Germania a pierdut, Argentina şi Brazilia au smuls egaluri chinuite, Franţa a câştigat greu, e clar, marile echipe nu mai sunt ce au fost, dar nici cele mici nu se simt prea bine.
Un articol de Dedes|18 iunie 2018
Lucrurile nu stau deloc așa. A devenit o tradiție ca granzii să-și conserve forțele în cadrul grupelor, să se târască în optimi la minima rezistență, după care să încerce să forțeze. Care mai poate și nu s-a auto-adormit definitiv.
Pe scurt, au tendința să păcălească fotbalul ca să nu obosească prea tare milionarii. Păguboasă strategie pentru iubitorii de fotbal. Zeii oferă minuni cu porția, să nu se strice puterile miraculoase de la atâta folosire.
În cazul Germaniei lucrurile sunt clare, ei știu doar să dea totul, când e nevoie să o lase mai ușor ies definitiv în decor. Cu Mexicul s-a văzut din plin, ridicoli în apărare, dezorganizați la mijloc, leșinați în atac.
Argentina stă prea mult în Messi, dar Messi nu mai stă de foarte mult în Argentina. Dacă nu găsesc repede o soluție de activare a celorlalte piese din echipă, nu sunt șanse mari să ajungă mai sus de sferturi.
Franța nu a convins, dar e clar, lor le-a ieșit șmecheria cu mersul în viteza a doua. În cazul Braziliei dezamăgirea este cea mai mare. În prima repriză au arătat pentru câteva minute ce pot, s-au apucat de o simfonie, după care au eșuat într-o zdrăngăneală neplăcută cu accente pe instrumentele grele din spatele scenei fără să pună în valoare viorile din față.
Așteptăm Anglia, eventual supra evaluata Belgie, să sperăm că măcar aceștia nu intenționează să ne anunțe că au de gând să joace fotbal abia peste două săptămâni.
Foto: Amurgul zeilor, nici vorbă, MONDIALUL Metropolis – fifa.com
Dedes