Rezultate cautare:

Pentru a căuta pe Ziarul Metropolis, este suficient să introduceți câțiva termeni de căutare apoi să apăsați pe Enter de la tastatură.

02
/11
/15

Doi violoniști români, două viori Stradivarius, o singură scenă: Alexandru Tomescu și Răzvan Stoica susțin o reprezentație inedită în fața publicul român, joi, 3 decembrie, de la ora 20.00, în cadrul evenimentului Duo Stradivarius, găzduit și organizat de Palatul Bragadiru în parteneriat cu TVR.

02
/11
/15

Teatrul Național Târgu-Mureș a demarat la începutul acestei stagiuni proiectul de teatru documentar ROMO SAPIENS, proiect realizat în România şi Germania, respectiv în Târgu-Mureş, Bucureşti, Cluj şi Berlin. Tema dezvoltată de acest proiect este rasismul şi discriminarea, în contextul autohton românesc, dar şi în cel amplu, al migraţiei romilor în Europa.

02
/11
/15

În cadrul Festivalului Naţional de Teatru, ediţia a XXV-a, în sala Sala Cupola de la Teatrul “Metropolis” din București, a fost vernisată expoziția „Gellu Naum 100”, cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la naşterea marelui poet, prozator, dramaturg și traducător. Au fost prezenți Oana Pellea, Cristina Casian, Marin Moraru și David Esrig.

02
/11
/15

Pe 14 noiembrie de la ora 20:00, la ARCUB Batiște, JAZZAJ prezintă în premieră în România noul album ELEVATION – „Songs from Afar”. Cu acest album extrem de personal intitulat sugestiv „Songs from afar”, reputatul pianist de jazz de origine română Lucian Ban lansează într-un turneu european cel de-al doilea CD al quartetului ELEVATION.

02
/11
/15

Expoziția de fotografie "London Unedited - A Series of Unphotoshopped Photos", de Teodora Maftei, va fi vernisată luni la București iar fondurile strânse în urma vânzării lucrărilor vor fi folosite pentru tratamentul fotojurnalistei, care este internată în stare gravă în urma incendiului din Club Colectiv.

31
/10
/15

Filmul ”Usturoi”, producția independentă filmată în întregime în Transilvania, a fost difuzat în această săptămână la penitenciarul de maximă siguranță din Aiud, în cadrul unei proiecții speciale, la invitația serviciului de Educație și Asistență Psihosocială din instituție.

31
/10
/15

După o săptămână cu săli pline, peste 30 de premiere, invitați speciali, dezbateri și multe alte evenimente, Les Films de Cannes à Bucarest le oferă iubitorilor de cinema un weekend cu proiecții suplimentare, la Cinema Studio și Cinema Elvire Popesco.

31
/10
/15

„Scriem pentru a împărtăşi cu ceilalţi dacă ne-a plăcut un film. Scriem pentru a încerca să înţelegem filmul. Trebuie să căutăm adevărul obiectiv al filmului. Criticul este cel care încearcă să se înşele mai rar decât ceilalţi. Meseria de critic este una solitară” – criticul de film Pascal Mérigeau.

31
/10
/15

În acest weekend, Paramount Channel oferă recompense speciale fanilor genului horror. Sâmbătă și duminică, telespectatorii români vor intra în atmosfera specifică de Halloween cu ajutorul filmelor The Haunting (31 Octombrie, 23:00), Friday, the 13th IV (1 Noiembrie, 1:10), Friday the 13th VII (1 Noiembrie, 03:00), Case 39 (1 Noiembrie, 23:00), The Ring (2 Noiembrie, 01:10), Friday the 13th VIII (2 Noiembrie, 03:20).

30
/10
/15

CRONICĂ DE FILM E greu de spus care au fost intenţiile reale ale lui Jacques Audiard cu „Dheepan” (2015), un film minor în cariera sa, dar care i-a adus totuşi un Palme d’or (fără strălucire şi glorie) la Festivalul de la Cannes.

