmetropolis.ro/patru-personaje-in-cautarea-unui-titlu/

Citit prin gaura antropocheii, tabloul semifinalelor de la Euro e reprezentarea fidelă a formulei sociale bazate pe arhetipuri. E ca-n viaţă, mai simplu spus. Sau ca la revoluţie. Regizată sau spontană. Indiferent însă de absenţa sau prezenţa sforilor, obiectivul celor angrenaţi e acelaşi: să învingă.

Un articol de Cinesseur|6 iulie 2016

Aşadar, ce tipologii individuale avem în penultimul act al unei competiţii care şi-a refuzat sistematic progresul?

Primul ar fi merituosul. Din 999 de motive. Toate întemeiate. Personificarea e aproape previzibilă: „naţionala” Germaniei. Campioana mondială în exerciţiu. Obligată poate şi de statut, e singura echipă care a arătat consistenţă şi constanţă în etapele prcedente, indiferent de adversar, chiar dacă în dreptul ei s-au adunat rezultate contradictorii în partidele amicale care au precedat marele bal. Cumva, printr-un truc demn de Siegfried (Fischbacher) & Roy (Horn), nemţii şi-au regăsit chi-ul odată cu începerea Euro şi nu par a se deregla nici când sau dacă Schweinsteiger şi Muller dau de la 11 metri ca ultimii ageamii. Fiindcă au alternative: Kimmich şi Hector. Arme Kimmich(e)

Next: fanfaronul. A se citi Franţa. Nu e indicat să te încrezi prea mult în vorbele/faptele sale chiar dacă lasă impresia că ştie rânduiala. Şi că e protejat de şansă, arbitri, organizatori… Nu o zice explicit în gura mare, căci se pricepe la logocamuflaj, dar îţi dă înţeles. Toate ţin o vreme, iar vremea a expirat acum, când pe traseu a apărut Germania scatofilului Low. Nu va fi loc de sentimentalisme şi calcule geopolitice aici, adică de eurovizioane. Deşi tradiţiasem spune că Franţa s-a încoronat de fiecare dată când a găzduit un turneu final, indiciile de-acum converg spre un alt deznodământ. În 1984 şi 1998, francezii aveau şi echipă, şi antrenor. Acum parcă lipseşte ceva…

Nu putea lipsi din tablou impostorul. Gândiţi-vă la Portugalia şi îi aveţi portretul. Combinaţia de oportunism şi meschinărie care a catapultat-o top 4 ar trebui studiată şi predată la toate cursurile de etică sportivă. Nici măcar Grecia, în 2004, nu a reuşit aşa ceva. Probabil că portughezii au învăţat lecţia aceea, mai ales că le-a fost predată acasă, la purtător, şi au pus-o în practică acum. Cu un nebănuit şi repulsiv succes. Reamintesc, în caz că mai este cineva în afara subiectului: Portugalia a ieşit din grupe fără victorie, a trecut de Croaţia în prelungiri şi de Polonia după lovituri de departajare. Vi se mai pare că exagerez?

Ultimul personaj din microhabitatul nostru e outsider-ul. Deliberat l-am lăsat la urmă. În fond, potrivit percepţiei generale acolo i-ar fi locul. Nu-l ia nimeni în seamă sau îl subestimează cu asupra de măsură deşi el se agită, îşi semnalizează prezenţa şi îşi demonstrează potenţialul.

Ţara Galilor e în această postură. A răsturnat multe previziuni şi a trimis la culcare fotbalişti net superiori celor din propria ogradă. Căci spre deosebire de galezi, aceia nu formau o echipă, ci un ansamblu folcloric încropit cum altfel decât lăutăreşte? Iar dacă au ajuns aici (calificare în semifinale la prima lor participare la Euro) ar fi păcat să se oprească tocmai acum. Prefer oricând o finală Germania/Franţa – Ţara Galilor decât una în care portughezii să-şi mai arate o dată faţa hâdă. În 2004 măcar făceau şi altceva decât playback.

Vă mai amintiţi jocul de societate din Inglourious Basterds?

europeanul metropolis

Ei bine, eu mi-am ales personajul. Nu mi-l lipesc pe frunte, dar e limpede opţiunea. E rândul vostru acum.

11
/07
/16

Portugalia este regina Europei din punct de vedere fotbalistic, dar trebuie să recunoaştem că regina balului de la finalul turneului a fost molia, multiplicată în câteva sute de mii de exemplare. Ca orice oaspete nepoftit, a fost prezentă în toate momentele cheie ale finalei, de la fluierul de start până la accidentarea lui Ronaldo, golul lui Eder şi decernarea trofeului.

10
/07
/16

În versiunea sa portugheză a Şeherazadei, cineastul Miguel Gomes include un episod, inventat sau stilizat, în care un cocoş este adus în faţa justiţiei pentru a-şi justifica infracţiunea în formă continuată. Mai exact, pasărea nărăvaşă din Resende (orăşel din districtul Viseu, care nu-i în Maramureş, deşi sună la fel) tulbura prematur liniştea matinală a locuitorilor.

