„Brâncuși, dragostea mea!“, un nou spectacol la Teatrul Dramaturgilor Români
https://www.ziarulmetropolis.ro/brancusi-dragostea-mea-un-nou-spectacol-la-teatrul-dramaturgilor-romani/

BRÂNCUȘI, DRAGOSTEA MEA! este un spectacol  aniversar, lansat la împlinirea a 146 de ani de la naşterea marelui artist, pe scena Teatrului Dramaturgilor Români Bucureşti.

Un articol de Rhea Cristina|17 februarie 2022

Anul acesta, pe data de 19 februarie, ziua de naștere a lui Constantin Brâncuși va fi sărbătorită artistic pe scena Teatrului Dramaturgilor Români prin acest spectacol de înaltă ținută artistică ce vine ca o mărturisire de iubire si prețuire pentru marele sculptor.

De altfel, „BRÂNCUȘI, DRAGOSTEA MEA!” este singurul spectacol național realizat si dedicat lui Brâncuși, tocmai în această zi de mare însemnătate!

Totodată, Centrul UNESCO Mihai Eminescu, alături de acest spectacol, dă viață unui eveniment brâncușian și printr-o inedită expoziție de artă itinerantă: „BRÂNCUȘI si iubirile lui!” care are ca protagoniste portretele-picturi ale celor nouă personaje ale piesei de teatru (artist Vali Ciobanu) și pe cel al Zeului Creator Brâncuși(artist Dmitri Murahovschi).

Mulțumiri cu recunoștință, partenerilor de onoare: Asociația Culturală Libris Brașov, Asociația OR și Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Vă așteptăm cu bucurie și iubire 19 & 20 febr. ora 19.00 la Teatrul Dramaturgilor Români.

 

BRÂNCUȘI, DRAGOSTEA MEA!

Spectacol aniversar la împlinirea a 146 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși!

 

Inspirat de cartea Brâncuși, dragostea mea!, a Claudiei Motea, tradusă și publicată deja în zece limbi, acest spectacol multimedia aduce în prim plan marile iubiri ale lui Brâncuși, cu femei celebre care i-au fost muze: Margit Pogany, Maria Tănase, Eileen Lane, Peggy Gugenheim, Madame Leonie Ricou, Maria Bonaparte, Cella Delavrancea, Baroneasa Renee Irana Frachon și Milița Petrașcu.

Toate cele nouă personaje feminine sunt interpretate de actrița Claudia Motea, care dovedește o adevărată performanță artistică, printr-o doză magică de talent și dăruire, în crearea diversă a acestor personalități complexe.

Iată un spectacol fascinant, în regia semnată de Beatrice Rancea, care evocă adevăratele povești de iubire din viața marelui artist, trăite în atelierul său din Montparnasse și care sunt menite să ajungă la sufletul cât mai multor spectatori!

Vocea lui Brâncuși aparține actorului Marius Bodochi, la pian Smaranda Vasile, iar la vioară Ruxandra Cuptor.

 

Durata spectacolului: 70 minute

Cu: CLAUDIA MOTEA

Voce Constantin Brâncuși: MARIUS BODOCHI

Pian: SMARANDA VASILE

Vioară: RUXANDRA CUPTOR

REGIA & Light Design: BEATRICE RANCEA

 

Din cronici teatrale:

 

„E un spectacol original, necesar, dinamic și expresiv din toate punctele de vedere, care se adresează și publicului informat, și celui profan, deoarece conține o mare doză de magie recreând portretul unui geniu. După spectacol, am avut inima plină!”

Critic de teatru Dinu Grigorescu

”Să-l sculptezi pe genialul Constantin Brâncuşi în memoria românilor, printr-un astfel de act artistic, mi se pare un dar neasemuit. Nouă roluri şi – Dumnezeule! – atâtea trăiri! Nouă muze şi o singură actriţă! Mulţumim!”

Gabriel Lixandru – jurnalist Ziarul Argeșul

”Actrița Claudia Motea inventează și se reinventează în fiecare personaj, străbătând toată paleta artistică de sentimente : bucurie, tristețe, disperare, extaz, pe parcursul unui singur spectacol la fel de rotund și amețitor ca Sărutul lui Brâncuși. Extraordinar !”