30
/10
/15

În perioada 6-8 noiembrie, la Cinemateca Union, va avea loc prima ediție a Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF), un eveniment dedicat producțiilor de dans realizate de coregrafi din întreaga lume. Festivalul va propune publicului familiarizarea cu diversitatea formelor de dans și a abordărilor cinematografice contemporane.

30
/10
/15

UNATC „I.L.Caragiale“ anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a III-a ediție a Audiției Naționale – festival dedicat tinerilor actori și studenților din ultimul an de studiu, specializarea Arta Actorului, de la toate universtățile din țară, de stat și private. Desfășurat sub formă de competiție, festivalul este o ocazie importantă de afirmare la început de carieră artistică în teatru și film, de cunoaștere a colegilor de generație și de explorare a unor metode și tehnici de lucru pe care tinerii au șansa să le împărtășească.

30
/10
/15

„Prima călătorie aleasă de mine nu poate fi decât drumul spre mare. Spre Marea Neagră. Bucureşti – Constanţa – Mangalia. Un drum făcut de atâtea ori, cu drag şi emoţie, un drum încărcat de amintirea părinţilor mei, a concediilor făcute cu ei. Amintire a întâmplărilor din vacanţe, a întâmplărilor din tren, a oamenilor întâlniţi, a observaţiilor de tot felul” – Marina Constantinescu. Îndrăgita realizatoare tv porneşte călătoria spre mare sâmbătă, 31 octombrie, în cel de-al treilea episod al seriei Gări de poveste. Ora 17.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+

30
/10
/15

Unul dintre cei mai importaní regizori români de teatru a împlinit, astăzi, 61 de ani. Născut la 30 octombrie 1954, la Cluj-Napoca, Măniuțiu a absolvit, în 1978, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ''I.L. Caragiale'' din București, specializarea regie de teatru, la clasa Cătălinei Buzoianu.

30
/10
/15

Unul dintre simbolurile teatrului și cinematografiei românești, actrița Maia Morgenstern va fi invitată la următoarea ediție Round Table București, marți, 3 noiembrie 2015, de la ora 19:00, în Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică (Str. Știrbei Vodă nr. 33).

29
/10
/15

Începând de vineri (30 octombrie 2015) filmul care a câştigat anu acesta premiul Palme d’Or, la Cannes, poate fi văzut în cinematografele din România. Jacques Audiard, regizorul lui Dheepan, este unul dintre cei mai aclamați cineaști ai momentului. Notorietatea internațională a venit odată cu filmul Un profet, câștigător al Marelui Premiu la Cannes 2009.

29
/10
/15

Cum mergi spre Teatrul Naţional “I.L.Caragiale”, Sala Media, în foaier, aripa Intercontinental, în partea stângă, pe doi pereţi faţă în faţă, nişte poze vechi, alb negru, se privesc faţă în faţă. Privirea îţi pică pe peretele din faţă, unde apare figura marelui actor Amza Pellea din filmul “Mihai Viteazu”, în regia lui Sergiu Nicolaescu. Urmează poze de pe platoul de filmare la “Dacii”, din alte filme din studenţie, din teatru şi din nelipsitul „Nea Mărin”.

29
/10
/15

Astăzi, scriitorul bucureștean Radu Cosașu împlinește optzeci și cinci de ani. Am ales – fără știrea autorului - optzeci și cinci de fragmente din cărțile sale. Am colindat prin miile de pagini cosașiene pentru aceste cuvinte. Bucurați-vă de ele. Astăzi, scriitorul bucureștean Radu Cosașu împlinește optzeci și cinci de ani.

28
/10
/15

Într-o zi de 29 octombrie (1930) se năştea, la Bacău, intr-o familie din mica burghezie evreiască, scriitorul Radu Cosasu (Oscar Rohrlich), unul dintre cei mai apreciati scriitori români contemporani. Tot pe 29 octombrie avea loc premiera operei "Don Giovanni" , de Mozart, la Teatru Național din Praga, zi în care, în Olmsted County, Minnesota, venea pe lume actriţa americană Winona Ryder.