08
/07
/16

Duminică seara cinăm în familie. Cine doreşte poate să şi danseze, dar programul muzical este compus exclusiv din fado şi şansonete. Cina se va lua la ora 22.00 şi are ca fel principal coq au vin, adaptat şi reinterpretat. Se ia un cocoş, puţin mai mic decât Pogba, dar mai înfoiat decât Griezmann, şi se achiziţionează un vin de Maderia, dacă se poate producţie 1985 (anul naşterii lui Ronaldo).

06
/07
/16

Citit prin gaura antropocheii, tabloul semifinalelor de la Euro e reprezentarea fidelă a formulei sociale bazate pe arhetipuri. E ca-n viaţă, mai simplu spus. Sau ca la revoluţie. Regizată sau spontană. Indiferent însă de absenţa sau prezenţa sforilor, obiectivul celor angrenaţi e acelaşi: să învingă.

04
/07
/16

Optimismul exagerat al amatorilor ocazionali de fotbal a înghețat duminică seara la Paris. Victoria Franței a fost primită de neutrii (care evident țineau cu Islanda) precum un cod congelat lipit de spate într-o zi ploioasă de iulie. Senzația este amestecată, de plăcere (șapte goluri într-un meci), de înfiorare (ce sumar i-au executat într-o repriză), de necaz (surpriza, surprizelor a fost eliminată), de revoltă (iar Germania – Franța), de resemnare (indiferent ce se întâmplă pe parcurs, la finiș tot un favorit ajunge).

03
/07
/16

Cum diva de pică a plecat în vacanţă la Miami, iar Leo nu ne-a răspuns la sms, l-am contactat, în calitate de suporter, pe domnul Klaus Iohannis*, un admirator al fotbalului german, pentru câteva cuvinte domoale despre dureroasa înfrângere a fratellilor d’Italia, în sferturile de finală ale Europeanului de fotbal.

02
/07
/16

Scenariul a fost identic ca-n primul sfert de finală: scor deschis repede (minutul 2 în Polonia - Portugalia, minutul 13, aseară), gol egalizator pe parcursul aceleiaşi reprize (între minutele 30 şi 33), remiză la pauză, iar la sfârşit, cu sau fără prelungiri şi lovituri de la 11 metri, calificare ratată de echipa care a înscris prima. Déjà-vu.

26
/06
/16

Germania are grația unui zid de beton în care se reped berbeci mai mari sau mai mici. Nu se mișcă, nu se emoționează, nu are regrete, doar suferă de o eficiență care unor latini le creează instantaneu vertijuri. Ultimul berbecuț care s-a înfit cu capul în perete a fost echipa Slovaciei. Trosc, poc, pac, de trei ori și cazul a fost rezolvat. „Altul mai gras, că pe asta l-am ras”, cum spunea un tip care împărțea dreptatea pe stradă, fără ca cineva să-i solicite ajutorul.

26
/06
/16

Eram la cină, cu nişte amici, pe Champs-Elysees, când mi-a parvenit vestea tristă a eliminării Croaţiei. A fost singura echipă de la acest Euro-peltea pe care am adorat-o, care m-a impresionat şi ale cărei evoluţii din faza grupelor mi-au zdrobit creierii. A fost naţionala pe care,dincolo de raţiuni si afinităţi, mi-am dorit să o văd jucând cu trofeul pe masă la Saint-Denis.

19
/06
/16

Când este vorba de Albania și prin cadru apare și generalul Anghel Iordănescu, în minte îmi vine automat un autor și o carte și dacă nu zic măcar asta, vorba lui Florin Piersic, nu mai zic nimic. „Generalul armatei moarte” este cartea și Ismail Kadare este omul care a plămădit-o. Povestea este excepțională și din câte îmi amintesc am relatat-o pe scurt în acest colț minunat de univers al internetului.

18
/06
/16

Kevin De Bruyne. Fotbalist de 55 milioane de lire. Sterline. Căci atât a scos din teşcherea Manchester City pentru a-l readuce în Premier League, anul trecut, după un minisejur catastrofal la Chelsea, în 2014. În sezonul recent încheiat a bifat 41 de apariţii sub comanda lui Pellegrini, în toate competiţiile, şi a înscris de 16 ori. Un scoresheet decent, însă de la el se doreşte mai mult.

17
/06
/16

Particip la al treilea European din cariera mea jurnalisticã, aflatã într-o prãbuşire financiarã liberã. Sunt propriul trimis special la Bordeaux, în Aquitaine. De ce aici? Am dat cu banul. Cred în hazard. Hazardul m-a adus în acest oraş în care cultura e mai ales a vinului. Oameni din Bordeaux îmbãtaţi cu vin traverseazã oraşul. Lor nu le pasã de campionat.

Pagina 2 din 3123