În versiunea sa portugheză a Şeherazadei, cineastul Miguel Gomes include un episod, inventat sau stilizat, în care un cocoş este adus în faţa justiţiei pentru a-şi justifica infracţiunea în formă continuată. Mai exact, pasărea nărăvaşă din Resende (orăşel din districtul Viseu, care nu-i în Maramureş, deşi sună la fel) tulbura prematur liniştea matinală a locuitorilor.
Un articol de Cinesseur|10 iulie 2016
Zi de zi. Mergea la somn odată cu găinile, cum ar veni, dar se trezea cu mult înaintea tuturor. Iar trilurile sale deranjau pe toată lumea. În apărarea sa, susţinută în faţa unui judecător care ştia graiul păsărilor domestice, vietatea cu creastă afirmă că întreaga tevatură îi displace şi lui, ba chiar îl oboseşte fizic, însă n-are de ales, e animat de intenţii bune: vrea să-i avertizeze pe ne-omologii lui, oamenii, că îi paşte o mare primejdie.
Arabian Nights, vol. 1, The Restless One, regia Miguel Gomes/2015
Nu ştiu dacă aţi observat, dar parcursul aproape impecabil al Franţei la Euro l-a scos complet din peisaj pe renegatul Benzema, bad boy-ul bleu lăsat pe dinafară de Deschamps, din cauza implicării într-un scandal cu duhoare de şantaj sexual, victimă fiind un fost coleg de „naţională”, Valbuena. Asemeni cocoşului din povestea lui Gomes, şi Benzema este adus în faţa unui tribunal, unde jură constant că, de fapt, intenţiile sale erau dintre cele mai oneste: voia să-şi pună în gardă coechipierul, nicidecum să fie parte din complotul extorcatorilor (pe care, întâmplător, îi cunoştea din copilăria agitată în periferiile dubioase ale Lyonului). Aşa că, în timp ce Griezmann şi Giroud defilau spre finală, Benzema îşi petrecea vacanţa pe mări şi oceane. Presupunând că francezii (supranumiţi colocvial „cocoşi”) s-ar fi împiedicat, cârcotaşii şi-ar fi adus aminte de el şi i-ar fi ţinut isonul previzibilelor lamentouri contrafactuale: „Cu el pe teren soarta partidei ar fi fost alta… Etc. Etc. Etc.” N-a fost cazul.
imagini din vacanţa lui Karim Benzema, regie el însuşi, 2016, via pagina sa oficială de fb
Am juxtapus cele două poveşti (reale, inventate sau stilizate, în funcţie de interesul fiecăruia, asta va decide publicul şi/sau justiţia) pentru că le găsesc relevante pentru tot ce înseamnă finala acestui Campionat European în distribuţia sa franco-portugheză. Unii au ce căuta în reprezentaţia de gală, ceilalţi nu, fiind profitori de conjunctură. Însă dincolo de partea asta (în fond aici nu suntem la tribunal), cei care vor pierde îşi vor reactiva ritualic cocoşul… ispăşitor. Şi-l vor sacrifice fără prea multe bătăi de cap. Sau de aripi…
P’tit Quinquin, regia Bruno Dumont, 2015
P.S.: Am aflat în ultimul moment că, în caz de victorie, autorităţile franceze nu vor organiza festivităţi publice de amploare. Risc de atentate teroriste ş.a.m.d. Premoniţiile lui Dumont din P’tit Quinquin par a prinde contur.
P’tit Quinquin, regia Bruno Dumont, 2015