28
/10
/15

În stagiunea 2015-2016, Teatrul Nottara continuă seria spectacolelor-lectură din cadrul programului ,,Spectacolul începe cu o lectură,” program cultural asumat prin proiectul de management al directorului teatrului. Ediţiile anterioare au impus două texte care s-au concretizat în producţii teatrale: Fazanul de Georges Feydeau, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, şi Poker Face de Petr Kolečko, regia: Adela Biţică.

28
/10
/15

Orchestrele și Corurile Radio își reafirmă “promisiunea” adresată publicului la începutul acestei stagiuni, aceea de a invita la Sala Radio tineri muzicieni români care și-au desăvârșit pregătirea artistică în afara țării și sunt deja aplaudaţi pe scene din străinătate. De această dată, în concertul derulat miercuri, 4 noiembrie  (19.00), Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului său, CRISTIAN BRÂNCUȘI, vă oferă şansa de a asculta la Bucureşti pe unul dintre apreciaţii pianişti români ai noii generaţii, într-un concert 100% MOZART.

28
/10
/15

Intitulat „Magia muzicii de film“, concertul extraordinar cu Ruxandra Maria Urdăreanu (soprană) şi Dan Stoenescu (pian) va avea loc joi, 29 octombrie 2015, de la ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale (intrarea prin Calea Victoriei nr.88).

27
/10
/15

De ce trebuie să-i mulțumim... prostiei? Aflăm de la Erasmus din Rotterdam, care a scris, acum mai bine de 500 de ani, „Elogiul nebuniei sau discurs spre lauda prostiei". Faimosul cărturar umanist s-a născut pe 28 octombrie 1466.

27
/10
/15

Douăsprezece dintre filmele pentru publicul tânăr care s-au întors cu trofee și mențiuni speciale de la Cannes, Berlinale sau Toronto IFF pot fi văzute pentru prima dată în România între 13 și 18 noiembrie, în cadrul secțiunii competiționale Kinodiseea, Festivalul Internațional de Film pentru Copii. Biletele și abonamentele pentru Kinodiseea au fost puse în vânzare.

27
/10
/15

„Se întâmplă lucruri curioase de pe urma filmului… O doamnă în vârstă a venit după un spectacol în culise şi mi-a sărutat mâna, vă daţi seama?, şi eu eram o puştoaică de 26-27 de ani... Primeam buchete de flori, de nu puteam să le cuprind cu braţele şi nu aveam unde să le pun în autocarul cu care circulam. Ţin minte că o florăreasă a luat toate florile din găleată şi mi le-a pus în braţe… Am trăit momente interesante, care ar fi putut fi periculoase pentru mintea şi sufletul meu. Noroc că eu sunt o persoană echilibrată şi nu mi-a luat Dumnezeu minţile, pentru că putea să mi se urce la cap, dar am menţinut balanţa.” - Teodora Mareş. Frumoasa noastră actriţă împlineşte astăzi 53 de ani.

27
/10
/15

Fundaţia Calea Victoriei vă invită la un nou eveniment din seria conferinţelor interactive „Vorbe despre Muzică şi Muzicieni”, pe 31 octombrie, de la ora 18.00, la Grand Hotel Continental. Dirijorul Tiberiu Soare va povesti despre compozitorul Gustav Mahler.

27
/10
/15

În clarobscur și acorduri de muzică clasică, în decorul format din niște scaune, o măsuță, un pian și un sfeșnic cu o lumânare, și-a început Ion Caramitru conferința „Fals proiect de doctorat”, în Sala Media a Teatrului Național din București - un fel de atelier de rostire a poeziei. A fost prima conferință din cadrul Festivalului Național de Teatru – ediția a 25-a.

