Lecția despre frumusețe. MONDIALUL Metropolis – ep 31
https://www.ziarulmetropolis.ro/lectia-despre-frumusete-mondialul-metropolis-ep-31/

Când am început eu să bat mingea pe maidan, cel mai mare jucător al lumii era Pele. Până şi televiziunea română a dat meciul lui de retragere, cel dintre NY Cosmos şi Santos. Am învăţat ce înseamnă să centrezi cu efect maxim, cu exteriorul, cu cele mai mici trei degeţele ale piciorului, dintr-un filmuleţ demonstrativ cu acelaşi Edson Arantes do Nascimento.

Un articol de Radu Enescu|5 Iulie 2018

Întotdeauna l-am privit pe Pele, asa cum l-am privit si pe Louis Armstrong, ca pe fețele luminoase, imperturbabil fericite (și semânând in jur fericire), ale fotbalului, respectiv jazzului, doi artiști care au redefinit jocul pentru că s-au bucurat de el în fiecare clipă.

Amintirea victoriei Braziliei în finala Campionatului Mondial din ’70 era încă proaspătă în memoria colectivă a mărețului popor român, întreținută, poate, și de amintirea plăcută a unui meci bun pe care România îl făcuse împotriva Braziliei lui Pele la acea Cupă Mondială.

Și, deși Brazilia nu mai era aceeași fără Pele, era în continuare o bucurie să-i vezi pe jucătorii “cariocas”, care, în virtutea tradiției, ascundeau în continuare mingea de adversari, făceau mișto de ei de câte ori se putea, ba dându-le “craci”, ba săltând mingea peste ei, cu vreo “braziliană”, ba făcându-se că pleacă în stânga când de fapt urmau să dribleze prin dreapta, totul în ritm de samba și printre oleurile suporterilor.

Destul de copt pentru un Campionat Mondial am fost abia în ’82, la cel organizat de Spania. Și taman atunci Brazilia a făcut-o de oaie! Dar cu cât stil, cu ce echipă, cu ce grație. Era echipa aia al cărei căpitan era doctorul Socrates și în care străluceau Zico, Falcao, Eder si Serginho…

Întotdeauna Brazilia a mizat pe atac și nici atunci n-au făcut altfel. Ideea era să dai mai multe goluri decât încasezi … în felul ăsta, erai sigur că o să câștigi și te și distrai pe tot parcursul meciului – cam asta făceam și noi pe maidan, cu siguranță nu meciuri tacticizate sau cu pase la portar.

Așa că prima regulă pe care am învățat-o despre fotbal a fost o lecție despre frumusețe și gratuitate, care luptau, ca în basme, pe viață și pe moarte, cu eficiența meschină și cu pragmatismul. Că pragmatismul Italiei a învins în final și Brazilia a pierdut cu 3-2 ultimul ei meci din Spania, asta a fost doar o bătălie, războiul a mers înainte. Și merge în continuare…

Citeam pe un site specializat că Brazilia ’82 a fost (împreuna cu Olanda din ’74 a lui Cruyff ) cea mai mare echipă care n-a câștigat un Campionat Mondial. Dar, asa cum se incheia acel articol, “încă suntem îndrăgostiți de ea”. Da, încă suntem.

V-am spus toate acestea pentru că Brazilia se pregătește să joace în sferturi cu Belgia și aș vrea să nu uitați trei lucruri:

  1. Chiar dacă Belgia are acum o generație de excepția, Brazilia e singura echipă care a participat la toate edițiile Campionatului Mondial
  2. Brazilia este frumusețeafotbalului
  3. Brazilia are cei mai mișto suporteri, cu o mențiune specială pentru suporterițe

P.S.

Dacă vreți să revedeți cine au fost Pele și Brazilia ’82, aceste clipuri ar putea ajuta:

Foto: Lecția despre frumusețe, MONDIALUL Metropolis , Pele – facebook

17
/07
/18

“Unu-i meșter mondial / Kylian MBAPPE / A scos Franța la un dans / Pe Champs-Élysées...” (ultima strofă) / Ce-a fost mai greu, Mondialul rusesc, a trecut. Urmează o vară fierbinte cu seri lungi și șprițuri reci, în cinstea epigramistului Păstorel, cel care a inpsirat și această poezioară, de 14 strofe, în formă continuată.

13
/07
/18

N-au mai rămas multe ore până la meciul pentru medalia de bronz: Belgia – Anglia (astăzi, de la ora 17.00). Și dacă unor concetățeni din urbea sa Mondialul din Rusia li s-a părut unul lung și plictisitor, domnul Spirache funţionar la prefectură, personaj compus din familie, slujbă şi cumsecădenie, iubitor de Premier League și susținător pătimaș al echipei lui Harry Kane,  Trippier și Dele Alli, nu împărtășește pe deplin această impresie.

05
/07
/18

Când am început eu să bat mingea pe maidan, cel mai mare jucător al lumii era Pele. Până și televiziunea română a dat meciul lui de retragere, cel dintre NY Cosmos și Santos. Am învățat ce înseamnă să centrezi cu efect maxim, cu exteriorul, cu cele mai mici trei degețele ale piciorului, dintr-un filmuleț demonstrativ cu același Edson Arantes do Nascimento.

04
/07
/18

Șase meșteri mondiali / Au muncit pe brânci / RADAMEL a suspinat / Și-au rămas doar cinci... Ca să nu-l fure somnu’ în “optimi”, cronicarul Pantacruel a băut un vin vechi de pe vremea faimosului epigramist Păstorel, suficient pentru ca Mondialul Metropolis să alunece molatic către un ghiers în formă continuată (precum infracţiunile din Codul Penal)

03
/07
/18

Șase meșteri mondiali / Suceau babaroase / LUKAKU a dat mai mare / Și-au rămas tot șase... Ca să nu-l fure somnu’ în “optimi”, cronicarul Pantacruel a băut un vin vechi de pe vremea faimosului epigramist Păstorel, suficient pentru ca Mondialul Metropolis să alunece molatic către un ghiers în formă continuată (precum infracţiunile din Codul Penal)

02
/07
/18

Ca să nu-l mai fure somnu' și-n "optimile" din seara asta, cronicarul Pantacruel a băut un vin vechi de pe vremea faimosului epigramist Păstorel, suficient ca Mondialul Metropolis să alunece molatic către un ghiers în formă continuată (precum infracţiunile din Codul Penal)

Page 1 of 512345