Prof. Dr. Carmen Bobocescu, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

”Iată un fragment intim din viața celebrului artist român, purtându-ne cu originalitate și talent pe tărâmul muzelor care l-au inspirat, l-au respectat, l-au iubit și nu l-au părăsit niciodată. Un spectacol ce trebuie să ajungă la sufletele cât mai multor spectatori!”

Prof. dr. Ovidiu Cornilă –”Destinul Românesc” Madrid

CLAUDIA MOTEA

Claudia Motea este o actriță româno-canadiană cu o personalitate artistică atipică pentru că pe lângă profesia de actriță, ea reușește să se impună pe scena vieții culturale românești și internaționale  și ca poetă, scriitoare, dramaturg, scenaristă, traducătoare  și profesoară de artă dramatică.

Claudia Motea

Astfel, ea apare sub lumina reflectoarelor cu mult succes, de la București până în Los Angeles, deținând numeroase distincții în țară și în străinătate, în primul rând, ca actriță-one woman show și ca dramaturg. În prezent este director artistic al Teatrului Nostrum, teatru afiliat Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, profesor de artă dramatică la Centrul UNESCO Mihai Eminescu din București și reprezentant Editura Creator care face parte din grupul de firme Libris pentru evenimentele de lansare carte București.

La Gaudeamus 2019, noua sa carte  MUCH LOVE – Decalog Teatral / Libris Editorial a fost aleasă pentru o campanie  a radiodifuziunii române , fiind promovată și recomandată ca una dintre cele mai îndrăgite cărți ale acestui târg. Piesa BRÂNCUȘI, mon AMOUR! inclusă în acest volum teatral, recent, a avut o avanpremiera în Suedia la Karlskrona și urmează să fie tradusă și publicată în nouă limbi, având ca destinație, semnificative reprezentații teatrale printr-un turneu european și în America.

Printre premiile  de referință naționale și internaționale ale Claudiei Motea, amintim: Magna cum Laudae oferit de Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film România – U.A.R.F. , Premiul de Excelență în cadrul Galei Celebrităților 2016,  Femeia Anului la Gala Femei de Succes 2018, Premiul Cartea Anului 2019 în Israel pentru cartea sa  Shalom, Israel!. }n luna iunie 2021,  a fost premiată la Academia Română cu Premiul Cronica Timpului acordat de UZPR- Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, iar în decembrie , a primit pe scena teatrului Național București Premiul Polivalență artistică pentru spectacolul BRÂNCUȘI, DRAGOSTEA MEA! scris de ea și în care joacă 9 personaje. În luna ianuarie a acestui an a fost laureata Premiul “I. Peltz-Opera OMNIA“ din Tel Aviv.

Toate cărțile ei se pot bucura și de formatul ebook și pot fi găsite pe www.libris.ro.

02
/03
/22

American Independent Film Festival (AIFF) anunță lansarea celei de-a patra ediții a concursului WRITE A SCREENPLAY FOR (WSF)… | SCRIE UN SCENARIU PENTRU… organizat de către Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe.

01
/03
/22

Concertele 𝑬𝒀𝑬𝑫𝑹𝑶𝑷𝑺 au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie. Trupa și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, și-au consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai".

01
/03
/22

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) aduce un omagiu dramaturgului, poetului, regizorului și actorului Radu Stanca cu prilejul împlinirii a 102 ani de la naștere, printr-o seri de recitaluri online.

01
/03
/22

Muzeul Național al Literaturii Române Iași s-a alăturat campaniei inițiate de Crucea Roșie Română – Filiala Iași și organizează la Casa Muzeelor (strada Vasile Alecsandri nr. 6, Iași) un punct de colectă pentru convoiul umanitar ce va fi trimis în Ucraina.

28
/02
/22

Margaret MacMillan, autoarea bestsellerurilor „Făuritorii păcii”, „Războiul care a pus capăt păcii” și „Oamenii istoriei” oferă o perspectivă provocatoare asupra războiului ca o componentă esențială a umanității în noul său volum: „Războiul. Cum ne-au modelat conflictele”, publicat de Editura Trei în colecția Istorie.