27
/10
/15

Cum urci scările spre sala Studio, de la etajul întâi al Teatrului Național din București, pe pereți atârnă niște tablouri fără rame, doar cu titlul scris în partea de jos. Pe un fond alb, la o simplă privire vezi puncte, cercuri, linii. Sunt niște semne ce se încheagă într-o figură pe care o recunoști, pentru că e de notorietate. Sunt „graficaturile” lui Horațiu Mălăele.

27
/10
/15

Aseară, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, a avut loc lansarea cărţii Aventurile hingherului în Balkanya de Mihai Măniuţiu, recent apărută la Editura Humanitas. La eveniment au vorbit, alături de autor, criticul literar Dan C. Mihăilescu, criticul de teatru Marina Constantinescu şi directorul general al Editurii Humanitas, Lidia Bodea.

27
/10
/15

În continuarea tradiţiei instaurate în stagiunile precedente, ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită în jurul datei de 1 noiembrie la un concert special, dedicat ZILEI RADIO ROMÂNIA. La 1 noiembrie 1928, cu 87 de ani în urmă, a avut loc difuzarea primei emisiuni a serviciul public de radio al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică, instituţie ce poartă astăzi numele de Societatea Română de Radiodifuziune - SRR (cunoscută sub numele de brand Radio România).

26
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „The Assassin”, noul şi aşteptatul film al regizorului taiwanez Hou Hsiao-Hsien, este o capodoperă a contrapunctului, prin îmbinarea armonioasă a două extreme: contemplarea la care îndeamnă cadrele lungi şi viteza excepţională din scenele de luptă minuţios coregrafiate.

26
/10
/15

În seara asta, la Sibiu, debutează cea de a II-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Clasică Clara Haskil. Ca urmare a colaborării strânse cu Fundația Clara Haskil din Elveția, cel care va deschide ediția din acest an a Festivalului de la Sibiu este muzicianul brazilian de origine română Cristian Budu, cel mai recent câștigător al prestigiosului Concurs Internațional Clara Haskil de le Vevey, Elveția.

26
/10
/15

A XIX-a ediție a Festivalului de Film Francez se desfășoară în perioada 26 octombrie - 8 noiembrie în opt orașe din țară, incluzând o săptămână inedită în colaborare cu publicația Cahiers du Cinema - celebră revistă de critică de film. Festivalul va fi deschis în București și Brașov pe 30 octombrie, în Timișoara, Iași și Cluj-Napoca — pe 29 octombrie, în Sibiu — pe 28 octombrie și în Constanța — pe 26 octombrie. În Buzău, Festivalul Filmului Francez se desfășoară pe 6 și 7 noiembrie.

26
/10
/15

Am să încerc să vă prezint una dintre aniversări care mi s-a părut cea mai originală, cea mai ieșită cu totul din comun. (...) Am stat pe plajă, în apă, toată ziua. Am vrut la un moment dat să beau o gură din sticla de șampanie, pe care o înghesuisem în nisip în apropierea apei și o băteau valurile ca să o mai răcească. Era atât de caldă și avea un gust atât de rău, încât am preferat să o torn pe mine și să-mi urez singură 'La mulți ani! - Corina Chiriac. Îndrăgita cântăreață şi actriţă împlineşte astăzi 66 de ani.

26
/10
/15

Într-o zi de 26 octombrie (1673) se năştea Dimitrie Cantemir, domnu al Moldovei în două rânduri și important cărturar al umanismul românesc. Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. A fost membru al Academiei de Științe din Berlin.

26
/10
/15

Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj 2015 și-a desemnat sâmbătă seara câștigătorii în cadrul Galei de premiere, care a avut loc la cinematograful "Florin Piersic". Marele câștigător al celei de-a șaptea ediții Comedy Cluj este filmul Obywatel/Cetățeanul, al regizorului polonez Jerzy Stuhr, care a câștigat trofeele "Cel mai bun film" și "Cel mai bun scenariu".

26
/10
/15

Lansarea oficială a celei de-a 25-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru (FNT) a avut loc, vineri seară, la Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB), evenimentul fiind marcat prin prezenţa unor personalităţi din domeniul cultural, care au vorbit despre festival şi spectacolul de deschidere, "Mein Kampf".

24
/10
/15

Cel mai proaspăt şi dinamic festival de jazz are loc în Sibiu, între 13 și 15 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Si anul acesta au fost invitați artişti cu abordări muzicale spectaculoase, cu povești şi perspective inedite.

24
/10
/15

Doctorandă în anul I la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti sub îndrumarea prof. univ. dr. Șerban-Dimitrie Soreanu, pianista Mădălina Claudia Dănilă este pentru a doua oară oaspete al Stagiunii de marţi seara, de la Ateneu, pe 27 octombrie.

23
/10
/15

Joi, 29 octombrie, ora 19.30, Jazz:ish te va introduce într-o atmosferă electrică alături de Nils Petter Molvær, unul dintre pionierii “future jazz-ului”, un subgen format prin fuziunea muzicii electronice cu jazz-ul.

23
/10
/15

„Dacă mă vei lua de bărbat, îţi promit că o să te duc la Bucureşti pe calea ferată" îi promitea Principele Carol Principesei Elisabeta, în 1869. Despre traseul primului tren care a circulat pe teritoriul Principatelor Unite aflăm sâmbătă, 24 octombrie, de la Cătălin Ştefănescu în seria Gări de poveste. Ora 17.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+

23
/10
/15

„Lor, țiganilor, să le mulțumim că ne-au păstrat muzica, această comoară ce abia acum o prețuim; numai dânșii (!) ne-au desgropat-o, au trecut-o și dat-o în păstrare din tată în fiu, cu acea grijă sfântă ce o au pentru ce le e mai scump pe lume: muzica.” - George Enescu, în urmă cu mai bine de un secol. Lucrări pe care odinioară le interpretau celebri lăutari şi care au reprezentat o puternică sursă de inspiraţie pentru Enescu în creaţiile proprii se vor auzi la Sala Radio miercuri, 28 octombrie, de la 19.00, într-un concert inedit care aduce pentru prima oră, în aceeaşi seară, pe aceeaşi scenă, ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO şi ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO.

23
/10
/15

Săptămâna viitoare, în capitală debutează o nouă ediţie a celui mai important târg de carte cu discount din România: KILIPIRIM. Evenimentul va avea loc din nou la Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Călăraşi, în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, zilnic între 10.00 şi 21.30, intrarea fiind liberă.

23
/10
/15

Thierry Frémaux, Delegatul General al Festivalului de la Cannes, unul dintre cei mai influenți oameni din industria filmului, revine la Les Films de Cannes a Bucarest (23 – 29 octombrie) pentru un spectacol unic: Lumière!. Cele câteva zeci de filme restaurate ale fraților Auguste și Louis Lumière, doi dintre inventatorii cinematografiei, vor fi proiectate în versiune restaurată, însoțite de comentariile live ale lui Thierry Frémaux, pe 29 octombrie, de la 20.45, la CinemaPRO.

22
/10
/15

Dacă atingi punctul sensibil al poveștii potrivite la momentul potrivit, ea face înconjurului lumii cu forța unui tsunami, iar vestea succesului se răspândește ca un virus și rezistă în timp, ba chiar recidivează, pentru că numai poveştile vrăjesc sufletele şi cuceresc minţile oamenilor pentru totdeauna. Tot aşa şi cu inspirata alegere a regizoarei Alice Barb de a monta la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploieşti spectacolul „My Fair Lady”.

22
/10
/15

Şi în această a 25-a ediţie FNT, un accent deosebit va fi îndreptat spre cartea tipărită, cartea – văzută ca valoare, fie că e vorba de literatură sau carte de teatru ori studiu ştiinţific. Astfel, Festivalul Naţional de Teatru continuă, pe parcursul celor zece zile de desfăşurare, să transforme semnalul editorial în eveniment public, propunând un număr de 16 lansări de carte.

22
/10
/15

Actorul Chris Rock, cunoscut pentru umorul său caustic, a confirmat miercuri că va fi gazda celei de-a 88-a ceremonii a premiilor Oscar, la 28 februarie anul viitor. El a mai fost prezentatorul unei gale Oscar în urmă cu 11 ani.

22
/10
/15

Romanii i-au învins, din nou pe geto-daci duminică seara, între orele 20.30 și 22.30. Totul este oficial, o spun și audiențele TV. Pe Pro TV, în acest interval orar, a rulat fin, digital și chiar HD, filmul „Pompeii”, iar pe TVR 2, dacii ultrabărboși și cețoși rădeau tot în pelicula „Burebista”.

21
/10
/15

Dacă ești meloman, probabil că, pentru tine, septembrie a fost „luna Enescu”. Te-ai bucurat de câteva porții bune de muzică, interpretată de cele mai bune orchestre ale momentului. Ca să-ți mai îndulcim tristețea postfestival, îți propunem un chestionar interactiv, cu 15 întrebări, prin care să-ți testezi cunoștințele de muzică clasică. Fiecare întrebare vine cu patru […]

21
/10
/15

Dheepan, premiat cu Palme d’Or anul acesta la Festivalul Internațional de film de la Cannes, va rula în cinematografele din România începând din data de 30 octombrie. Filmul va fi prezentat în avanpremieră în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest (23 - 29 octombrie), în prezența regizorului.

21
/10
/15

ARCUB Batiște găzduiește un nou spectacol fenomen! Dan Puric revine în lumina reflectoarelor cu un one man show care promite spectatorilor aceeaşi forță şi subtilitate ce i-au adus reputația de „maestru” al pantomimei. Admiratorii teatrului nonverbal se pot delecta cu stilul original al artistului în spectacolul SUFLET ROMÂNESC care se va juca în această stagiune la Sala ARCUB din Batişte nr. 14, prima reprezentație având loc vineri, 23 octombrie, de la ora 20:00.

21
/10
/15

Teatrul Țăndărică pregătește cea de-a 11-a ediție a binecunoscutului Festival Internațional al Teatrului de Animație “Spectacole de colecție” care, începând din acest an, se va numi Festivalul Internațional al Teatrului Contemporan de Animație ImPuls.

21
/10
/15

Cu ocazia celor 25 de ani de existență, site-ul IMDb, prima bază de date din cinematografia mondială, a dezvăluit lista filmelor preferate de cei 1,5 milioane de utilizatori ai săi dintre cele vizionate între 1990 și 2014.

21
/10
/15

Pre-vânzările pentru extrem de așteptatul "Star Wars - The Force Awakens" au spulberat toate recordurile pe site-urile de vânzări de bilete americane. Numeroase site-uri din lume s-au blocat din cauza cererilor de bilete, iar pe ebay două bilete VIP se vindeau cu 10.000 de dolari. În plus, la două zile după lansarea trailerului oficial, acesta fusese vizionat de peste 66 de milioane de ori.

20
/10
/15

Un festival precum „Les Films de Cannes à Bucarest,” iniţiat de Cristian Mungiu şi ajuns la cea de-a şasea ediţie, reînvie plăcerea de a merge la un cinematograf de artă – un act social şi cultural în suferinţă – şi reaminteşte diversitatea formelor de a face cinema.

20
/10
/15

Jazz de calitate, curat, interpretat fără emfază sau artificii. Pe 10 și pe 11 octombrie, Avishai Cohen a susţinut la Sala Radio din Bucureşti două concerte de promovare a noului său album ’’From Darkness’’, o formulă de trio - contrabas, pian şi percuţie.

20
/10
/15

Îndrăgitul actor Ion Dichiseanu a împlinit astăzi 82 de ani! Născut la Adjud, în 20 octombrie 1933, era student la Politehnică când a fost îndrumat spre actorie de către nepoata lui George Vraca. Dichiseanu este, de asemenea, un talentat cântăreţ şi un apreciat poet, în 1995 acesta publicând volumul de versuri „Frumoasa spaniolă, frumoasa suedeză”.

20
/10
/15

Pasajul Universităţii din Bucureşti se transformă, începând de luni, într-un loc dedicat teatrului şi actorilor, cu prilejul Festivalului Naţional de Teatru (FNT). Cea de-a 25-a ediţie FNT (23 octombrie - 1 noiembrie) are o ofertă culturală ce cuprinde 98 de reprezentaţii ale spectacolelor din program şi alte evenimente, precum expoziţii, conferinţe, dezbateri şi lansări de carte.

20
/10
/15

„Dorantes. Interacción” este titlul combinaţiei „incendiare” a două genuri muzicale: jazz şi flamenco, genuri ce atrag astăzi un public extrem de numeros. Iubitorii muzicii se pot bucura de aceasta sâmbătă, 24 octombrie (de la 19.00), în concertul susţinut de pianistul spaniol DORANTES, la Sala Radio.

20
/10
/15

Săptămâna acesta debutează cea de a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), un proiect internațional dedicat literaturii, cu focus pe zona Europei Centrale și de Sud-Est. Sub sloganul „La Vest de Est / La Est de Vest”, peste 20 de evenimente vor avea loc în orașul de pe Bega în perioada 21-23 octombrie: lecturi publice, dezbateri, întâlniri ale scriitorilor invitați cu elevii de la cele mai importante licee din Timișoara, conferințe la Universitatea de Vest.

20
/10
/15

Festivalul Internațional de Film Timishort a încheiat cele patru zile pline de filme scurte cu o ceremonie de premiere a regizorilor celor mai bune scurtmetraje. Weekendul acesta, peste 2000 de cinefili au umplut rândurile Cinematografului Timiș, dar și pe cele din AMBASADA sau sala 2 a Teatrului Național Timișoara. Decernarea trofeelor a avut loc duminică, 18 octombrie la Cinema Timiș în prezența a peste 500 de spectatori.

19
/10
/15

Timp de șase decenii, pana lui Sadoveanu a dăruit lumii peste 100 de volume în care a cugetat despre oameni, despre viaţă, despre natură, într-o limbă viu colorată. „Neamul Şoimăreştilor”, „Hanul Ancuţei”, „Baltagul” sunt dovada unui fel de a povesti care rămâne etern. Scriitorul şi omul politic s-a născut pe 5 noiembrie 1880, la Paşcani, şi a decedat pe 19 octombrie 1961, la Vânători-Neamţ.

19
/10
/15

Teatrul Țăndărică este invitat, pentru al cincilea an consecutiv, să joace în cadrul Festivalului Național de Teatru, fiind singurul teatru de animație care a participat, de-a lungul anilor, în FNT. La ediţia 2015, acesta va fi prezent în FNT cu spectacolul pentru tineri şi adulţi, Adunarea Păsărilor, de Farid Uddin Attar, în regia lui Cristian Pepino, care este reluat într-o formulă nouă la 20 de ani de la prima punere în scenă la Teatrul Ţăndărică.

19
/10
/15

Romeo şi Julieta, Războiul, Ubuzdup!, Viaţa e suferinţă, Spargerea, Somnoroasa aventură sau Aventurile unui bărbat extrem de serios, Slugă la doi stăpâni şi multe alte spectacole, în această săptămână, pe scenele teatrelor din Capitală.

19
/10
/15

Controversatul regizor francez de origine argentiniană Gaspar Noé revine la București la cinci ani după ce a fost invitatul special al Les Films de Cannes à Bucarest (23 – 29 octombrie). Acesta își va prezenta cel mai recent film, melodrama sexuală 3D Love, proiectată în afara competiției la Cannes și interzisă minorilor.